Vremea azi, 20 martie. În nord, în centru şi pe partea estică domină vremea închisă

×
Publicitate

Miercuri în nord, în centru şi pe partea estică domină vremea închisă. În rest se arată trecător şi soarele. La munte şi în Moldova o să mai ningă puţin.

În Transilvania vor fi precipitaţii slabe, sub toate formele, iar în Maramureş, în Dobrogea şi în Muntenia o să picure trecător. Se încălzeşte în cea mai mare parte a ţării. Maximele pornesc de la 5...6 grade în estul Transilvaniei şi se opresc la 15 grade în vestul Olteniei.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici vor fi înnorări, apar şi câteva ploi slabe, iar vântul are unele intensificări. Maximele mai ridicate decât ieri, se opresc la 10 grade.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, cerul rămâne acoperit toată ziua, o să plouă şi vântul agită atmosfera. Mai cresc temperaturile şi după prânz se vor înregistra 12 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, se anunţă o zi mohorâtă şi cel mult 9 grade la amiază. Pe-aici apar precipitaţii slabe, sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar la noapte minimele ating pragul îngheţului.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, temperaturile urcă până la 11 grade, dar norii persistă şi în această zonă. Vin şi câţiva stropi de ploaie, iar la munte o să fulguiască.

În ţinuturile vestice, atmosfera va fi schimbătoare. Temperaturile cresc uşor faţă de marți şi la amiază vor fi 12 grade Celsius.

În Transilvania, găsim tot vreme închisă, ploi dar şi lapoviţă în unele zone. La munte o să ningă, iar vântul prinde putere pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curburã. Se încălzeşte uşor şi după prânz, se vor înregistra 10 grade în vestul provinciei, pe la Alba Iulia.

Sud-vestul ţării are parte de vreme mai bună. Vor fi înnorări dar şi perioade cu soare. Tendinţa de încălzire se păstrează şi aici, iar maximele urcă până la 15 grade.

În ţinuturile sudice, se mai aduna norii, dar apare şi soarele printre nori. E posibil să plouă, mai ales în a doua parte a zilei, iar temperaturile cresc cu 5...6 grade faţă de ziua trecută.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, miercuri se încălzeşte şi se ating 12 grade. Atmosferă va fi schimbătoare iar spre seară şi în noaptea următoare, apar ceva condiţii de ploaie. Minimă va ajunge pe la 2 grade.

Vremea la Munte

 

La munte găsim tot vreme rece, deşi temperaturile cresc faţă de marți. Mai vin câteva ninsori slabe, iar vântul bate mai tare pe creste, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62321055
Se întorc ninsorile. ANM a emis informare de vremea rea pentru toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

62347437
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii aprilie

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți dimineață, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, în perioada 18 martie – 15 aprilie.

62415545
Vremea azi, 19 martie. În majoritatea regiunilor se anunţă o zi mohorâtă, cu înnorări şi precipitaţii sub toate formele

Marți se face mai frig decât luni. În majoritatea regiunilor se anunţă o zi mohorâtă, cu înnorări şi precipitaţii sub toate formele.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.