ANM a emis un cod portocaliu de viscol puternic și ninsori abundente. Care sunt zonele vizate

62160462
Getty

Meteorologii au emis Cod galben de ploi abundente şi intensificări ale vântului, dar şi ninsori în vestul şi nordul Olteniei, nordul Munteniei şi sudul Banatului.

Pentru Carpaţii Meridionali, la peste 1.700 de metri altitudine, va fi Cod portocaliu de viscol puternic şi ninsori abundente, transmite News.ro.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben valabilă de luni, de la ora 14.00, până marţi, la ora 8.00.

„În intervalul menţionat, va ploua în toată ţara, iar în vestul şi nordul Olteniei, nordul Munteniei şi sudul Banatului se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi local 25...35 l/mp şi izolat 40...60 l/mp. La munte vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1700 m, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea instensificări cu rafale, în general, de 60...80 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii", arată meteorologii.

ANM

Intensificări ale vântului vor fi şi în Carpaţii Orientali, cu rafale de 60-80 km/h, precum şi, local şi temporar, în sudul, estul şi centrul ţării, cu viteze de 45-55 km/h.

De altfel, a fost emis Cod portocaliu, de luni de la ora 18.00 până marţi la ora 8.00, interval în care pe crestele Carpaţilor Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80-110 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii sub 50 de metri.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va continua să ningă şi pe parcursul zilei de marţi, dar în general slab cantitativ.

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Citește și...
62155311
Vremea azi, 4 ianuarie. Vin ploi în toată țara și ninsori la munte

Astăzi vor fi înnorări și ploi în cea mai mare parte a țării iar în Subcarpații Getici cantitățile de apă vor depăși 30...40 de litri pe metru pătrat. La munte vor fi precipitații mixte și vântul va avea intensificări.

62154096
Cod galben de ceață densă în 13 județe și în Capitală. Până când este valabil

Treisprezece judeţe şi Bucureştiul se află luni dimineaţă sub o avertizare cod galben de ceaţă.

62161431
Vremea azi, 3 ianuarie. Vin ploi în toată țara. Temperaturi anormal de ridicate

Astăzi vremea se menține caldă și o să plouă mai consistent în sud-vest, în est și în zonele deluroase din sud. În restul țării, așteptăm ploi slabe iar la munte, la înălțimi mari va fi lapoviță.

Recomandări
Sorin grindeanu alexandru nazare guvernul romaniei agerpres
Grindeanu îi cere lui Nazare să prezinte „situația reală” a bugetului pe care tot el l-a administrat în guvernul Bolojan

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut ministrului de Finanțe să prezinte public cât mai rapid „situația reală” a finanțelor țării lăsate de guvernul Bolojan în care Nazare a ocupat aceeași poziție.

Luca niculescu sedinta de guvern govro
Data-limită până la care România trebuie să finalizeze procedurile pentru banii din PNRR. Anunțul făcut de ministrul Investițiilor

Alexandru Ghigiu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, anunţă luni că data de 6 noiembrie este termenul-limită până la care trebuie să închidem toate procedurile administrative restante pentru ca banii din PNRR să ajungă în ţară în acest an.

863478716 1715649293493065 238605192093740511 n
Prioritățile prezentate de premierul Luca Niculescu lui Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR

Premierul Luca Niculescu l-a informat pe Guvernatorul BNR asupra priorităților sale, într-o primă întâlnire a celor doi, care a avut loc luni dimineață la sediul Băncii Centrale.