Cod galben de furtuni în peste trei sferturi din ţară, până duminică. În 12 județe este alertă de caniculă

62275179

Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă până duminică seara în peste trei sferturi din ţară.

Astfel, în perioada 29 iulie, ora 12:00 - 31 iulie, ora 22:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată la deal şi la munte, local în Transilvania, Banat şi Oltenia, precum şi în noaptea de vineri spre sâmbătă (29/30 iulie) în Moldova şi nordul Dobrogei.

Harta ANM

 

Pe parcursul intervalului de prognoză vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. De asemenea, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi, izolat, 40 - 50 l/mp.

ANM precizează că, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată, mai ales în jumătatea de vest a ţării.

Caniculă în 12 judeţe şi în Bucureşti

ANM a emis o nouă atenţionare Cod galben de caniculă, ce vizează 12 judeţe şi Municipiul Bucureşti pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă.

Harta canicula

 

Conform prognozei de specialitate, pe 29 şi 30 iulie, în vestul şi în sudul ţării valul de căldură se va intensifica. Îndeosebi în după-amiaza zilei de sâmbătă (30 iulie) disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Arad, Bihor, Călăraşi, Caraş-Severin, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Satu Mare, Timiş, Teleorman şi Municipiul Bucureşti.

Meteorologii precizează că sâmbătă disconfortul termic va fi ridicat, pe alocuri, şi în restul teritoriului. De asemenea, duminică (31 iulie) valul de căldură va persista local în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

La nivelul Capitalei, în intervalul 29 iulie, ora 12:00 - 31 iulie, ora 22:00, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură - umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Începând cu seara zilei de sâmbătă (30 iulie), va creşte probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului).

Temperaturile maxime vor fi de 33 - 36 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62274838
Vremea de azi, 29 iulie 2022. Prognoza meteo la munte, mare și pe regiuni

Vineri, vremea ne aduce încă o amiază călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar în vest şi în sud o să fie caniculă în unele zone. După-amiaza o să plouă în mai multe reprize la deal, la munte şi în jumătatea nordică a ţării.

62273803
Vremea de azi, 29 iulie 2022. Prognoza meteo pentru vineri și ultimul weekend din iulie

Vremea de mâine va fi în continuare căluroasă, iar meteorologii anunță că disconfortul termic va fi ridicat la câmpie. În anumite zone se pot produce furtuni cu descărcări electrice, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

62270333
ANM a actualizat codurile galben și portocaliu de vijelii. Unde vin furtunile. Nu scăpăm nici de caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, joi dimineață, atenționările de furtuni și caniculă.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.