Klaus Iohannis a promulgat legea care reglementează implementarea reţelelor 5G

62166734

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G, informează Administraţia Prezidenţială.

Senatul a adoptat, decizional, luni proiectul de lege proiectul de lege care reglementează implementarea reţelelor 5G. Au fost 117 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă” şi o abţinere.

Actul normativ îşi propune adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G - reţele 5G, în vederea prevenirii, contractării şi eliminării riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării, potrivit News.ro.

Astfel, proiectul de lege a fost modificat prin următoarele amendamente:

„- În situaţia în care sunt identificate riscuri, ameninţări, vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării ca urmare a analizei realizate conform art. 5, avizul CSAT este negativ – amendament al senatorilor PNL, USR, PSD şi UDMR.

- În situaţia retragerii autorizării, tehnologiile, echipamentele şi programele software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G, pot fi utilizate pentru o perioadă de 7 ani de la data retragerii autorizări, cu excepţia celor din nucleul reţelei, care pot fi utilizate pentru o perioadă de 5 ani.

Senatorii motivează că amendamentul de mai sus propune ca elementele ce ţin de reţeaua de acces radio, cum ar fi staţiile de bază, şi transportul traficului aferent acesteia, să mai fie utilizate pentru o perioadă de 7 ani, cu motivaţia ca acest tip de echipamente au un impact însemnat inclusiv din punct de vedere financiar asupra reţelelor existente iar activităţile ce se referă la înlocuirea acestora sunt mult mai consumatoare de resurse, inclusiv a resurselor de timp. În acelaşi timp, riscul de securitate cibernetică este unul limitat. Pe de altă parte, elementele ce sunt incluse în nucleul reţelei (sau core network), reprezintă un risc de securitate semnificativ mai mare, la nivelul naţional şi pentru reţeau în ansamblul său. Prin nucleul reţelei se identifică partea centrală a unei reţele mobile de comunicaţii electronice care asigură servicii utilizatorilor potrivit profilului acestora şi care este responsabilă de realizarea unor funcţii critice precum autentificarea, localizarea, rutarea.

- Furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice autorizaţi în condiţiile ordonanţei de urgenţă a Guvernului 111/2011, cu modificări şi completări prin legea 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pot utiliza numai tehnologii, echipamente şi programe software în reţelele 5G realizate de producători autorizaţi.

- Tehnologiile, echipamentele şi programele softwarre utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G, ai căror producători nu obţin autorizare potrivit prevederilor prezentei legi, pot fi utilizate pentru o perioadă de 7 ani, cu excepţia celor din nucleul reţelei, care pot fi utilizate pentru o perioadă de 5 ani, perioade ce se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

- Utilizarea de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, ulterior a tehnologiilor, echipamentelor şi programelor software în reţelele 5G puse la dispoziţie de producători cărora le-a fost retrasă autorizarea stabilită, în conformitate cu art. 3”.

Legea mai precizează că va constitui „contravenţie utilizarea de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice a tehnologiilor, echipamentelor şi programelor software în reţelele 5G puse la dispoziţie de producători care nu au obţinut autorizarea stabilită de lege şi se sancţionează cu amendă în cuantum cuprins între 1% şi 5% din cifra de afaceri”.

Totodată, „în cazul în care, ulterior acordării autorizaţiei, sunt identificate riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării, autorizarea obţinută este retrasă prin decizie a prim-ministrului, la solicitarea CSAT. Decizia prim-ministrului se publică în Monitorul Oficial al României”, conform actului normativ.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noul Audi A5 impresionează cu un detaliu incredibil + În cât timp prinde suta: ”E mai sportiv decât generația precedentă”
FOTO Noul Audi A5 impresionează cu un detaliu incredibil + În cât timp prinde suta: ”E mai sportiv decât generația precedentă”
Citește și...
PNȚCD a rămas fără sediul din centrul Bucureștiului. Subînchiria pe bani grei clădirea primită de la primărie

Primăria Capitalei informează că primarul general a Ciprian Ciucu a oprit o ilegalitate privind subînchirierea sediului PNŢCD din Piaţa Rosetti, o proprietate a Administraţiei Fondului Imobiliar (AFI).

Consultări politice la Cotroceni. SURSE: Președintele Nicușor Dan nu a spus ce soluție vede pentru ieșirea din blocaj

Prima rundă de consultări de la Palatul Cotroceni pentru formarea unui nou guvern s-a încheiat fără un rezultat concret.

Anamaria Gavrilă, lidera POT, după consultările cu Nicușor Dan: „Noi vom susţine orice formulă pro-occidentală”

Partidul Oamenilor Tineri va susţine orice formulă pro-occidentală de guvernare, a declarat, luni, preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, după consultările cu şeful statului, Nicuşor Dan, de la Palatul Cotroceni.

Recomandări
Consultări politice la Cotroceni. SURSE: Președintele Nicușor Dan nu a spus ce soluție vede pentru ieșirea din blocaj

Prima rundă de consultări de la Palatul Cotroceni pentru formarea unui nou guvern s-a încheiat fără un rezultat concret.

Negocieri la Cotroceni. Este tot mai clar ce fel de Guvern exclud din start forțele parlamentare. Varianta fără susținere

După consultările politice de luni, de la Palatul Cotroceni, între președintele Nicușor Dan și marile partide parlamentare, este tot mai sigur că nu vom mai avea o coaliție cu PSD și PNL, iar ideea unui Executiv tehnocrat nu are momentan susținere clară.

Ce arată primele sondaje după moțiunea de cenzură. Diferențe mari privind intențiile de vot

AUR se menţine pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare, iar PNL a crescut faţă de aprilie şi a trecut pe locul al doilea, devansând PSD, care a ajuns pe poziţia a treia.