Trei persoane au murit după prăbușirea unui elicopter în Los Angeles. Aparatul ar fi fost al unei echipe de știri

Accident elicopter
Associated Press

Trei persoane şi-au pierdut viaţa, după ce un elicopter de ştiri s-a prăbuşit în Los Angeles, în apropierea locului unui accident mortal de autobuz, au anunţat autorităţile citate de presa internaţională.

Aparatul de zbor s-a prăbuşit între două clădiri comerciale din cartierul Chatsworth, a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al Departamentului de Pompieri din Los Angeles (LAFD). O persoană a fost transportată la un spital local, iar starea acesteia rămâne necunoscută, scrie News.ro.

Imaginile de la faţa locului au arătat două containere de transport şi mai multe vehicule în flăcări. Incendiul a fost stins, a declarat Departamentul de pompieri.

Nu este clar deocamdată dacă unele dintre victime se aflau în elicopter.

De asemenea, nu a fost clar de la început cine pilota aeronava, dar relatările presei locale sugerează că era vorba de un elicopter al unei echipe de ştiri care zbura în apropierea locului unui accident mortal de autobuz.

Anterior, căpitanul LAFD, Branden Silverman, a declarat pentru filiala locală a CBS, partenerul american al BBC: ”Avem un pacient confirmat care părea să se afle în afara elicopterului în momentul prăbuşirii”.

”Această persoană a fost declarată decedată la faţa locului”, a adăugat Silverman.

Silverman nu a precizat câte persoane se aflau în interiorul elicopterului în momentul prăbuşirii.

Departamentul de Poliţie din Los Angeles a confirmat că elicopterul nu aparţinea forţelor lor.

Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) va conduce ancheta privind incidentul.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
Smurd 2
Copilul de 4 ani peste care a căzut un dulap, în stare foarte gravă. A fost transferat cu elicopterul SMURD la Marie Curie

Un copil de 4 ani este în stare gravă la Spitalul Marie Curie din Capitală în urma unui accident casnic. 

Brebu nou 2
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Raed arafat 2
Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a fost inculpat în ”dosarul elicopterul”: ”Nu, nu-mi depun demisia”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a ajuns, vineri, la Parchetul Militar. El le-a spus jurnaliștilor că a fost anunțat de procurori că are ”calitatea de inculpat în dosarul cu elicopterul”.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.