Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion 2023. Noutăți de la ANM

62312253
Shutterstock

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la nivelul întregii ţări, atât de Crăciun cât şi de Revelion, iar ninsorile vor fi prezente doar la altitudini de peste 1.800 de metri.

"Vom avea o vreme mai caldă decât în mod obişnuit de la o zi la alta, astfel încât la sfârşitul acestei săptămâni şi de sărbătoarea Crăciunului temperaturile se vor situa frecvent, la scara întregii ţări, între 6 până la 14 grade Celsius, cu cele mai mari valori în partea de sud, sud-est, dar şi în partea de vest a ţării. Din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii, probabilitatea de a se înregistra precipitaţii predominant sub formă de ninsoare este redusă. Ne aşteptăm la precipitaţii mixte, ploi şi lapoviţe, în zonele mai joase de relief. În zona montană, probabilitatea este ridicată pentru lapoviţă şi ninsori, în special la altitudini mai mari de 1.800 de metri, unde şi intensificările de vânt vor fi unele susţinute, astfel încât senzaţia de rece va fi una semnificativă", a declarat Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Vremea va fi mai caldă decât perioada din calendar şi în Capitală, iar valorile termice vor ajunge la 12 grade Celsius în perioada Crăciunului, potrivit specialistului ANM.

"În Bucureşti vor fi 12 grade, o valoare cu 7-8 grade peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din calendar. Aşa cum menţionam pentru zona de sud, sud-est a ţării, chiar şi în zona Moldovei, valorile de temperaturi caracterizează o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu diferenţe termice în jumătatea nordică. La nivelul maximelor, temperaturile vor fi cuprinse între 6 până la cel mult 10 grade, în timp ce în jumătatea sudică vor fi frecvent valori între 10 până la 13-14 grade", a subliniat Elena Mateescu.

Cum va fi vremea de Revelion

În ceea ce priveşte Anul Nou, meteorologii estimează o vreme mai caldă, în special în partea de vest şi de sud-est a ţării, cu temperaturi de până la 13 grade, iar pentru Capitală de 6-7 grade Celsius.

"Chiar şi sărbătoarea trecerii dintre ani păstrează aceleaşi caracteristici în ceea ce priveşte evoluţia regimului de temperaturi, cel puţin pentru ziua de sâmbătă, 31 decembrie. Vorbim la nivelul maximelor de valori ce caracterizează o vreme mai caldă, în special în partea de vest, sud-est a ţării, unde acestea se vor situa frecvent între 10 până la 13 grade Celsius doar în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, în Moldova şi în Transilvania vor fi valori între 5 până la 8 grade, cu 6-7 grade în Capitală. Duminică, pe 1 ianuarie 2023, minimele vor fi cuprinse între 0 până la 4-5 grade Celsius în regiunile extracarpatice, cele mai coborâte valori sub -5 grade Celsius fiind în depresiunile din estul Transilvaniei", a explicat directorul general al ANM.

Aceasta a precizat că în ultimele trei ierni, cel puţin, considerate în top 5 cele mai călduroase ierni din istoria măsurătorilor meteorologice din România, Capitala nu a mai avut zăpadă în perioada sărbătorilor de iarnă.

"Cel puţin ultimele trei ierni, considerate în top 5 cele mai călduroase ierni din istoria măsurătorilor meteorologice în ţara noastră, mă refer la iarna 2019/2020 pe locul 2, 2020/2021 pe locul 3 şi 2021/2022 pe locul 5, în aceste ultime trei ierni în Bucureşti nu am avut zăpadă în sărbătoarea Crăciunului. Practic, iată că şi luna decembrie din acest an nu face excepţie, pentru că ultimele trei luni decembrie din anii menţionaţi - 2019, 2020, 2021 - au înregistrat abateri semnificative faţă de o lună decembrie tradiţională. Şi în acest an, luna decembrie înregistrează o abatere termică la acest moment de 2,8 grade Celsius, situându-se în top 5 cele mai călduroase luni decembrie", a menţionat Elena Mateescu.

Articol recomandat de sport.ro
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Citește și...
Ce s-ar putea întâmpla în timpul codului portocaliu de vijelii. Avertizarea meteorologilor

11 județe și Capitala sunt de ore bune sub cod portocaliu de vijelii. Plouă în reprize, iar meteorologii anunță rafale puternice de vânt.

ANM: Vreme schimbătoare până la începutul lui august. Temperaturile scad brusc, apoi revine canicula

Regimul termic va oscila în următoarele două săptămâni (20 iulie - 2 august), cu perioade de caniculă alternate de răciri accentuate și episoade de instabilitate atmosferică, anunță ANM.

Cod portocaliu. Alertă în București și Ilfov: ploi torențiale și vijelii puternice. ISU: ”Amânați activitățile în aer liber”

Vremea se va schimba la nivelul Municipiului Bucureşti, iar în decurs de două zile se va trece de la un regim termic canicular la perioade de instabilitate atmosferică.

Recomandări
Oana Țoiu, despre includerea României în Visa Waiver: „Rămâne o prioritate, numărul de refuzuri este mai mare”

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că includerea României în programul Visa Waiver rămâne o prioritate, însă decizia depinde de administraţia Trump, dialogul politic şi reducerea ratei de refuz a vizelor.

„Război” în PNL. Conducerea partidului a demis șefii a șase filiale, în plin scandal intern, după ședința BPN

Conflictul din PNL escaladează. După aproape trei ore de ședință, conducerea partidului a decis schimbarea șefilor a șase filiale - Ialomița, Galați și sectoarele 2, 3, 4 și 5 din București.

MAE, atenţionare de călătorie pentru Italia. Grevă la nivel naţional în transportul aerian

Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe românii care călătoresc în Italia că marți va avea loc o grevă națională în transportul aerian. Protestul, programat pe durata întregii zile, poate provoca întârzieri și anulări de zboruri.