Vremea astăzi, 2 octombrie. Orașul din România unde temperatura va ajunge la 27 de grade
Duminică temperaturile scad simţitor, dar în sud şi în sud-est vremea rămâne caldă. În cea mai mare parte a ţării apar averse locale şi vântul sufla tare pe partea sudică şi la munte.
Maximele se încadrează între 14 grade în depresiuni şi 27 de grade în zona Munteniei.
Vremea în țară
În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme instabilă, cu scurte momente însorite şi averse cu tunete şi fulgere. Maximele pierd vreo opt grade faţă de ieri, însă atmosfera se menţine caldă şi se vor atinge 25 de grade.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, temperaturile ajung la valori normale pentru începutul lunii octombrie şi nu vor fi mai mult de 23 de grade. Soarele se arată trecător şi nu e exclus să apară câteva reprize de ploaie.
În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, se adună norii şi vor fi perioade cu averse însoţite de fenomene electrice. După cele 28 de grade înregistrate sâmbătă, duminică maximele se opresc la 19 grade.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem tot atmosfera instabilă. O să plouă zgomotos şi se pot strânge cantităţi însemnate de apă. Se răceşte simţitor faţă de sâmbătă, iar duminică maximele se încadrează între 15 grade la Bistriţa şi 18 grade pe la Satu Mare.
În vestul ţării sunt zone în care nu prea zărim soarele. Şi pe-aici vin averse cu descărcări electrice, iar în sudul Banatului vântul sufla cu până la 75 de km/h. Temperaturile ajung la valori apropiate de cele normale şi se vor atinge 20 de grade.
O să plouă şi în zona Transilvaniei. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar vântul suflă foarte tare în zona montană, în special la altitudini mari. Pe-acolo vor fi rafale de peste 100 de kilometri pe oră. Vor fi cu vreo 10 grade mai puţin ca sâmbătă, iar duminică se vor înregistra cel mult 18 grade.
În Oltenia urmează o zi destul de frumoasă, cu cer senin în zonele de câmpie. Se porneşte, însă, vântul, care agită atmosfera cu viteze de 55-75 de kilometri pe oră. Temperaturile se opresc la 22 de grade.
În ţinuturile sudice, soarele străluceşte în cea mai mare parte a zilei, însă în sud-vestul Munteniei vântul are intensificări de până la 75 de kilometri pe oră. În Lunca Dunării tot va fi cald pentru acest moment al anului, dar în rest maximele ajung la valori normale.
Vremea în București
În București, duminică, temperatura scade, însă vremea rămâne caldă şi se vor atinge 27 de grade. Avem cer mai mult senin, însă vântul va sufla cu până la 50 de kilometri pe oră.
Luni se face mai răcoare şi temperatura se opreşte la 23 de grade - o valoare normală pentru această perioadă. Avem soare în cea mai mare parte a zilei, iar vântul se mai domoleşte.
Marţi, vremea devine răcoroasă pentru dată din calendar şi nu vor fi mai mult de 20 de grade. Vor fi ceva înnorări, dar nu prea sunt semne de ploaie.
Miercuri se anunţă o zi frumoasă. Norii apar destul de rar, vântul adie plăcut, iar temperatura urcă până la 21 de grade.
Vremea la munte
La munte, duminică se răceşte simţitor şi o să plouă pe arii extinse. Se vor înregistra cantităţi însemnate de apă, iar vântul sufla cu până la 75 de kilometri pe oră în masivele sudice şi sud-estice. În zona înaltă, rafalele vor depăşi 100 de kilometri pe oră.
Luni prindem scurte momente însorite şi vremea devine rece. Continuă să plouă pe suprafeţe mari, iar pe creste se anunţă ninsori şi lapoviţă.
Marţi, temperaturile continuă să scadă şi se lasă ceața. Se arată puţin şi soarele şi mai vin câteva ploi slabe, pe spaţii mici. Trecător, la altitudini de peste 1.700 de metri, o să ningă sau o să cadă lapoviţă.
Miercuri se îndreaptă vremea: avem atmosferă însorită şi se încălzeşte uşor. Vântul va fi activ, iar pe văi şi în depresiuni mai apare puţină ceață.