Vremea, 1 octombrie. Vreme de toamnă blândă la începutul acestei luni

×
Publicitate

Vremea, 1 Octombrie. Vremea se menține rece și joi, mai ales în primele ore ale zilei. Prin vest și nord-vest se mai adună norii și vor aduce câteva ploi slabe, trecătoare. În celelalte regiuni va domina atmosfera însorită.

Vremea, 1 Octombrie. Prima zi de Octombrie ne-aduce vreme rece, câteva ploi slabe în vest, în nord-vest, poate și prin sud-estul țării și atmosferă însorită în celelalte zone. Maximele pleacă de la 14 grade în depresiuni și se opresc pe la 21 de grade în vest.

Vremea pe regiuni

În Dobrogea și Bărăgan găsim temperaturi modeste, înnorări și câțiva stropi de ploaie în zona Dobrogei și un vânt mai insistent pe litoral. Maximele ajung cu greu la 17 grade, iar la noapte vor fi doar 5 grade prin Bărăngan.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, nu prea zărim norii, însă atmosfera se menține destul de rece și o să avem cel mult 17-18 grade după prânz. La noapte o să fie cam frig, se vor înregistra 5-6 grade și s-ar putea să apară ceața.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, ne-așteaptă o zi însorită, dar cu temperaturi scăzute, de până la 15-17 grade. Dimineața și noaptea, vor fi ceva condiții de ceață și aici.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme schimbătoare. Se înnorează din când în când și o să picure trecător, dar zărim și soarele pe parcursul zilei. Maximele nu reușesc să treacă de 18-19 grade.

Și în ținuturile vestice, se mai adună norii și vor aduce câțiva stropi de ploaie. Vântul prinde putere în sudul Banatului, iar temperaturile, puțin mai ridicate decât în celelalte zone, ajung pe la 20-21 de grade.

În Transilvania este frig acum, dimineața, mai ales în depresiuni, pe unde sunt și condiții de bruma. O să avem vreme frumoasă pe timpul zilei, câțiva nori și până la 19 grade în vestul provinciei.

Vreme buna găsim și în zona Olteniei, însă temperaturile se mențin sub valorile normale și vor fi cel mult 18-19 grade la orele prânzului. Norii apar în treacăt, dar șansele de ploaie sunt aproape inexistente.

Și în ținuturile sudice o să fie cam frig pentru acest moment al anului, dar ca aspect vremea va fi destul de bine: va domina atmosfera cu soare, iar vântul nu va trece de moderat.

Vremea în București

În București, ziua de vineri, ne-aduce vreme frumoasă, vânt activ și temperaturi mai scăzute decât ar fi normal la început de Octombrie. Maxima se oprește pe la 18 grade, iar la noapte se mai răcește puțin și vor înregistra 5-6 grade.

Vremea la munte

Vremea se menține rece și în zonele de munte, mai ales în orele dimineții. În Apuseni mai apar ceva înnorări și câțiva stropi de ploaie, dar în majoritatea masivelor va fi timp frumos. La începutul zilei, s-ar putea să fie ceață pe văi și în depresiuni, iar în unele zone, va fi brumă.

Vremea în următoarele zile

București

Sâmbătă, aproape nicio schimbare: tot vreme rece pentru început de Octombrie, puțini nori și vânt activ. Mâine-noapte vor fi vreo 4 grade la marginea orașului.

Duminică, după o dimineață destul de rece, amiaza ne-aduce soare și temperaturi în ușoară creștere. Maxima ajunge pe la 20 de grade.

Luni se mai încălzește puțin și o să avem soare, atmosferă plăcuta și 22 de grade după prânz.

Vremea la munte

Sâmbătă, rămânem cu temperaturile scăzute, dar norii se risipesc și nu mai vorbim deloc despre ploi. Dimineața, pe vai și în depresiuni, poate să apară ceața, iar în unele masive vor fi condiții de brumă.

Duminică, se încălzește ușor și o să avem vreme frumoasă și cer senin în toată zona montană. În noaptea de duminică spre luni, vântul devine mai insistent pe creste.

Luni, rămânem cu atmosferă însorită, temperaturile continuă să crească și doar vântul mai are unele intensificări la altitudini mari. În noaptea următoare, e posibil să apară câțiva nori de ploaie în Munții Apuseni.

Vremea în România

Sâmbătă, se înseninează aproape peste tot, dar atmosfera se menține destul rece. În prima parte a zilei, în sud-est, e posibil să plouă slab sau să burnițeze, iar vântul mai are unele intensificări în sudul Banatului și la malul mării.

Duminică, se încălzește ușor și o să avem o zi însorită în majoritatea zonelor. Pe partea sud-estică, dimineață mai apar ceva condiții de burniță, iar vântul va fi mai insistent în sudul Banatului, pe litoral, dar și în Bucovina.

Vreme frumoasă avem și luni, cer mai mult senin și poate 2-3 stropi de ploaie tot prin sud-estul țării. Se mai încălzește puțin și temperaturile ajung pe la 25 de grade în ținuturile vestice.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62214597
Vremea, 30 septembrie. Vremea se menține rece, iar bruma apare în decursul nopții

Vremea, 30 septembrie. Vremea se menține rece încă vreo două, trei zile. Mai vin câteva ploi slabe, îndeosebi în ținuturile Vestice, iar pe timpul nopților, în depresiuni, apare bruma.

62112956
Cod portocaliu de averse în localităţi din judeţele Caraş-Severin şi Timiş

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse, valabilă în zone din Banat.

62214724
Vremea, 28 septembrie. Se schimbă vremea, iar temperaturile scad peste tot. Atmosfera se menține închisă

Vremea, 28 septembrie. Se schimbă vremea. Temperaturile scad peste tot, iar atmosfera se menține închisă în majoritatea zonelor și doar prin vestul și sud-estul țării s-ar putea să apară puțin soarele.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.