Vremea astăzi, 22 august. Ploi torențiale în mai multe zone din România

×
Publicitate

Luni o să plouă abundent în multe zone din ţară. Cerul rămâne acoperit în sud-vest, pe unde vremea devine răcoroasă şi vor fi doar 22 de grade. În schimb, în sud-est se vor înregistra 33 de grade şi vom resimţi disconfortul termic ridicat.

 

Vremea în țară

În Dobrogea şi Bărăgan vor fi perioade însorite şi atmosfera devine înăbuşitoare. Temperaturile urcă până la 32-33 de grade în Bărăgan, iar după-amiază s-ar putea să apară o aversă, două.

Vreme caldă găsim şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, pe unde maximele ating 31 de grade. Norii se înmulţesc şi, pe parcursul zilei, nu e exclus să vină o ploaie rapidă.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina avem soare cu nori şi temperaturi suportabile, de la 26 la 30 de grade. Ploile apar îndeosebi în zonele mai înalte şi vor lăsa în urmă cantităţi mari de apă.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş vor fi perioade cu averse abundente, însoţite de fenomene electrice. Se vor strânge peste 20 de litri de apă pe metru pătrat, iar maximele ajung la 29 de grade.

În ţinuturile vestice o să plouă torenţial, cu tunete şi fulgere, iar cantităţile de apă pot depăşi 35 de litri pe metru pătrat. În Banat găsim vreme răcoroasă, cu temperaturi de la 22 de grade la Reşita, până la 26 de grade la Oradea.

Instabilitatea persistă şi în Transilvania, pe unde aversele vor aduce peste 50-60 de litri de apă pe metru pătrat în zona Meridionalilor. Vor fi şi condiţii de grindină, şi de vijelii, iar maximele se opresc la 28 de grade.

În Oltenia luni nu vedem deloc soarele şi va fi destul de răcoare: cel mult 27 de grade. Sunt anunţate averse zdravene, însoţite de fenomene meteo severe, iar îndeosebi în zonele mai înalte se vor strânge cantităţi foarte mari de apă.

Temperaturile scad şi în ţinuturile sudice şi luni nu vor fi mai mult de 29 de grade. Şi pe-aici o să plouă torenţial, cu tunete şi fulgere: la deal şi la munte se vor acumula peste 50 de litri de apă pe metru pătrat.

Vremea în București

În Bucureşti, luni vedem puţin soarele printre nori, dar o să vină şi câteva reprize de ploaie. Vântul va fi activ, iar temperatura scade faţă de ieri şi se opreşte la 31 de grade.

Marți vor mai fi ceva înnorări şi perioade cu averse, în special în prima parte a zilei şi, din nou, pe timpul nopţii. Maxima ajunge la 32 de grade.

Miercuri scăpăm de ploi, însă atmosfera devine înăbuşitoare: vor fi 34 de grade la umbră, vânt activ şi creşte disconfortul termic.

Joi avem soare arzător şi un vânt ceva mai insistent pe timpul zilei. Spre seară şi la începutul nopţii vor fi unele înnorări, însă nu prea sunt semne de ploaie.

Vremea la munte

La munte prindem vreme instabilă, cu averse însoţite de fenomene electrice, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, mai ales în zona Meridionalilor se vor strânge peste 50-60 de litri de apă pe metru pătrat.

Instabilitatea persistă şi marți: o să plouă pe arii extinse în majoritatea masivelor, vor fi şi condiţii de grindină, iar pe spaţii mici se mai pot strânge cantităţi însemnate de apă.

Miercuri se mai încălzeşte puţin, dar nu scăpăm de averse. Acestea apar îndeosebi în a doua parte a zilei, iar vântul se înteţeşte pe timpul ploilor.

Joi, doar pe spaţii mici mai vin câteva reprize de ploi slabe. În rest avem soare şi un vânt destul de nervos. Temperaturile din staţiuni continuă să crească.

Vremea la mare

Pe litoral predomină vremea frumoasă, dar după-amiază s-ar putea să vină şi doi-trei stropi de ploaie. Briza va fi activă, iar temperaturile ating 29 de grade pe plajă şi atmosfera devine sufocantă. Apa mării va avea 26 de grade.

Marți avem încă o zi însorită şi caldă, cu stres termic ridicat. Norii apar destul de rar, vântul are unele răbufniri şi nu mai sunt semne de ploaie. Maximele ajung la 30 de grade.

Ziua de miercuri ne aduce soare nemilos, disconfort termic foarte pronunţat, vânt activ şi câţiva nori de vreme bună. Temperaturile urcă până la 31 de grade.

Joi, aproape aceeaşi situaţie: soarele dogoreşte toată ziua şi aerul devine greu de respirat. Vântul are unele intensificări şi maximele ating 30 de grade în aer şi 26 de grade în apă.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62262558
Avertisment ANM. A fost emis cod portocaliu de furtuni în mai multe zone din România

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, avertizări nowcasting Cod portocaliu de furtuni, valabile în mai multe localităţi din patru judeţe situate în Transilvania, în ora următoare.

62269690
Noi alerte de furtuni. ANM a prelungit codurile galben și portocaliu. Urmează fenomene extreme

Meteorologii au actualizat codurile de vreme rea valabilă pentru aproape toată țară în zilele următoare. 

62262630
Vremea astăzi, 21 august. Unde vor fi temperaturi sufocante și ploi violente

Duminică temperaturile scad în jumătatea vestică, dar în rest vremea se menţine călduroasă. Tot în jumătatea de vest apar ploi torenţiale şi zgomotoase, care vor lăsa în urmă cantităţi foarte mari de apă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.