Vremea 9 mai 2018. Ploi cu tunete și fulgere, din această seară

×
Publicitate

Miercuri atmosfera va fi închisă cu ploi frecvente în jumătatea estică a ţării şi la munte. În schimb, pe partea vestică se anunţă o zi caldă, cu soare dimineaţa şi averse locale mai târziu.

Cantităţile de apă ar putea depăşi 20 l/mp, fie pe parcursul întregii zile, fie într-un timp foarte scurt. Vântul rămâne activ în sud-est, iar maximele urcă spre 28 de grade în vestul ţării.

Cum va arăta vremea în fiecare regiune:

În Dobrogea şi Bărăgan se anunţă puţină ceaţă sau aer ceţos dimineaţa şi ploi în mai multe reprize peste zi. Vântul se înteţeşte şi temperatura aerului va creşte uşor.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei aşteptam înnorări şi ploi consistente. Vântul va avea unele porniri şi se încălzeşte cu 3-4 grade faţă de marți. În nordul Moldovei şi în Bucovina instabilitatea persistă şi vin alte ploi. Temperatura aerului va creşte uşor şi la amiază vor fi cel mult 22 de grade Celsius.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş aşteptam vreme plăcută în prima parte a zilei însă mai târziu vor fi înnorări şi averse cu fulgere şi condiţii de grindină. Temperaturile mai cresc puţin faţă de ziua trecută şi vor depăşi normalul perioadei.

Şi în ţinuturile vestice se anunţă vreme bună până pe înserat când sunt anunţate şi aici ploi care vor veni însoţite de toată suită de fenomene specifice instabilităţii. Se mai încălzeşte şi se vor atinge 27-28 de grade Celsius.

În centrul României, instabilitatea va afecta în special zonele montane, dar spre seară aversele îşi fac apariţia şi în rest. Se încălzeşte uşor pe partea vestică a proviniciei dar în rest maximle scad uşor. În judeţul Harghita este cod galben de ceaţă densă până la ora 10. Vizibilitatea este mult scăzută.

Sud-vestul ţării are parte de soare şi atmosferă plăcută în prima parte a zilei dar seara şi noaptea vin ploile. Vorbim despre averse cu tunete, fulgere şi vânt mai nervos. Maximele termice ajung până la 27-28 de grade în vestul Olteniei.

În ţinuturile sudice predomină vremea închisă cu ploi în mai multe reprize. Temperaturile în scădere faţă de ziua trecută se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

BUCUREȘTI

Miercuri avem vreme cam neplăcută, ploi moderate cantitativ îndeosebi dimineaţa şi seară. Temperaturile scad şi vom avea cel mult 22 de grade.

Joi rămânem cu atmosfera închisă şi răcoroasă. O să mai plouă din când în când, vântul devine mai insistent şi maximă se opreşte pe la 21 de grade. Vineri se încălzeşte şi o să avem vreme schimbătoare, înnorări, averse trecătoare şi 25 de grade pe la amiază.

Sâmbătă se împrăştie norii şi va fi timp frumos, cu un pic de vânt şi temperaturi apropiate de normal.

LA MUNTE

Instabilitatea creşte după prânz, când se aşteaptă averse torenţiale, cu tunete, fulgere şi răbufniri de vânt. Se pot strânge 20 de litri de apă pe metru pătrat şi se menţin condiţiile de grindină.

La fel va fi şi joi: perioade cu înnorări consistente şi ploi zgomotoase, grindina şi cantităţi însemnate de apă. În plus, în zona Meridionalilor se mai răcoreşte puţin.

Vineri ploile se întorc după-amiaza şi seară şi vor veni cu toate fenomenele specifice instabilităţii. Sâmbătă aşteptam vreme mai bună. Totuşi, pe înserat mai vin câteva averse în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61958337
Vremea 8 mai 2018. Ploi şi risc de grindină în toată ţara până la sfârşitul săptămânii

Astăzi o să avem vreme caldă, dar şi multă instabilitate. Aversele apar frecvent în zonele de deal şi munte, în est şi în sud-est, iar spre seară o să plouă temporar şi în restul ţării. Maximele vor fi de la 18, la 28 de grade.

61845284
Vremea 7 mai. Vin ploile cu vijelii și grindină în sud-vestul țării

Luni, se răcoreşte uşor dar vremea rămâne caldă. Vântul va fi mai nervos în ţinuturile estice, iar în jumătatea sud-vestica a ţării, vin ploi de vară, cu vijelii şi grindină.

61903176
Cod galben de furtuni în 16 județe, valabil până la 16:30

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, noi avertizări nowcasting Cod galben de averse şi descărcări electrice, valabile în 16 județe.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.