10 trucuri pentru a economisi bani gatind mancaruri gustoase

61265575

Pentru a economisi bani şi a găti în acelaşi timp feluri de mâncare delicioase este necesar să cunoaşteţi câteva tehnici de preparare a alimentelor, de folosire a porţiilor neconsumate şi de stocare a ingredientelor. Iată ce sfaturi dau specialiştii:

1. Gătiţi şi serviţi porţii potrivite.

Nutriţioniştii spun că o bucată sănătoasă de friptură nu trebuie să depăşească 85 de grame. La cină, bucata de carne trebuie să ocupe maximum un sfert din farfurie, legumele, jumătate, iar cerealele integrale, un sfert. Reducerea cantităţii de carne consumată este benefică pentru sănătate, dar şi pentru portofel.

2. Gătiţi alimentele la temperaturi joase, lent.

Bucăţile mai tari de carne de porc sau vită sunt mai ieftine cu aproape 50 - 70% faţă de cele pentru fripturi sau cotlete, însă nimeni nu doreşte să mănânce talpă de cauciuc la cină. Cea mai eficientă metodă de a găti astfel de carne este la temperatură joasă, în cuptor, într-un sos, timp de câteva ore.

3. Folosiţi paste sau orez.

Dacă v-au rămas câteva legume sau bucăţi de carne, le puteţi transforma într-o supă sau salată, dar aceste preparate nu sunt foarte consistente. Pastele şi orezul sunt ieftine şi săţioase, servite cu ceapă şi usturoi, ierburi, brânză, bucăţi de carne, sos de roşii etc.

4. Pentru o cină rapidă şi delicioasă aruncaţi în tigaie (de preferat un wok) legumele pe care le găsiţi în frigider, eventual câteva bucăţi de carne, condimente şi ierburi - celebrul "stir-fry".

5. Gătiţi o dată, mâncaţi de două ori: economisiţi timp şi aveţi o cină sau un prânz suplimentar, mai ales că multe preparate se pot congela. De asemenea, gătiţi o cantitate mai mare de carne o dată, iar bucăţile nefolosite pot fi transformate ulterior în supe, salate, quesadilla etc.

6. Când preparaţi cina, gândiţi-vă şi la prânzul de a doua zi.

Dacă faceţi o salată la cină, preparaţi o cantitate mai mare şi transferaţi o parte din ea (fără sos) într-o cutie din plastic. Adăugaţi un rest de friptură de la cină sau o conservă mică de fasole boabe şi obţineţi prânzul pentru a doua zi.

7. Pâinea veche de o zi poate fi transformată în crutoane pentru salate sau supe (coapte în tavă cu puţin ulei, usturoi şi ierburi) sau în pesmet, pentru crochete, şniţele, sau în bruschete etc.

8. Bananele pot fi congelate, dacă nu sunt utilizate imediat, pentru a evita coacerea excesivă. Se pot folosi apoi la sucurile de fructe, îngheţată sau brioşe.

9. Cumpăraţi un dispozitiv pentru vidare - este foarte util pentru păstrarea alimentelor în stare proaspătă mai mult timp.

10. Asiguraţi-vă că aveţi suficiente cutii pentru depozitarea porţiilor neconsumate.

Sursa foto: forhealthyliving.wordpress.com

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
61271889
Finalul a fost tare: fata o ia la fuga si-si lasa iubitul cu ochii in soare. Reactia martorilor e incredibila: VIDEO

Pentru cateva zeci de trecatori, insa, cererea in casatorie la care au asistat cu emotii la fel de la mari ca si protagonistii, si cu telefoanele in mana, gata sa imortalizeze momentul, nu a fost decat o farsa.

61274014
Infidelitatea barbatilor - o noua explicatie: Ce se intampla defapt din cauza stresului STUDIU

Stresul la care sunt supuşi bărbaţii care se străduiesc să aibă un copil le poate provoca impotenţă sau îi poate împinge să fie infideli

61274955
10 motive pentru care femeile sunt mai greu de suportat decat cainii. VIDEO

Un material care le va enerva pe feministe si va smulge zambete din partea misoginilor.

Recomandări
Incendiu resita spital
Incendiu într-un salon de la Spitalul Județean Reșița. O pacientă a suferit arsuri, iar 16 bolnavi au fost evacuați

Un incendiu a izbucnit marţi dimineaţă, în jurul orei 05:20, la etajul al doilea al Staţionarului 2 din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, pe secţia Psihiatrie. 

Shutterstock 2768698557
Rusia crește producția de motorină după acordul cu SUA. Exporturile către americani ar putea depăși un milion de tone lunar

Rafinăriile din Rusia îşi majorează producţia de motorină în luna octombrie, după ce autorităţile de la Moscova au acordat cote speciale de export în urma acordului încheiat cu Statele Unite pentru furnizarea de combustibil, potrivit Reuters.

Vlcsnap 2026 10 27 07h45m17s426
Scandal la Sighișoara din cauza Festivalului de Halloween. Preoții contestă evenimentul, deși orașul este plin de turiști

Un festival de Halloween care va fi organizat în weekend în cetatea din Sighișoara împarte orașul în două.