Avertizare ANM: Cod galben de caniculă în aproape toată țara

62279132
Shutterstock

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineața, o nouă atenționare de tip cod galben de caniculă valabil pentru aproape toată țara.   

Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă de vineri până duminică. 

Astfel, în acest interval valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării. Pe arii restrânse în zonele de câmpie va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade.

Luni și marți valul de căldură se va restrânge spre regiunile estice și sud-estice, iar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând din vestul țării.

Cod galben canicula

Avertizarea de caniculă vine pe fondul unui alt avertisment lansat de ANM. Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizat, joi, că există particule de praf saharian în Moldova şi în sudul ţării.

"Începând cu data de 23.08, la început în zona Moldovei, apoi în extindere către sudul României, circulaţia generală a aerului dinspre est către vest-sud-vest a favorizat transportul unei mase de aer ce conţine particule de praf saharian de concentraţii nu foarte ridicate", a transmis ANM.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62273855
Vremea azi, 26 august. Temperaturi ridicate în toată țara, căldura va fi greu de suportat

Vineri avem tot vreme călduroasă şi disconfort termic ridicat, iar în sud-est, la munte şi în sud-vestul extrem, apar câteva reprize de ploaie. Maximele pleacă de la 28 de grade pe litoral şi ajung la 34-35 de grade pe la câmpie.

62278765
Vremea astăzi, 25 august. Disconfort termic ridicat şi averse în vest și sud-vest

Ziua de joi ne-aduce vreme călduroasă, disconfort termic ridicat şi câteva averse mai pe seara în vest, sud-vest şi în zonele de munte.

62204387
Cod galben de furtuni pentru mai mult de jumătate din țară. Harta județelor vizate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, două coduri galbene de ploi torențiale, vijelii și grindină, dar și de caniculă pentru mai multe zone din țară.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.