Temperaturile scad și se apropie de normalul perioadei. De vineri vin ninsorile

×
Publicitate

Marți se mai răceşte puţin. Temperaturile se apropie de normal în sud şi est, pe unde vin şi câţiva stropi de ploaie. Maximele pleacă de la 1 grad în Bucovina şi ajung pe la 15 grade în vestul ţării.

În Dobrogea şi Bărăgan domină atmosfera închisă; s-ar putea să picure sau să burniţeze, iar ceata va persista câteva ore. Temperaturile pierd un grad două faţă de luni.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei: condiţii de ceaţă dimineaţa; mulţi nori şi un pic de soare după prânz. Maximele, la fel ca ieri, se opresc pe la 5 grade. La noapte, se răceşte şi vom avea minime negative, de minus 2, minus 3 grade. În nordul Moldovei şi în Bucovina temperaturile scad. Vom avea maxime de cel mult 3 grade şi minime în jur de minus 5 grade. E posibil să plouă slab, dar vom zări şi soarele pentru scurte momente. În nordul Transilvaniei şi în Maramureş nu sunt anunţate ploi, dar ceaţa persista câteva ore. Temperaturile, mai scăzute cu vreo 3 grade faţă de ieri, se menţin peste valorile obişnuite. Temperaturile sunt neobişnuit de mari în ţinuturile vestice. Atmosferă va fi schimbătoare, se înteţeşte vântul, iar maximele urcă spre 13 grade.

Vremea se menţine caldă şi în centrul ţării. Ceata domina zonele joase, iar pe la munte s-ar putea să cadă lapoviţa şi să se depună polei. Noaptea va fi mai rece decât ultima, cu minus 6 grade în depresiuni.

În Oltenia găsim vreme cam neplăcută: acum ceaţa, mai tarziuu ploi slabe sau burniţă şi temperaturi în scădere. Se răceşte şi în regiunile sudice, pe unde ieri s-au atins şi 10...11 grade. Vom avea atmosferă închisă, negura dimineaţa, ploi sporadice peste zi.

Şi în Bucureşti se anunţă o zi mohorâtă, cu umezeala ridicată. Vor fi condiţii de burniţa, iar vântul va deveni activ. Temperatura este de 6 grade şi vă rămână la această valoare de-a lungul zilei. Mâine în zori vor fi cam zero grade.

La munte, marți vor fi condiţii de lapoviţă cu polei în Carpaţii Meridionali şi în sudul Orientalilor. Tot pe masivele sudice se porneşte şi vântul, iar temperaturile încep să scadă. În Bucegi şi Făgăraş, la peste 1800 de metri se menţine riscul de avalanşă.

Miercuri tot vreme urâtă, cu ploi locale sau burniţa în sud, est şi centru; lapoviţa şi ninsoare pe la munte. Vântul se înteţeşte în sud şi est, iar presiunea atmosferică va fi în scădere.

Şi joi aşteptăm atmosfera mohorâtă prin sud şi prin est, pe unde mai vin câţiva stropi,
chiar lapoviţă sau ninsoare la deal şi la munte.

De vineri se răceşte, domina atmosfera închisă şi vor fi ceva precipitaţii, de la ploi la ninsori, mai cu seamă în ţinuturile sudice. Minimele coboară sub pragul îngheţului în multe zone.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61931519
Temperaturile încep să scadă treptat în toata țara, luni. Prognoza meteo până joi

Luni, temperaturile scad în sudul şi estul ţării, dar în rest vremea se menţine neobişnuit de caldă pentru luna ianuarie. Va ploua slab şi pe spaţii mici în jumătatea nordică a Moldovei şi izolat în Maramureş.

61932748
Ninsori abundente și ger, anunțate peste câteva zile. Temperaturile au ajuns la 20 de grade, duminică

Probabil duminică s-a încheiat ultimul weekend cu vreme frumoasă din această iarnă. Meteorologii spun că peste doar câteva zile este posibil ca în ţara noastră să vină un val de ninsori abundente şi ger.

61926485
Vreme caldă, de primăvară. Prognoza meteo pentru următoarele 3 zile

Astăzi avem încă o zi caldă de primăvară. Atmosferă va fi însorită şi doar prin extremitatea de nord a ţării mai apar ceva nori şi s-ar putea să picure.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.