Vreme mai caldă decât ar fi normal. Temperaturile se apropie de limita caniculei
Astăzi va fi mai cald decât ar fi normal la această dată, iar în nord, în centru, pe partea estică și la munte vin câteva reprize de ploaie. În rest se anunță o zi plăcută, iar maximele ating 33 de grade în sud-vest.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde se anunță o zi frumoasă și caldă, cu mult soare și câțiva nori de vreme bună. În Bărăgan temperaturile urcă până la 29 de grade.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, după-amiază se adună norii și, în special în zonele înalte, vin câteva averse trecătoare. În rest norii apar destul de rar, iar maximele se opresc la 28 de grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina prindem vreme schimbătoare. În a doua parte a zilei vor fi înnorări și o să plouă pe spații mici, iar în zona Carpaților Orientali se pot strânge peste 25 litri de apă pe metru pătrat.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș o să fie și scurte momente însorite, dar îndeosebi după orele prânzului norii se înmulțesc și apar averse însoțite de descărcări electrice. Temperaturile rămân la valori similare cu cele de ieri.
În ținuturile vestice se anunță o zi însorită. Va fi cald pentru acest moment al anului, iar la amiază maximele ating 29 de grade Celsius. La noapte avem tot vreme bună, iar temperaturile coboară până la 15...16 grade.
În Transilvania avem o dimineață cu ceață în depresiuni, iar în județul Harghita a fost emis un cod galben de ceata densă, valabil până la ora 10. O să iasă și soarele, dar după-amiază și seara se înnorează și apar averse zgomotoase, iar în Carpații Meridionali ploile vor lăsa în urmă peste 20 de litri de apă pe metru pătrat.
În Oltenia, doar în zonele mai înalte vor fi ceva înnorări și vin și câteva averse locale. În rest norii apar destul de rar, iar amiaza se anunță călduroasă, cu 32...33 de grade în zona Drobeta-Turnu Severin.
În ținuturile sudice găsim vreme frumoasă, cu soare în cea mai mare parte a zilei. Din când în când se strâng și câțiva nori inofensivi, iar temperaturile urcă până la 30 de grade în Lunca Dunării.
Vremea în țară
Astăzi va fi mai cald decât ar fi normal la această dată, iar în nord și în centru, pe partea estică și la munte o să plouă pe arii restrânse. În rest se anunță o zi frumoasă.
Miercuri, cele mai mari temperaturi se vor înregistra în sud și în vest. În a doua parte a zilei norii se înmulțesc, iar centru și în sud-est, de asemenea, în masivele sudice, local vor fi averse cu tunete și fulgere.
Joi rămânem cu vremea caldă, însă din când în când se înnorează, iar pe la munte mai vin câteva ploi slabe, trecătoare. Pe seară și în noaptea următoare, în vest și în centru apar averse însoțite de descărcări electrice.
Vineri crește instabilitatea, iar în vest, în nord și în centru, de asemenea, în zona montană o să plouă zgomotos și se pot strânge cantități mari de apă. În rest avem vreme frumoasă, iar maximele ating 33 de grade Celsius.
Vremea în București
În București avem o zi caldă și însorită, dar spre seară vor fi ceva înnorări și e posibil să vină 2...3 stropi de ploaie. La amiază, termometrele vor indica 29 de grade Celsius. Noaptea ne aduce vreme bună și o minimă de 16 grade.
Miercuri prindem vreme schimbătoare, cu soare în prima parte a zilei, dar și înnorări și condiții de ploaie după-amiază. Maxima atinge 28 de grade.
Joi rămânem cu vremea caldă. Din când în când se mai adună norii, dar e puțin probabil să plouă. Temperatura urcă până la 29 de grade.
Vineri se mai încălzește puțin, iar la amiază vor fi 31 de grade Celsius. Se anunță o zi frumoasă, dar pe seară și în noaptea de vineri spre sâmbătă se înnorează și cresc șansele de ploaie.
Vremea la munte
Și la munte va fi cald pentru acest moment al anului. În primele ore, pe văi și în depresiuni s-a lăsat ceața, iar după-amiază și seara se înnorează și, local, vor fi averse însoțite de descărcări electrice. Pe alocuri, în masivele sudice și estice ploile vor lasă în urmă peste 25 litri de apă pe metru pătrat.
Miercuri vremea se menține caldă, iar în Carpații Meridionali și de Curbură apar câteva averse locale, cu tunete și fulgere.
Joi se anunță o zi frumoasă, cu temperaturi normale. Pe seară, în masivele vestice și sud-vestice, norii se înmulțesc și vin alte reprize de ploaie.
Vineri vremea devine instabilă. Vor fi înnorări, averse însoțite de descărcări electrice și se vor strânge cantități mari de apă. S-ar putea să cadă și grindină, iar vântul se întețește pe creste.
Vremea pe litoral
Pe litoral prindem o zi foarte bună pentru plajă, cu mult soare și temperaturi ridicate. Pe parcursul zilei apar câțiva nori de vreme bună, iar în stațiuni maximele ajung la 27 de grade. Apa mării va avea în jur de 20...21 de grade.
Miercuri se răcorește și nu vor fi mai mult de 25 de grade. Din când în când se mai adună norii, dar nu sunt anunțate ploi.
Joi, în ansamblu se anunță o zi frumoasă, chiar dacă vor mai fi ceva înnorări. Briza va fi activă, iar maximele se opresc tot la 25 de grade.
Iar vineri se mai încălzește puțin și temperaturile ating 26 de grade în aer. Va domina atmosfera însorită, iar vântul va avea unele intensificări. În noaptea de vineri spre sâmbătă vor fi înnorări și apar și câteva averse.