Vremea azi, 1 octombrie. Temperaturi crescute pentru această perioadă a anului

×
Publicitate

Sâmbătă va fi foarte cald pentru acest moment al anului şi vom avea temperaturi de la 24 de grade în depresiuni până la 33 de grade în sud-estul ţării.

Ploile apar în vest şi în nord-vest, dar spre seară aversele se extind în nord, în centru şi în zona montană.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosferă însorită şi nefiresc de caldă pentru începutul lunii octombrie. Maximele ajung la 33 de grade în Bărăgan, iar la noapte norii se înmulţesc şi s-ar putea să vină o aversă, două.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem cam aceeaşi situaţie: soare în cea mai mare parte a zilei şi temperaturi cu mult peste valorile normale, de până la 32 de grade.

Vreme caldă găsim şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, pe unde maximele ating 28 de grade. Şi pe-aici se anunţă o zi frumoasă în zonele mai joase, însă la munte vor fi doar scurte momente însorite şi o să plouă destul de mult.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem atmosferă instabilă, cu înnorări şi averse însoţite de descărcări electrice. S-ar putea să cadă şi grindina şi se vor strânge cantităţi însemnate de apă. Temperaturile se opresc la 25 de grade.

Şi în ţinuturile vestice apar averse zgomotoase. Îndeosebi în zona montană se vor acumula peste 25 de litri de apă pe metru pătrat şi vor fi condiţii de grindină. Vântul se înteţeşte pe timpul ploilor, iar la orele amiezii vor fi cel mult 26 de grade.

În Transilvania instabilitatea creşte treptat, iar ploile apar mai ales în orele serii şi la noapte. La munte se vor înregistra cantităţi mari de apă şi nu e exclus să cadă grindină. Vor fi şi perioade însorite, iar temperaturile se menţin foarte ridicate pentru data din calendar.

În Oltenia avem vreme schimbătoare. O să plouă în special în zonele de deal şi de munte, iar maximele rămân la valori de vară, de 26-27 de grade.

În ţinuturile sudice soarele străluceşte în cea mai mare parte a zilei, însă pe seară şi la noapte norii se înmulţesc şi s-ar putea să apară câteva averse însoţite de fenomene electrice. Va fi neobişnuit de cald, iar în Lunca Dunării temperaturile urcă până la 32 de grade.

Vremea în Bucureşti

În Bucureşti avem încă o zi autentică de vară, cu soare, vânt activ şi 31 de grade la orele amiezii. La noapte se înnorează şi cresc şansele de ploaie, iar temperatura coboară până la 16 grade.

Vremea la munte

La munte prindem vreme instabilă, cu înnorări şi averse cu tunete şi fulgere, care vor lăsa în urma peste 25 de litri de apă pe metru pătrat. Vor fi şi condiţii de grindină, iar vântul prinde putere la altitudini mari. Temperaturile rămân la valori similare cu cele de vineri.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, duminică temperaturile încep să scadă, însă vremea rămâne caldă pentru începutul lunii octombrie. În primele ore vor mai fi ceva înnorări şi s-ar putea să mai picure trecător. Apoi iese soarele şi maximă atinge 27 de grade.

Luni se face mai răcoare şi temperatura se opreşte la 23 de grade - o valoare normală pentru această perioadă. Zărim puţin soarele printre nori şi o să plouă trecător, iar vântul va fi activ.

Marţi vremea devine răcoroasă pentru dată din calendar şi nu vor fi mai mult de 20 de grade. Se anunţă o zi mohorâtă, cu înnorări, ploi, şi un vânt destul de insistent.

La munte, duminică se răceşte. Soarele se arată trecător, o să plouă local şi se vor înregistra cantităţi mari de apă. Vântul mai are unele răbufniri pe creşte.

Luni vremea devine rece şi se lasă ceața. Cerul rămâne acoperit şi o să plouă pe arii extinse, iar la altitudini mari, trecător, s-ar putea să cadă lapoviţă.

Marţi temperaturile continuă să scadă şi nu scăpăm de ceaţă. Înnorările persistă, continuă să plouă pe suprafeţe mari, iar la altitudini de peste 1700 de metri o să ningă sau o să fie lapoviţă.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62264206
Vremea azi, 30 septembrie. Vremea rămâne caldă, iar în jumãtatea de sud-est a tãrii se vor înregistra 31 de grade

Vineri vremea rămâne caldã pentru aceastã datã, iar în jumãtatea de sud-est a tãrii se vor înregistra 31 de grade.

62285718
Vremea azi, 28 septembrie. Temperaturi scăzute în aproape toată țara, înnorări și averse

Miercuri se răcoreste în vestul, nord-vestul și centrul țării, pe unde vor fi înnorări și averse locale.  

62266131
Vremea azi, 27 septembrie. Atmosferă însorită în cea mai mare parte a țării

Marți vremea devine instabilă. În jumătatea vestică o să plouă pe suprafețe mari, îndeosebi în a doua parte a zilei, iar în sud și în sud-vest o să cadă grindină și se vor produce vijelii.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.