Valul de aer polar aduce temperaturi cu 10 grade mai mici în toată țara

×
Publicitate

Vremea se schimbă, duminică seara, în întreaga Românie, anunţă meteorologii. În jumătate de ţară va fi şi vânt foarte puternic, de cod galben.

Valul de aer polar coboară tot mai mult mercurul din termometre, iar în zilele următoare se vor înregistra şi cu 10 grade mai puţin decât ar fi normal pentru sfârşitul lui septembrie.

La Oradea, prima zi de toamnă astronomică a venit cu temperaturi extrem de scăzute. Abia s-au înregistrat 16 grade Celsius, în condiţiile în care vineri erau aproape 30. Iar diferenţa de 14 grade a fost amplificată de vânt.

Localnic: „S-a răcorit aşa, brusc.”
Reporter: „V-aţi echipat bine.”
Localnic: „Din cauza vântului rece."

La Cluj a fost diferenţa faţă de sâmbătă este de 4 grade. La noapte, însă, va fi foarte frig, pentru că nu se depăşesc 10 grade Celsius. Luni, masa de aer arctic îşi face simţită cel mai mult prezenţa pentru că vor fi la amiază doar 15 grade.

Localnic: „Dau drumu la centrală dacă sunt 10 grade.”

Sub un cer plumburiu a fost şi Brasovul. De la 27 de grade sâmbătă, azi n-au fost mai mult de 16.

Localnic: „Se simte ca s a schimbat dintr i dată că mă doare spatele, simt la genunchi. S-a făcut mai frig și a trebuit să ne înfofolim.”

Localnic: „Mi-am luat cămașă groasă pe mine și geaca în caz că plouă, e umeazală și se simte un aer răcoros, de marți am înțeles că va fi jale în zona noastră.”

Şi nu numai. Din cauza masei de aer arctic, temperaturile vor scădea dramatic în toată ţara şi vom ajunge la temperaturi şi cu 10 grade mai scăzute faţă de normalul perioadei. De duminică, de la ora 23.00, şi până miercuri dimineaţa, toată ţara va fi vizata de o informare de vreme rea.

Tot de la ora 23.00, informarea se transformă într-un cod galben de vânt puternic pentru mai bine de jumătate de ţară. Va atinge la rafală 70 de km pe oră, iar pe crestele montane 120. Şi nu se încheie bine avertizrea că intră în vigoare o alta, care afectează aproape întreaga ţară.

Vremea rece va persista până la sfârşitul săptămânii, anunţa meterologii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61987782
Avertizare ANM: temperaturile scad cu până la zece grade în următoarele zile

Vremea se răcește accentuat în următoarele zile, temperaturile urmând să scadă cu până la 10 grade, potrivit unei informări emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) duminică.

61986395
Vremea 23 septembrie 2018. Regiunile unde sunt așteptate ploi cu fenomene electrice

Duminică, temperaturile scad în sudul, estul şi centrul ţării şi se vor apropia de normalul perioadei. Se anunţă vreme bună şi doar izolat o să plouă. La amiază vom avea temperaturi cuprinse între 18 şi 28 de grade Celsius. 

61987659
O masă uriașă de aer arctic va lovi de 2 ori România, începând de sâmbătă. Temperaturile scad drastic și ar putea ninge

La începutul săptămânii viitoare am putea vedea primii fulgi de zăpadă din acest sezon rece. E drept, la munte.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.