Vremea 24 septembrie 2018. Regiunile unde sunt anunţate ploi torenţiale

×
Publicitate

Luni, vântul va sufla tare cam peste tot. În vest, nord şi centru se răceşte şi o să plouă zdravăn, iar în sud şi sud-est vremea va fi călduroasă şi va ploua spre seară.

La amiază,  temperaturile vor fi cuprinse între 11 grade în regiunile nordice şi 33 de grade în Bărăgan.

Vremea în fiecare regiune

În Dobrogea şi Bărăgan, atmosfera va fi însorită însă vântul va sufla tare cu viteze de până la 70 km/h. Seara şi noaptea o să plouă local, se încălzeşte faţă de duminică şi la amiază vor fi până la 33 de grade în Bărăgan.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se încălzeşte cu 11-12 grade faţă de ieri şi vom avea vreme caldă pentru dată din calendar. Ploile apar spre seară şi vântul va sufla tare şi aici.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă o zi rece cu înnorări şi ploi consistente. Vântul va sufla tare cu viteze de până la 70 km/h şi temperaturile scad chiar şi cu 9 grade faţă de ieri în zonele nordice.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş scad temperaturile şi vom avea vreme rece pentru dată din calendar. Vor fi mai multe reprize de ploaie, vântul va sufla tare şi va spori senzaţia de frig.

Se răceşte şi în ţinuturile vestice, o să plouă cam peste tot şi vântul va avea intensificări dimineaţa cu viteze de până la 70 km/h.

În centrul României, se anunţă vreme urâtă, ploi serioase iar noaptea la altitudini mari de peste 1800 de metri va fi lapoviţă. Vântul va sufla tare, pe crestele montane se vor depăşi viteze de 100...120 km/h.

Temperaturile ajung până la 19 grade pe partea estică a provinciei.

În sud-vestul ţării, vor domina perioadele cu soare şi doar izolat pot să vină câteva ploi. Temperaturile scad peste tot şi vântul va sufla tare mai ales în sudul Oteniei.

În ţinuturile sudice, se încălzeşte şi vom ajunge la valori termice foarte mari pentru această perioadă a anului. Va predomina vremea frumoasă în prima parte a zilei însă vântul se înteţeşte iar spre seară sunt anunţate ploi locale.

Vremea la București

În Bucureşti, luni avem vreme nefiresc de caldă şi plăcută în prima parte a zilei. Se încălzeşte şi la amiază vom avea 30 de grade în termometre. Spre seară, se adună norii şi vin ploi slabe, vântul va creşte în intensitate şi vor fi rafale de până la 50 km/h.

Vremea la munte

La munte, luni, norii vor fi numeroşi şi o să plouă consistent. Vântul va sufla tare mai ales pe creste unde vor fi rafale de peste 100...120 km/h.

La noapte, la altitudini de peste 1800 de metri, vor fi precipitaţii mixte. Temperaturile scad mai ales în masivele vestice şi în cele nordice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Ea va prezenta alături de Henry gala de decernare a Balonului de Aur! E celebră în toată lumea și este mare fană Manchester United
FOTO | Ea va prezenta alături de Henry gala de decernare a Balonului de Aur! E celebră în toată lumea și este mare fană Manchester United
Citește și...
61987803
Valul de aer polar aduce temperaturi cu 10 grade mai mici în toată țara

Vremea se schimbă, duminică seara, în întreaga Românie, anunţă meteorologii. În jumătate de ţară va fi şi vânt foarte puternic, de cod galben.

61987782
Avertizare ANM: temperaturile scad cu până la zece grade în următoarele zile

Vremea se răcește accentuat în următoarele zile, temperaturile urmând să scadă cu până la 10 grade, potrivit unei informări emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) duminică.

61986395
Vremea 23 septembrie 2018. Regiunile unde sunt așteptate ploi cu fenomene electrice

Duminică, temperaturile scad în sudul, estul şi centrul ţării şi se vor apropia de normalul perioadei. Se anunţă vreme bună şi doar izolat o să plouă. La amiază vom avea temperaturi cuprinse între 18 şi 28 de grade Celsius. 

Recomandări
Sorin grindeanu alexandru nazare guvernul romaniei agerpres
Grindeanu îi cere lui Nazare să prezinte „situația reală” a bugetului pe care tot el l-a administrat în guvernul Bolojan

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut ministrului de Finanțe să prezinte public cât mai rapid „situația reală” a finanțelor țării lăsate de guvernul Bolojan în care Nazare a ocupat aceeași poziție.

Luca niculescu sedinta de guvern govro
Data-limită până la care România trebuie să finalizeze procedurile pentru banii din PNRR. Anunțul făcut de ministrul Investițiilor

Alexandru Ghigiu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, anunţă luni că data de 6 noiembrie este termenul-limită până la care trebuie să închidem toate procedurile administrative restante pentru ca banii din PNRR să ajungă în ţară în acest an.

863478716 1715649293493065 238605192093740511 n
Prioritățile prezentate de premierul Luca Niculescu lui Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR

Premierul Luca Niculescu l-a informat pe Guvernatorul BNR asupra priorităților sale, într-o primă întâlnire a celor doi, care a avut loc luni dimineață la sediul Băncii Centrale.