Vremea 8 februarie 2018: Vreme închisă și precipitații în toată țara

×
Publicitate

Astăzi avem atmosfera închisă, precipitaţii sub toate formele şi un vânt mai nervos pe la munte şi prin sudul ţării. Maximele vor fi de la 1 grad în Bucovina, până la 12 grade în sudul Dobrogei şi al Munteniei.

În Dobrogea şi Bărăgan, se mai încălzeşte puţin, însă vom avea vreme cam neplăcută, cu cer noros şi ploi slabe dimineaţa. Vântul prinde putere, iar peste noapte se împrăştie norii.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, înnorările persistă şi o să mai plouă puţin la începutul zilei. Vântul devine activ, iar temperaturile, la fel ca ieri, depăşesc valorile normale.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, găsim vreme urâtă şi mai rece decât ieri, ploi în prima parte a zilei; lapoviţă şi ninsoare mai târziu. Se vor strânge 10-15 litri de apă pe metru pătrat, iar vântul se va intensifica pe timpul nopţii.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, temperaturile coboară spre valori potrivite momentului. O să plouă destul de serios, iar pe seară şi noaptea ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Apar condiţii de polei.

În vestul ţării se răceşte simţitor. Ieri s-au atins şi 15 grade prin sudul Banatului, astăzi vor fi cel mult 6 grade. Ploile continuă şi pot lăsa 15 litri de apă pe metru pătrat. La noapte va cădea lapoviţă şi se poate depune polei.

Vreme urâtă găsim şi în centrul României. Cerul rămâne acoperit, mai întâi o să plouă, apoi se aştepta ninsori şi lapoviţă. La munte domină ninsorile şi vântul suflă mai tare pe creşte. Temperaturile scad uşor faţă de ziua trecută.

În schimb, în Oltenia găsim vreme bună, deşi mai sunt ceva condiţii de ploaie în orele dimineţii. Mai târziu se înteţeşte vântul şi mai împrăştie norii, iar maximele ajung pe la 9-10 grade.

În sudul ţării, domină atmosfera închisă, mai vin câţiva stropi de ploaie la începutul zilei şi vântul devine tot mai insistent. Va fi un pic mai cald decât ieri, temperaturile vor urca până la 11-12 grade.

Vreme caldă avem şi în zona Capitalei, dar nu prea sunt şanse să zărim soarele. Dimineaţă o să mai picure trecător, vântul devine activ, iar maxima ajunge pe la 10 grade. La noapte cerul se degajează, dar temperatura rămâne peste limita de îngheţ.

La munte, vremea se răceşte. Astăzi vor domina ninsorile şi stratul de zăpadă va creşte în Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla mai tare în zonele de creastă.

Maine aşteptăm soare şi atmosferă de primăvară. Vântul rămâne cam nervos şi maxima urca până la 12 grade.

Sâmbătă dimineaţa apare ceaţă, iar mai târziu, atmosfera va fi schimbătoare, cu răbufniri de vânt şi ploi în noaptea de sâmbătă spre duminică. Temperaturile se menţin peste limitele perioadei.

Duminică o să avem vreme urâtă, cu ploi temporare, vânt insistent şi chiar lapoviţă sau ninsoare în noaptea de duminică spre luni. Maximă ajunge la normal.

La munte, vremea se răceşte. Astăzi vor domina ninsorile şi stratul de zăpadă va creşte în Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla mai tare pe creste.

Maine rămânem cu atmosferă închisă şi rece. Ninsori mai apar în prima parte a zilei, iar vântul se menţine activ.

Sâmbătă se anunţă înnorări persistente, iar seara apare un nou val de precipitaţii, mai mult lapoviţă, de această dată.

Nici duminică nu zărim soarele. Va mai ninge puţin prin Meridionali şi Orientali, temperaturile se menţin scăzute, iar vântul va fi destul de insistent.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61934158
Cod galben de viscol în zone montane din şapte judeţe, în următoarele ore

Meteorologii au emis, miercuri, o nouă atenţionare de cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe durata următoarelor ore, în judeţe din centrul, sud-estul şi vestul ţării.

61938535
Vremea 7 februarie 2018: Se încălzește în majoritatea regiunile, dar revin ploile

Astăzi se încălzeşte, dar se înmulţesc norii. Pe timpul zilei o să plouă slab în jumătatea vestică, la munte va fi lapoviţă, iar pe creste ninsori slabe.

61926485
Vremea 6 februarie 2018: Norii se risipesc, iar temperaturile sunt în creștere

Astăzi e posibil să fulguiască în primele ore prin nordul ţării. În rest vom avea soare, vreme bună şi maxime de la zero grade în estul Transilvaniei şi în Bucovina, până la 10 grade în sudul extrem.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.