Vremea azi, 22 decembrie. Se anunță ceață și ploi trecătoare

×
Publicitate

Joi, în vest, în nord și în centru vor fi înnorări și mai pe seară o să picure trecător.

 

În rest avem ceață dimineața și soare mai târziu, iar maximele pleacă de la 2 grade în sudul Olteniei și în sudul Munteniei și ajung la 10-12 grade la deal, la munte și în zona Dobrogei.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde, după ce se ridică ceața matinală, vedem puțin și soarele printre nori. Temperaturile cresc față de miercuri și se încadrează între 5 grade în Bărăgan și 10-12 grade în Dobrogea.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei avem ceață în primele ore, dar mai târziu se arată, trecător și soarele. Se încălzește și maximele ajung la 5-6 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina prindem atmosferă schimbătoare: vor fi scurte perioade însorite, dar și câteva ploi slabe pe spații mici, mai ales în orele serii. La altitudini mari vântul suflă cu peste 70 de km/h.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș nu prea vedem soarele. O să plouă îndeosebi pe seară și la noapte, iar vremea se menține caldă pentru această perioadă.

Cerul rămâne acoperit și în ținuturile vestice. Temperaturile, la fel ca miercuri, ajung pe la 9-10 grade în sudul Banatului, pe la Reșița, iar ploile apar în a doua parte a zilei și pe timpul nopții.

În Transilvania este o dimineață rece în depresiuni, pe unde s-au atins -9 grade. Atmosfera se încălzește treptat și, la amiază avem soare cu nori și până la 9 grade cu plus pe la Sibiu. Pe seară și la noapte plouă și se formează polei, iar valorile termice, mult mai ridicate față de noaptea trecută, ajung la -1 grad.

În Oltenia avem ceață în prima parte a zilei, dar mai târziu ar trebui să iasă puțin și soarele. Cele mai mari temperaturi se vor înregistra în zonele de deal și de munte, pe unde vor fi în jur de 10 grade, însă în sudul Olteniei maximele nu trec de 2 grade.

Cam la fel va fi vremea și în ținuturile sudice: ceață în primele ore, scurte momente însorite după prânz și temperaturi de la 2 grade în zona Giurgiu până la 10 grade pe la Târgoviște.

Vremea în București

În București, după ce se ridică ceața de dimineață se arată trecător și soarele. Se mai încălzește față de miercuri și maxima ajunge la 5 grade. La noapte revin condițiile de ceață și temperatura nu coboară cub 0 grade.

Vremea la munte

La munte se adună norii, iar pe seară și la noapte apar câteva ploi slabe, îndeosebi în Carpații Occdientali. În zona înaltă ninge sau cade lapoviță, iar vântul suflă cu peste 70 de km/h în masivele estice.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62224547
Cod galben valabil în mai multe județe din țară. Zonele în care este semnalată ceață intensă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, mai multe avertizări cod galben de ceaţă.  

62311776
Prima ninsoare în București. Unde au căzut primii fulgi de nea de anul acesta | FOTO

Prima ninsoare din București a avut loc cu doar câteva înainte de Crăciun. Primii fulgi de nea au început să cadă în Capitală miercuri, 21 decembrie.  

62308483
Vremea azi, 21 decembrie. Temperaturile rămân mai modeste, iar în sudul Olteniei și al Munteniei vor fi cel mult 4-5 grade

Miercuri frigul persistă la începutul zilei. În extremitatea nordică și în cea nord-vestică, s-ar putea să picure puțin. În ținuturile sudice, dimineață avem înnorări și ceață.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.