Ninsori la munte și în nordul țării, vineri. Prognoza meteo pentru weekend

×
Publicitate

Astăzi o să mai ningă la munte şi în jumătatea nordică a ţării, prin Crișana va fi ceva lapoviţă, în timp ce în sud vom avea atmosferă primăvăratică.

Maximele pleacă de la zero grade în Bucovina şi pot atinge 12 grade în Oltenia şi Muntenia. Vedem cum arată vremea în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi Bărăganul.

Pe aici apar înnorări trecătoare, dar şansele de ploaie sunt foarte reduse. Vântul mai are intensificări pe parcursul zilei, temperaturile se menţin peste valorile normale, iar la noapte se lasa ceaţă.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim vreme schimbătoare, câţiva stropi de ploaie şi un vânt destul activ. Vor fi şi perioade însorite, iar temperaturile vor ajunge pe la 7-8 grade, valori mai ridicate decât ar fi normal la această dată. () În schimb, în nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă o zi mohorâtă şi rece, cu ninsori slabe şi cel mult 2 grade la amiază. Mai vin ceva ninsori şi după lăsarea nopţii, când temperaturile ajung pe la minus 3 grade.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş cerul rămâne acoperit de nori, ninsorile continuă, însă vor fi destul de slabe. Regimul termic va fi unul potrivit perioadei, cu maxime de 2...3 grade.

În vestul ţării găsim vreme cam neplăcută, înnorări persistente, ceva lapoviţă, dar şi condiţii de ploaie în zona Banatului. Temperaturile rămân la valorile de ieri: după prânz se vor înregistra în jur de 4-5 grade. () Şi în centrul României rămânem cu atmosfera închisă şi mai apar ceva precipitaţii, în special ninsori. Se înteţeşte vântul, iar pe crestele montane va sufla cu putere. Maximele vor fi de la 1 grad în zona Miercurea Ciuc, până la 5 grade în Sibiu.

Sud-vestul ţării are parte de vreme frumoasă, câţiva nori şi temperaturi de lună martie. Maximele urcă până la 11-12 grade, însă vântul continua să agita atmosferă, aşa că valorile resimţite vor fi ceva mai scăzute.

Şi în ţinuturile sudice avem vreme destul de însorită şi un vânt cam insistent. Va fi în continuare mai cald decât în mod obişnuit, după prânz se vor atinge chiar şi 12 grade. Noaptea însă, va fi mai rece decât ultima, cu temperaturi negative şi condiţii de ceaţă.

În Bucureşti avem vreme de primăvară, soare, înnorări trecătoare şi vânt activ. Maximă ajunge pe la 10-11 grade. La noapte temperatura coboară uşor sub pragul îngheţului şi revine ceaţă. 

La munte astăzi se face mai frig. O să ningă în cea mai mare parte a zonei montane, aşa că stratul de zăpadă mai creşte puţin. Vântul continua să sufle cu putere, în special în zonele de creastă.

PROGNOZA METEO PENTRU TREI ZILE

În Bucureşti, astăzi avem vreme caldă, dar cam neplăcută: cer noros, ploi slabe dimineaţa şi un vânt tot mai insistent. Maximă ajunge pe la 10 grade.

Maine aşteptam soare şi atmosfera de primăvară. Vântul rămâne cam nervos şi maximă urca până la 12 grade.

Sâmbătă dimineaţa apare ceaţă, iar mai târziu, atmosferă va fi schimbătoare, cu răbufniri de vânt şi ploi în noaptea de sâmbătă spre duminică. Temperaturile se menţin peste limitele perioadei.

Duminică o să avem vreme urâtă, cu ploi temporare, vânt insistent şi chiar lapoviţă sau ninsoare în noaptea de duminică spre luni. Maximă ajunge la normal.

La munte, vremea se răceşte. Astăzi vor domina ninsorile şi stratul de zăpadă va creşte în Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla mai tare pe creşte.

Maine rămânem cu atmosfera închisă şi rece. Ninsori mai apar în prima parte a zilei, iar vântul se menţine activ. Se anunţă înnorări persistente, iar seara apare un nou val de precipitaţii, mai mult lapoviţă, de această dată.

Nici duminică nu zărim soarele. Va mai ninge puţin prin Meridionali şi Orientali, temperaturile rse menţin scăzute, iar vântul va fi destul de insistent.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
61916701
Cod galben de ninsori puternice în opt judeţe din nordul şi centrul ţării, vânt puternic în aproape toate zonele ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ în opt judeţe din nordul şi centrul ţării.

61939440
Vremea 8 februarie 2018: Vreme închisă și precipitații în toată țara

Astăzi avem atmosfera închisă, precipitaţii sub toate formele şi un vânt mai nervos pe la munte şi prin sudul ţării. Maximele vor fi de la 1 grad în Bucovina, până la 12 grade în sudul Dobrogei şi al Munteniei.

61934158
Cod galben de viscol în zone montane din şapte judeţe, în următoarele ore

Meteorologii au emis, miercuri, o nouă atenţionare de cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe durata următoarelor ore, în judeţe din centrul, sud-estul şi vestul ţării.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

62578253
Avertismentul lui Nazare după reconfirmarea ratingului de țară: „România are un record negativ în Europa”

România a trecut cu succes evaluarea Standard & Poor’s (S&P), reușind să își mențină ratingul suveran în categoria recomandată investițiilor (investment grade).