Cod galben de furtuni în mai multe județe. HARTA cu regiunile vizate de ploi, vânt și grindină

62269415

Meteorologii au emis joi o atenţionare Cod galben de ploi, cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi chiar grindină, pentru 26 de judeţe, fiind vizată toată zona montană.

În Bucureşti, vor fi ploi slabe, de scurtă durată, iar temperaturile maxime vor fi de 29-30 de grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă joi, între orele 10.00 şi 20.00, în judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

cod galben

”În intervalul menţionat, în zonele montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50...60 km/h) şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp”, a transmis ANM.

Astfel de manifestări vor fi izolat şi în restul teritoriului.

În zona municipiului Bucureşti, în acelaşi interval, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
61879065
Vremea azi, 10 august. Doar Bucureștiul ajunge azi la 30 de grade Celsius. Ce temperaturi vor fi în restul țării

Vremea se menține joi răcoroasă îndeosebi în vest, în nord și în centru, iar în Transilvania vor fi doar 21...22 de grade. Cel mai cald va fi la București: 30 de grade.

62357735
Vremea azi, 9 august. În majoritatea zonelor temperaturile rămân mai scăzute decât ar fi normal

Miercuri se mai încălzeşte, însă, în majoritatea zonelor temperaturile rămân mai scăzute decât ar fi normal.

62374420
Val de aer polar deasupra României. În august avem temperaturi de toamnă. Cât va dura frigul

Un val de frig, provocat de același ciclon care a înspăimântat Europa Centrală, a adus, la noi, toamna, la început de august. În nord, lemnele au trosnit în sobe, oamenii s-au repezit să scoată din dulapuri jachetele călduroase și pilotele.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.