Bogdan Peșchir rămâne după gratii. Milionarul lui Călin Georgescu a cerut înlocuirea măsurii arestării preventive

62529599
Agerpres

Bogdan Peșchir, finanțatorul lui Călin Georgescu, rămâne în arest. Instanța i-a respins solicitarea privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.

„Soluția pe scurt: În baza art. 242 alin. 5 Cpp, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, formulată în numele inculpatului PEȘCHIR BOGDAN, ca inadmisibilă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 07.04.2025, ora 13.30”, a decis instanța.

Omul de afaceri Bogdan Peşchir a fost arestat preventiv vineri, 21 martie, pentru 30 de zile, de Judecătoria Sectorului 5 al Capitalei, după ce la locuinţa sa au fost făcute percheziţii, în ziua precedentă, într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu. El fusese reţinut în 20 martie, iar în 21 martie a fost audiat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

Presupusul finanţator al campaniei electorale a lui Călin Georgescu este acuzat de către procurori că a oferit aproape 900.000 de dolari sub formă de gift-uri pe aplicaţia TIKTOK unor persoane pentru a influenţa votul în favoarea lui Geogescu. Avocatul său a declarat, la ieşirea de la audieri, că Peşchir se simte „discriminat pentru opiniile sale politice”.

 

Întrebat de unde are bani clientul său, avocatul a spus că acesta acţionează pe piaţa criptomonedelor de aproximativ şapte ani.

 

„Din primul moment în care organele de cercetare au venit la Bogdan acasă, acum trei luni, Bogdan le-a arătat (...) că acei bani vin din trading de monede. Deci nu are nici măcar un cent care să nu fie dovedit. Este dovedit”, a spus avocatul.

 

Avocatul a mai spus că Bogdan Peşchir donează de doi ani pe TikTok şi că nu are legătură cu opţiunile politice ale nimănui.

 

Acesta a precizat că va face plângere penală pentru că Peşchir a fost obligat de poliţişti să-şi arate faţa.

 

Joi, 20 martie, când a fost adus de la Braşov la Bucureşti, pentru audieri, Bogdan Peşchir a fost obligat de către un poliţist să-şi scoată masca, şapca şi ochelarii pentru a putea fi identificat. La ieşirea de la audierile care au durat mai binede patru ore, Peşchir nu a răspuns la nicio întrebare a jurnaliştilor.

 
Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62533542
Percheziții de amploare ale procurorilor DNA în Botoșani și Suceava. Sunt vizate primării și sedii de firme

Procurorii DNA Suceava au efectuat 39 de percheziţii în judeţele Botoşani şi Suceava, fiind vizate şi cinci sedii ale unor instituţii publice, într-un dosar penal ce vizează infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2023-2024.

62533508
Prințul Paul al României a fost arestat la Paris. România reîncepe procedurile de extrădare pentru a treia oară

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a fost plasat în arest la domiciliu la Paris, luni dimineaţă, în baza mandatului de arestare european emis de autorităţile române, afirmă surse judiciare.

62533266
Trei bărbați din Focșani, reținuți după ce au dat foc intenționat unei case. Despăgubirea pe care sperau să o primească

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 34 de ani au fost reţinuţi, fiind bănuiţi că au pus la cale incendierea intenţionată a unui imobil din Focşani, pentru a obţine ilegal o despăgubire de aproximativ 200.000 de euro din poliţa de asigurare.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.