Vremea azi, 13 iulie. Instabilitate atmosferică în toată țara. Temperaturile ajung la 36°C. Unde va ploua

×
Publicitate

Duminică vremea devine călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar în Oltenia și în Muntenia o să fie caniculă și se vor atinge 35...36 de grade, la umbră.

Aversele apar trecător în zonele montane, dar e posibil să plouă și în vestul, în nord-vestul și în centrul României.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici găsim vreme frumoasă, cer senin aproape peste tot și un vânt mai insistent pe litoral. Se face mai cald decât sâmbătă și temperaturile vor urca până 34...35 de grade în Bărăgan.

Vremea se încălzește și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei.Sâmbătă au fost cel mult 30 de grade. Duminică maximele se apropie de pragul caniculei și ajung pe la 34 de grade, iar atmosfera se menține însorită toate ziua.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina este răcoare acum dimineața. Apoi temperaturile cresc de la o oră la alta, iar pe la amiază se vor atinge 29...30 de grade. Apar și câțiva nori în unele zone, dar sunt nori de vreme bună, așa că nu vorbim deloc despre ploi.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș vremea rămâne frumoasă în prima parte a zilei. Mai târziu se adună norii și e posibil să vina ceva averse, cu tunete, fulgere și intensificări de vânt. Se mai încălzește puțin și aici. Temperaturile vor urca până la 30 de grade.

Un aer mai cald pătrunde și în ținuturile vestice, iar în Banat se vor înregistra 33....34 de grade, la umbră. Apar ceva condiții de ploaie, în special în Crișana, dar cerul se degajează pe timpul nopții.

În Transilvania avem o dimineață cam rece în depresiuni. Acum sunt doar 10 la Miercurea Ciuc. Apoi soarele încălzește treptat atmosfera, iar maximele ajung pe la 30 de grade în vestul provinciei. O să ploua puțin și aici, în special în zonele montane.

Încălzirea vremii se simte și în Oltenia. După prânz o să fie caniculă în sudul acestei provinciei și o să crească disconfortul termic. Norii apar destul de rar și NU sunt semne de ploaie.

Canicula revine și în ținuturile sudice. Temperaturile vor urca până la 36 de grade, în condiții de cer senin și vânt domol. Mâine o să fie și mai rău. Se vor atinge 38 de grade.

Vremea în București

Și în București se face foarte cald. Avem o amiaza caniculara, soare, multa zăpușeală și 36 de grade în termometre. Se mai încălzește și pe timpul nopții, iar minima ajunge pe la 19 grade.

Vremea la munte

Temperaturile cresc și în zonele montane. Pe aici se mai adună norii. Apar și câteva reprize de ploaie, dar pe suprafețe restrânse. Ploile sunt însoțite de fenomene electrice și intensificări ale vântului.

Vremea la mare

Pe litoral continuă vremea frumoasă. Cerul rămâne senin toată ziua și se face mai cald decât sâmbătă. Maximele din stațiuni ajung pe la 31...32 de grade. Vântul devine mai insistent, iar apa mării are în jur de 20 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Valul de căldură revine în forță. Cod galben de caniculă, inclusiv în București, temperaturile ajung și la 38 de grade

După câteva zile și nopți în care am putut respira normal, valul de căldură revine în România și, de duminică, cuprinde treptat sudul țării. De săptămâna viitoare însă, canicula se va resimți, în mai multe zone din țară.

Revine canicula în București și în alte șase județe. Valul de căldură se extinde şi se intensifică | HARTĂ

Capitale și alte șase județe se află duminică sub atenţionare Cod Galben de caniculă. La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica.

Vremea azi, 12 iulie. Temperaturile maxime vor ajunge la 33 de grade. Zonele unde va ploua

Sâmbătă se încălzește în cea mai mare parte a țării. Vremea devine călduroasă în ținuturile sudice, pe unde se vor atinge 32...33 de grade.

Recomandări
Cine l-ar fi coordonat din Rusia pe columbianul trimis să execute un atac în România. I-a trimis o hartă cu obiective marcate

Columbianul capturat de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost recrutat de un profesor cubanez de dansuri latino, stabilit în Federația Rusă.

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.