Furtunile au făcut prăpăd în jumătatea de nord a țării. „Noroc că n-a trecut nicio mașină, că-l executa”

×
Publicitate

După un Paște ca-n povești, cu soare în toată țara, furtunile au făcut luni prăpăd în jumătatea de nord a României. 27 de județe s-au aflat sub cod galben de vijelii.

Cele mai afectate zone au fost Maramureș, Transilvania și Moldova. Vântul a avut și 100 de kilometri pe oră la rafală și a rupt mai mulți copaci. Grindina a albit curțile oamenilor, iar șuvoaiele s-au revărsat pe străzi. În Sibiu s-a făcut noapte în mijlocul zilei.

Imaginile au fost filmate în vestul țării. În orașul Petrila, oamenii s-au uitat cu teamă la mașinile lor bătute de grindina care însoțea ploaia. La Lunca Florii, în județul Hunedoara, pajiștile s-au albit. În Sibiu, cerul a fost acoperit de nori spectaculoși de furtună. Cerul s-a întunecat brusc.

Un șofer din Bistrița s-a temut să își continue drumul speriat de gheața căzută din cer, dar și de vântul care a pus la pământ copacii șubrezi. Scenariul s-a repetat pe Valea Prahovei, între Nistorești și Breaza. Drumarii au intervenit, după ce vântul a rupt inclusiv indicatoarele rutiere. Cei care se ocupă de sistemul național antigrindină sunt în alertă.

Gheorghe Caunei Florescu, director general al AASNACP:Până acum am avut intervenții în Vrancea. Nu au fost semnalate pagube exceptând că la Vrancea primăvara se formează un fenomen, izoterma de 0 grade.”

La Cluj au fost rafalele puternice, iar la intrarea în orașul Gherla s-au revărsat șuvoaiele pe șosea. În Oradea s-a frânt un plop de peste 20 de metri.

Martor: O ajuns până dincolo, acolo i-o fost vârful. Noroc că n-o trecut nicio mașină, că-l executa. Ăsta era terminat, trebuia tăiat de mult.

În cădere, plopul a rupt liniile de înaltă tensiune. La Târgu Mureș, în doar 5 minute, 12 arbori s-au făcut surcele. Pompierii au intervenit pe mai multe străzi.

Militarii au fost chemați de urgență după ce, în timpul unei furtuni cu fulgere, s-au aprins două case, un atelier de tâmplărie și două laboratoare medicale.

Proprietar:Trăsnetul, fulger! O fost niște lemne acolo, un dulap.”

Doamnă: A fost o bubuitură mare.

Un bărbat invalid și soția au fost evacuați de urgență.

Gagyi Mihaly, ISU Mureș:Incendiul se manifesta violent cu flacără. S-a propagat și la o casă de locuit cu etaj. La parterul acestuia își desfășoară activitatea și un laborator de analize medicale.

Anchetatorii cred că focul a pornit mai degrabă de la un scurt circuit, iar explozia auzită de oameni ar fi fost provocată de o butelie.

Vremea de 1 mai, pe litoral, la munte și în Capitală 

Din păcate, șansele să ieșim la un grătar sau la o plimbare pe malul mării de 1 mai, sunt destul de mici.

Meteorologii spun că la munte va ploua aproape în fiecare zi, iar în acest weekend s-ar putea să cadă și lapovița. Se face mai frig decât ar fi normal la această dată și de 1 mai vom avea 8 grade ziua și 0 grade noaptea.

La mare, ploile ar trebui să se oprească vineri, dar temperatura scade și aici. De la 22 de grade cât ar trebui să avem marți, pe 1 mai nu vor fi mai mult de 14 grade și va fi inorat.

În București, marți ne mai bucurăm de temperaturi de vară, 28 de grade, mâine 24, apoi vin ploile, iar duminică nu vom avea mai mult de 18 grade ziua și 7 grade noaptea. Partea bună e că pe aici s-ar putea să vedem și soarele din când în când. 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Vremea astăzi, 26 aprilie. Vreme însorită pentru această zi din calendar

Marți, în sud și în est se anunță o zi însorită și caldă pentru data din calendar. În rest avem temperaturi normale, însă după-amiază și seara, în centru, la deal și la munte se înnorează și vin câteva ploi cu tunete și fulgere.  

27 de județe se află sub cod galben de vijelii. Cele mai afectate zone sunt Maramureș, Transilvania și Moldova

După un Paște ca-n povești, cu soare în toată țara, furtunile fac prăpăd în jumătatea de nord a țării. 27 de județe sunt sub cod galben de vijelii.

Hidrologii anunţă cod portocaliu şi cod galben de inundaţii în Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Cluj şi Suceava

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.