Vremea azi, 28 iulie 2025. Meteorologii avertizează furtuni, vijelii și grindină

×
Publicitate

Luni, în sud-estul țării, se mai ating 37, 38 de grade, iar disconfortul termic rămâne accentuat. În rest, se răcorește, iar cele mai scăzute temperaturi de 25, 26 de grade se vor înregistra pe dealurile Crișanei și în Maramureș.

Pe parcursul zilei o să plouă în vestul, nordul și centrul țării, iar seara o să plouă pe zone restrânse și în sudul României.

În Dobrogea și Bărăgan urmează o zi însorită și extrem de caldă, cu temperaturi de până la 38 de grade în Bărăgan. După prânz, atmosfera devine înăbușitoare. Pe litoral va fi ceva mai bine. Maximele nu trec de 32 de grade.

Căldura este greu de suportat și în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Pe aici, soarele strălucește toată ziua și maximele ajung tot la 38 de grade.

Foarte cald o să fie și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. Amiaza ne aduce atmosferă însorită, caniculă în unele zone și ploi zgomotoase. În intervale scurte de timp se pot acumula cantități mai însemnate de apă.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, temperaturile cresc puțin față de duminică. La amiază se vor înregistra cel mult 29 de grade, iar pe seară se înnorează și vin mai multe reprize de ploi torențiale cu tunete, fulgere și rafale puternice de vânt.

Se încălzește ușor și în ținuturile vestice. Avem perioade cu soare, dar și înnorări și averse consistente. După prânz se vor înregistra 28 de grade la Deva.

În Transilvania, temperaturile ajung la valori suportabile de cel mult 31 de grade la Brașov și la Sfântu Gheorghe. În prima parte a zilei predomină vremea frumoasă, dar mai tarziu vin ploi zgomotoase cu tunete, fulgere și intensificări ale vântului.

În Oltenia, temperaturile continuă să scadă. Duminică au fost 38 de grade la Craiova, dar astăzi se vor înregistra cel mult 33 de grade. Predomină vremea frumoasă și doar în zonele de deal și de munte mai vin câteva averse.

În sudul țării avem vreme însorită și căldură sufocantă. Temperaturile ajung pe la 37 de grade la Giurgiu, iar stresul termic va fi ridicat. După lăsarea nopții, vin ploi zgomotoase în multe zone și e posibil să cadă grindină.

Vremea în București

În București, avem încă o zi cu mult soare și atmosferă sufocantă. Temperatura aerului scade ușor, însă vremea rămâne caniculară și se ating 37 de grade.

Marți scăpăm de caniculă. Maxima se oprește la 30 de grade, dar crește instabilitatea. Norii se înmulțesc treptat și vor fi perioade cu ploi torențiale, tunete, fulgere și vânt intens.

Miercuri avem o zi cu soare și 30 de grade în termometre. După-amiaza și seara se mai adună norii și sunt posibile câteva ploi de scurtă durată.

Joi avem soare și vreme bună pe parcursul zilei și o maximă de 29 de grade. Spre seară și în noaptea următoare cresc șansele de averse, se pot semnala și fenomene electrice, iar minima coboară la 17 grade.

Vremea la munte

La munte o să plouă torențial către seară, mai ales în Carpații Orientali și în estul Carpaților Meridionali. Se pot acumula peste 60 de litri de apă pe metru pătrat, vântul o să bată cu 50, 70 km/h și o să cadă grindină.

Marți se anunță încă o zi cu multă instabilitate și se face mai răcoare. Ploile vin pe suprafețe extinse, cu tunete și fulgere, iar în intervale scurte de timp se pot strânge cantități mari de apă.

Miercuri se face puțin mai răcoare decât în mod obișnuit la această dată. Vor fi multe perioade cu soare, dar și înnorări și averse cu fenomene electrice. Vântul prinde putere mai ales pe timpul ploilor.

Joi, în prima parte a zilei se anunță vreme bună, cu soare, însă după-amiaza se înnorează și apar averse cu descărcări și intensificări ale vântului.

Vremea la mare

Pe litoral se anunță încă o zi călduroasă și un disconfort termic ridicat. Avem soare toată ziua, un vânt ceva mai activ și 21 de grade în apa mării

Marți vremea devine instabilă. După-amiaza vor fi perioade cu ploi zgomotoase, cu tunete, fulgere și condiții de grindină. Vântul bate cu 55, 65 km/h, iar în stațiuni se ating 31 de grade.

Miercuri, în prima parte a zilei mai sunt ceva înnorări, poate și câteva averse, dar mai târziu apare și soarele. Temperaturile urcă tot până la 31 de grade, iar vântul va avea intensificări trecătoare.

Joi, temperaturile ajung la normal. În stațiuni se ating cel mult 29 de grade, iar după-amiaza vor fi ploi trecătoare și descărcări electrice. Vântul va fi ceva mai activ și va crește în intensitate pe timpul nopții.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62459409
Cod roșu de vijelii și ploi torențiale în Suceava. Avertizări din partea meteorologilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie puternică pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava.

62559920
Vremea azi, 27 iulie. Căldura extremă nu ne lasă și apar și vijeliile puternice. Unde se ajunge la 41 de grade Celsius

Duminică avem încă o zi extrem de caldă în Muntenia, Oltenia, Dobrogea, de asemenea în zona Moldovei, dar și în sud-estul Transilvaniei.

62562418
Cod roșu de caniculă în București și mai multe județe. Temperaturile ating 41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale. Hartă

ANM a emis un Cord roșu de caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, noapte tropicală în judeţele Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Călăraşi, Ilfov şi municipiul Bucureşti, valabilă de duminică, ora 10.00, până luni, ora 10.00.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.