Cod portocaliu de caniculă pentru București şi șapte judeţe. Temperaturile vor fi sufocante

62468893
Shutterstock

Capitala şi alte 7 judeţe se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic pe parcursul zilei de vineri, temperaturile maxime urmând să urce la 38-39 de grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Judeţele aflate sub Cod portocaliu sunt Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală, subliniază ANM.

Totodată, în Crişana, nordul Banatului şi al Olteniei, nordul şi estul Munteniei, jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea, precum şi în vestul şi sudul Transilvaniei este Cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă. Şi în aceste zone indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 şi 37 de grade, iar minimele se vor situa în jurul a 20 de grade.

Sunt vizate de atenţionarea Cod galben judeţele Satu-Mare, Bihor, Arad, Timiş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Bacău, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Clăraşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

ANM precizează că sâmbătă (3 august) caniculă şi disconfort termic vor mai fi în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi pe arii restrânse în Oltenia.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62470589
Valul de caniculă se intensifică: cod galben și portocaliu, emis pentru vineri. Temperaturile ajung la 39 de grade | HARTĂ

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben şi cod portocaliu de caniculă pentru ziua de vineri, când în mai multe judeţe şi în Bucureşti se va ajunge la 39 de grade.

 

62470586
Vremea azi, 1 august. Indicele de confort termic atinge pragul critic. Aerul devine greu de respirat

Vremea se încălzește. Canicula se instalează pe partea sudică, în sud-vestul și în sud-estul țării.

62466512
Cupolă de foc peste România. Bucureștiul şi alte 21 de judeţe, sub Cod Galben de caniculă şi disconfort termic. HARTĂ

Bucureștiul şi 21 judeţe din jumătatea sudică a ţării sunt vizate joi de o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.