Vremea astăzi, 28 mai. Vor fi ploi în toată România. Unde și când se anunță grindină

×
Publicitate

Astăzi se răceste în vest, în centru, în nord și în nord-est, pe unde cerul va fi mai mult noros și o să plouă.

În rest vremea rămâne caldă, însă în a doua parte a zilei, crește instabilitatea și apar averse abundente însoțite de descărcări electrice, vijelii și grindină. Ploile pot lăsa în urmă peste 20-30 de litri de apă pe metru pătrat, iar maximele pleacă de la 19 grade în estul Transilvaniei și ajung până la 31 de grade în sud-estul țării.

În Dobrogea și Bărăganul avem soare și vreme caldă în prima parte a zilei. Mai târziu, vor fi averse zgomotoase, care pot lăsa în urmă peste 20-30 de litri de apă pe metru pătrat. Temperaturile se opresc la 23 de grade pe litoral, dar în Băragan se vor înregistra 31 de grade.

Vremea în Moldova, Muntenia, Bucovina, Transilvania și Maramureș, 28 mai 2022

În Moldova sudică și în nordul Munteniei, instabilitatea crește treptat și după-amiază se adună norii și vin ploi torențiale, cu tunete și fulgere. E posibil să cadă grindină, iar maximele ating 30 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina vor fi scurte momente cu soare. Pe parcursul zilei apar mai multe serii de averse, însoțite de fenomene electrice și se pot strânge cantități însemnate de apă. Se răcește, iar maximele se opresc pe la 24 de grade la Iași.

Temperaturile scad și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Cerul va fi mai mult noros, o să plouă local și la amiază vor fi cel mult 22 de grade.

Vremea în vestul României, Transilvania, Oltenia și ținuturile sudice, 28 mai 2022

În vestul țării, urmează o zi mohorâtă cu înnorări persistente și ploi. Ieri la Timișoara s-au înregistrat în jur de 28 de grade, dar astăzi se răceste și vor fi doar 21 de grade.

În zona Transilvaniei, temperaturile pierd vreo două-trei grade fată de ziua trecută și astăzi maximele ajung pe la 22 de grade. Nu prea zărim soarele, iar ploile pot lăsa în urmă cantități importante de apă.

În Oltenia avem vreme frumoasă în prima parte a zilei, însă după-amiază norii se înmulțesc și vin averse consistente. S-ar putea să cadă și grindină, vântul se întețește pe timpul ploilor, iar temperaturile ajung pană la 27 de grade.

Cam la fel va fi vremea și în ținuturile sudice. Instabilitatea crește treptat, iar după orele prânzului vin ploi mai serioase, care vor lăsa în urmă peste 20-30 de litri de apă pe metru pătrat.

Vremea în București și la munte, 28 mai 2022

În București atmosfera se menține caldă: la amiază vor fi 30 de grade, însă instabilitatea va crește din a doua parte a zilei. Vor fi ploi torențiale, cu tunete, fulgere și sunt posibile căderi de grindină și vijelii. La noapte mai vin câteva serii de averse, iar minima atinge 17 grade.

La munte se răcește și prindem vreme instabilă. Ploile vin pe suprafețe extinse și vor fi însoțite de fenomene electrice, căderi de grindină și rafale puternice de vânt. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor strânge peste 15-20 de litri de apă pe metru pătrat.

Vremea pe 29, 30 și 31 mai în toată România

Mâine avem averse pe arii extinse, în cea mai mare parte a țării. În sud, în sud-est în centru și la munte vor fi ploi torențiale, iar îndeosebi pe partea sudică și în zona montană se vor strânge peste 40-50 de litri de apă pe metru pătrat.

Ziua de luni ne aduce alte averse zgomotoase în centru, în sud, în est și la munte. Ploile pot lăsa în urmă cantități mari de apă și s-ar putea să cadă grindină. Temperaturile cresc ușor și se apropie de normalul perioadei.

Marți se face puțin mai cald, dar nu scăpăm de precipitații. După-amiază, în special în vest, în centru și în zona montană mai vin câteva ploi trecătoare însoțite de descărcări electrice.

CITEȘTE ȘI: Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius

Când vom fi opt miliarde de oameni pe Pământ. Țările cu cei mai mulți locuitori

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Vremea azi, 27 mai. Soarele predomină în majoritatea regiunilor, dar nu scăpăm de ploi

Astăzi avem vreme frumoasă în majoritatea zonelor. După-amiază, norii se înmulțesc în extremitatea de sud-est a țării și pe la munte, pe unde vor veni averse.

O furtună violentă a măturat vestul țării. Unele străzi din Timișoara arătau de parcă o tornadă ar fi rupt copacii

O furtună violentă a măturat vestul țării timp de trei ore. În plin cod portocaliu de vijelii trei tiruri au fost răsturnate de vânt, străzile s-au umplut cu apă, copacii au fost rupți și câteva acoperișuri au fost luate pe sus de rafale puternice.

Cod galben de furtuni în mai multe zone din România, până joi seară

Meteorologii au emis Cod galben de furtuni, cu ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, pentru şase judeţe din Dobrogea şi Muntenia. Atenţionarea este în vigoare până joi seară.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fi trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.