Alertă de război. Rusia va doborî orice rachetă a americanilor către Siria

61929584
iStock

Ambasadorul Rusiei în Libia, Alexander Zasypkin, a declarat că orice rachetă lansată de SUA către Siria va fi doborâtă, iar bazele de lansare vor fi atacate, conform Reuters.

Potrivit News.ro, care citează Reuters, Zasypkin a declarat că se referă la o declaraţie dată de preşedintele rus Vladimir Putin şi de şeful staff-ului său.

Dacă va avea loc un atac al americanilor, atunci rachetele vor fi doborâte şi chiar şi locurile de unde au fost lansate”, a declarat pentru al-Manar TV, un post de televiziune care este afiliat grupării Hezbollah.

SUA, Marea Britanie şi Franţa continuă pregătirile pentru acţiuni militare având ca scop sancţionarea regimului lui Assad, despre care cele trei puteri spun că este responsabil pentru cel mai recent atac chimic asupra suburbiei Douma din Siria, care s-a soldat cu peste 45 de morţi.

Avertismentul Eurocontrol

Eurocontrol, organizaţia europeană pentru securitate în navigaţia aeriană, a emis marţi o "alertă rapidă" destinată companiilor, pentru estul Mediteranei, din cauza unor posibile atacuri cu rachetă asupra Siriei în următoarele 72 de ore, transmit EFE şi Reuters, potrivit Agerpres.

Eurocontrol a precizat că rachete aer-sol şi/sau de croazieră ar putea fi folosite în acest interval şi că există posibilitatea întreruperii intermitente a echipamentului de radionavigaţie, iar companiile aeriene trebuie să ţină cont de această alertă la planificarea operaţiunilor de zbor în respectiva zonă a Mediteranei.

"Ca urmare a posibilei lansări de lovituri aeriene în Siria cu rachete aer-sol şi/sau de croazieră în următoarele 72 de ore şi a posibilităţii întreruperii intermitente a echipamentului de radionavigaţie, trebuie ţinut cont la planificarea operaţiunilor de zbor în estul Mediteranei/zona FIR Nicosia ", relevă Eurocontrol, pe site-ul său, cu referire la spaţiul aerian indicat.

Preşedintele american, Donald Trump, şi aliaţii occidentali discută o eventuală acţiune militară împotriva regimului lui Bashar al-Assad pentru un presupus atac chimic comis sâmbătă la Douma, un oraş controlat multă vreme de rebeli.

Trump a decis să-şi anuleze participarea la cel de-al 8-lea summit al Americilor, care se va desfăşura vineri la Lima (Peru), pentru a se concentra pe răspunsul pe care SUA îl vor da presupusului atac chimic din Siria, a anunţat marţi Casa Albă.

Peste 40 de persoane au fost ucise sâmbătă în atacul de la Douma, ultimul bastion al insurgenţilor lângă capitala siriană Damasc.

Donald Trump a condamnat luni atacul chimic "atroce" comis asupra unor "civili nevinovaţi" şi a spus că va lua o decizie cu privire la paşii de urmat în următoarele 24-48 de ore.

Şefa guvernului de la Londra, Theresa May, s-a arătat marţi de acord cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, în privinţa faptului că este necesar un răspuns al comunităţii internaţionale la atacul de sâmbătă din Siria, în care regimul de la Damasc ar fi folosit arme chimice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Mercedes s-a dat peste cap pentru noul C-Class: ”Cel mai puternic și mai sportiv pe care l-am făcut vreodată”
FOTO Mercedes s-a dat peste cap pentru noul C-Class: ”Cel mai puternic și mai sportiv pe care l-am făcut vreodată”
Citește și...
Keir Starmer, contestat după eșecul din alegeri. Un fost ministru intră în joc pentru șefia partidului și a guvernului

Fostul ministru britanic al sănătăţii Wes Streeting a anunţat sâmbătă că va candida la orice cursă pentru a-l înlocui pe premierul Keir Starmer la conducerea Partidului Laburist şi a guvernului, relatează Reuters şi AFP.

Reacția Maiei Sandu după ce președintele Muntenegrului a spus că „poate, într-o zi, va deveni președinta României”. VIDEO

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost întrebată despre o eventuală unire cu România în timpul unei conferinţe internaţionale de securitate desfăşurate la Tallinn, în Estonia.

Alertă în Italia. Șapte răniți după ce o mașină a lovit un grup de pietoni la Modena

Şapte persoane au fost rănite sâmbătă, când o maşină a intrat într-un grup de oameni în centrul oraşului Modena, din nordul Italiei, relatează presa italiană. Dintre răniţi, doi sunt în stare gravă.

Recomandări
România rămâne pe lista investitorilor, dar ratingul de țară depinde de politicieni. Ce ar însemna statutul de țară „junk”

România riscă să fie retrogradată în categoria țărilor nerecomandate investițiilor din cauza crizei politice, dacă aceasta se prelungește. 

De la 1 iulie se scumpește rovinieta. Șoferii cu mașini vechi ar putea plăti cu până la 30% mai mult

De la 1 iulie se scumpește rovinieta. Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică noile tarife pentru cei care vor circula pe drumurile naționale.

Cod portocaliu de vreme severă în cinci județe. Bucureștiul, sub avertizare de vijelii și grindină

Vremea se schimbă radical în jumătate de țară, iar două coduri, unul portocaliu, altul galben, sunt deja în vigoare.