Risc de viituri pe mai multe râuri din țară. Avertismentul emis de hidrologi

62339572

Hidrologii anunţă, joi, risc de viituri pentru râuri din şase judeţe, până sâmbătă la ora 9:00, dar şi posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.  

„Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 48 de ore, specialiştii I.N.H.G.A. au emis Cod galben pe râuri din Maramureş, Transilvania şi Crişana. Mai precis, acesta este în vigoare începând de vineri, 27 octombrie, ora 6:00, până sâmbătă dimineaţa, la ora 9:00”, anunţă, joi, INGHA, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Tisa (pe sectorul aferent staţiei hidrometrice Valea Vişeului - intrarea în ţară), Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru şi Arieş, în judeţele: Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj şi Alba.

Potrivit INGHA, Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare ȋn intervalul 27.10.2023 ora 09:00 - 27.10.2023 ora 24:00, pe unele râuri din judeţele: Maramureş, Cluj şi Bihor.

„Deoarece există riscul cresterii rapide a nivelului apei, se recomandă vigilenţă sporită în cazul desfaşurării unor activităţi expuse la inundaţii”, au mai transmis specialiştii.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62396881
Iarnă în toată regula după zile călduroase de toamnă. Prima furtună de zăpadă a pus stăpânire pe statul Montana
Dacă la noi este o vară neobișnuit de lungă, în Statele Unite iarna și-a intrat deja în drepturi.  
62390983
Vremea azi, 26 octombrie. Urmează încă o zi nefiresc de caldă în cea mai mare parte a țării
Urmează încă o zi nefiresc de caldă în cea mai mare parte a țării. În nord, în vest și în centru se înnorează și o să plouă abundent, iar vântul prinde putere în nord-vest și la munte.  
62368207
Vremea azi, 25 octombrie. O să plouă în vest, nord și zona centrală a țării. Vântul o să bată cu putere la munte
Vremea rămâne caldă și miercuri, dar o să plouă în vest, în nord și în zona centrală. Vor fi și averse, pot să apară și descărcări electrice, iar vântul o să bată mai tare pe crestele montane.