Cod portocaliu de ploi în Oltenia şi în vestul Munteniei. Cod galben în cea mai mare parte a țării

62262417

Meteorologii au emis, sâmbătă, avertizări Cod Galban şi Cod portocaliu care anunţă instabilitate atmosferică accentuată, ploi abundente însoţite local de frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii.

Codul portocaliu intră în vigoare sâmbătă, iar cel galben este valabil începând de duminică.

Atenţionarea Cod portocaliu intră în vigoare sâmbătă, 28 mai, la ora 12 şi este valabilă până pe data de 30 mai, la ora 10. Fenomenele vizate sunt instabilitate atmosferică accentuată, ploi abundente în Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali, unde meteorologii anunţă că în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 50...90 l/mp.

Harta

 

Vor fi perioade în care se vor semnala şi vijelii (viteze de 75...90 km/h), grindină şi frecvente descărcări electrice, precizează atenţionarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.

De asemenea, o atenţionare Cod Galben a fost emisă pentru intervalul 29 mai, ora 12 - 30 mai, ora 10. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, iar duminică (29 mai) local şi în cele nordice.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55...75 km/h şi izolat peste 80 km/h) şi pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62262388
Vremea astăzi, 28 mai. Vor fi ploi în toată România. Unde și când se anunță grindină

Astăzi se răceste în vest, în centru, în nord și în nord-est, pe unde cerul va fi mai mult noros și o să plouă.

62262191
Vremea azi, 27 mai. Soarele predomină în majoritatea regiunilor, dar nu scăpăm de ploi

Astăzi avem vreme frumoasă în majoritatea zonelor. După-amiază, norii se înmulțesc în extremitatea de sud-est a țării și pe la munte, pe unde vor veni averse.

62262075
O furtună violentă a măturat vestul țării. Unele străzi din Timișoara arătau de parcă o tornadă ar fi rupt copacii

O furtună violentă a măturat vestul țării timp de trei ore. În plin cod portocaliu de vijelii trei tiruri au fost răsturnate de vânt, străzile s-au umplut cu apă, copacii au fost rupți și câteva acoperișuri au fost luate pe sus de rafale puternice.

Recomandări
Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Kiev gettyimages 2271004065
Rusia, acuzată că „rupe Kievul în bucăți”. Capitala Ucrainei ar putea să intre în regim de război

Ucraina cere sancțiuni tot mai drastice pentru Rusia, în urma celui mai recent val de bombardamente care a lovit orașele ucrainene.