Vreme caniculară în minivacanța de Rusalii. Zonele în care vor fi 35 de grade Celsius

×
Publicitate

Sâmbătă avem vreme foarte caldă. Pe la câmpie reapare disconfortul termic; în vestul ţării temperaturile ating pragul caniculei, iar spre seară vin ploi zgomotoase la deal, la munte, în sud şi în est.

Cum arată vremea în fiecare regiune:

În Dobrogea şi Bărăgan se încălzeşte din nou foarte tare şi după prânz aerul devine greu de respirat. Doar pe litoral găsim valori sub 30 de grade; iar în a doua parte a zilei apar averse locale, cu tunete, fulgere şi intensificări de vânt.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, ne aşteaptă încă o amiază călduroasă, cu disconfort termic accentuat. Maximele urcă spre 33 de grade, iar norii se înmulţesc la apropierea serii şi vor aduce ploi zgomotoase, destul de consistente.

În nordul Moldovei şi în Bucovina avem soare şi atmosferă plăcută dimineaţa. Temperaturile cresc de la o oră la alta, iar pe la câmpie atmosfera devine sufocantă. Mai târziu o să plouă şi aici: vor fi tot averse, însoţite de fenomene electrice, vânt intens, poate şi grindină.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş nu prea sunt semne de ploaie. După prânz, căldura va fi greu de suportat, temperaturile pot atinge pragul caniculei şi stresul termic va fi foarte mare.

Şi în ţinuturile vestice se face foarte cald. Norii lipsesc în prima parte a zilei, dar apar mai târziu în zonele de deal şi munte, pe unde vor lăsa câteva reprize de ploaie. Temperaturile urcă spre 34 - 35 de grade, la umbră; dar în plin soare va fi mult mai cald de atât.

Aerul se încinge foarte tare şi în zona Transilvaniei, iar către seară se întorc aversele. Le aşteptăm în special în zonele montane, pe unde pot lăsa cantităţi însemnate de apă, într-un timp foarte scurt. Căldură mare şi în Oltenia, multă zăpuşeala, dar şi perioade cu instabilitate în orele serii.

La fel va fi şi în ţinuturile sudice: vreme călduroasă, disconfort termic ridicat şi câteva serii de averse în a doua parte a zilei.

BUCUREȘTI

În Bucureşti, avem vreme foarte caldă în continuare, multă zăpuşeala şi condiţii de averse la apropierea serii. Acum este cam înnorat, dar în curând o să apară soarele şi temperatura va ajunge la 33 de grade, la umbră.

Duminică, tot vreme călduroasă, atmosfera înăbuşitoare după prânz şi poate o aversă-două mai pe seara. Şi luni avem de suportat căldura sufocantă, însă după-amiaza e posibil să apară o ploaie rapidă şi zgomotoasă.

La fel va fi şi marţi: soare, temperaturi ridicate şi disconfort termic accentuat. Spre seară se întorc norii de ploaie.

MUNTE

Vreme caldă găsim şi în zonele de munte. Dimineaţa ne-aduce soare şi atmosferă plăcută; însă mai târziu apar ploi torenţiale, cu tunete, fulgere şi răbufniri de vânt. Le aşteptăm îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi în Orientali.

Duminică, ploile apar tot către seară, în cea mai mare parte a zonei montane. Şi luni avem vreme instabilă, averse destul de consistente, cu vijelii şi grindină. Temperaturile scad în masivele vestice şi în cele nordice.

Marţi, instabilitatea creşte din nou după prânz, când vin alte ploi zgomotoase, cu fenomene severe.

LA MARE

Pe litoral, sâmbătă, se anunţă încă o zi caldă, cu înnorări trecătoare, ceva condiţii de averse şi vânt cam insistent. Nu prea zărim norii; se mai încălzeşte puţin şi creşte disconfortul termic.

Şi luni avem vreme frumoasă, dar foarte caldă. Prin staţiuni se ating şi 31 de grade şi atmosfera devine înăbuşitoare. Căldură mare avem şi marţi, foarte puţini nori şi stres termic accentuat la orele amiezii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
61892737
Vreme caniculară și disconfort termic ridicat în următoarele zile. Anunțul ANM

Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în regiunile vestice şi sudice în umătoarele trei zile, la orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, potrivit unei informări emise vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie.

61956622
Cum va fi vremea în weekend. Zonele în care sunt anunțate temperaturi caniculare

Vineri, căldura se intensifică; pe la câmpie atmosfera devine înăbuşitoare, iar prin nord-vestul şi sud-estul ţării se ating 35 de grade, la umbră. Nu scăpăm de ploi, acestea apar mai pe seară, în special la deal şi la munte.

62054040
Avertisment al meteorologilor: fenomen neplăcut în următoarele zile, din cauza temperaturilor mari

După ploi, ne confruntăm cu temperaturi sufocante. Zăpuşeala mare a adus și un disconfort termic, care a atins pragul critic. Cel mai rău le-a fost cardiacilor și celor care suferă de boli respiratorii.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

62489575
DIICOT extinde urmărirea penală în cazul Laurei Vicol, în dosarul Nordis. Cum ar fi ascuns peste trei milioane de euro

DIICOT a extins urmărirea penală a Laurei Vicol, în dosarul Nordis care vizează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, au transmis surse judiciare pentru Știrile Pro TV.