ANM a emis cod roșu de caniculă în trei județe din România. Temperaturile ajung la 40 de grade. HARTĂ

Canicula 2

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod roşu de căldură intensă şi temperaturi extreme, care va afecta, în următoarele 24 de ore, trei judeţe.

Astfel, meteorologii au prelungit până pe 4 august avertizarea Cod roşu de căldură intensă şi temperaturi extreme, care vizează judeţele Satu Mare, Bihor şi Arad.

Potrivit unor noi alerte emise duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie, valul de căldură intens va persista şi se vor înregistra temperaturi extreme comparabile cu recordurile absolute ale primei decade ale lunii august.

Temperaturile maxime vor fi de 37...38 de grade în judeţul Satu Mare şi de 39...40 de grade în judeţele Bihor şi Arad.

Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Noaptea va fi tropicală cu minime de până la 23...25 de grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest.

Nu în ultimul rând, ANM a emis o ”prognoză specială” pentru București: ”Val de căldură intens, temperaturi extreme, caniculă, nopți tropicale”.

Tot până marţi dimineaţa este Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic în judeţele Timiş, Hunedoara, Alba, Mureş, Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş.

În aceste regiuni, duminică şi luni valul de căldură va fi persistent şi intens şi va fi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Local noaptea va fi tropicală, cu minime de până la 20...24 de grade.

Temperaturi de până la 37 de grade şi disconfort termic accentuat se vor înregistra şi în alte judeţe din Moldova, sud-vestul Munteniei, vestul şi sudul Olteniei, sudul Banatului şi al Transilvaniei, pentru care este în vigoare o avertizare Cod galben până în data de 4 august, la ora 10:00.

Astfel, duminică şi luni, în Moldova, sud-vestul Munteniei, vestul şi sudul Olteniei, sudul Banatului şi al Transilvaniei valul de căldură va fi persistent. Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, local va fi caniculă, disconfort termic ridicat şi indice temperatură-umezeală (ITU) care va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Banatului. Pe alocuri noaptea va fi tropicală cu minime de până la 20...22 de grade.

ANM a prelungit cu o zi, respectiv până pe 6 august, şi informarea vizând caniculă, temperaturi extreme, disconfort termic şi nopţi tropicale, valabilă pentru vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţării. De marţi (4 august), canicula va fi în extindere şi intensificare în sudul şi estul teritoriului. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 27...30 de grade pe litoral şi în jurul a 40 de grade în Câmpia de Vest. Nopţile vor fi tropicale (cu minime de 20...25 de grade), pe litoral, în regiunile vestice şi pe arii restrânse în rest, iar din noaptea de marţi spre miercuri (4 / 5 august) în cea mai mare parte a ţării. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62568710
Patru români, acuzați în Italia că au exploatat muncitori migranți. Victimele ar fi fost obligate să muncească fără pauză

Autoritățile italiene au acuzat patru cetățeni români că au exploatat muncitori străini fără acte în Sicilia, obligându-i să muncească 70 de ore pe săptămână și să locuiască în spații fără electricitate și apă, a anunțat poliția, scrie InsiderPaper.

62584237
Două persoane au murit în Rusia în urma unui atac cu drone ucrainene. Regiunea Saratov, lovită în cursul nopții

Două persoane au fost ucise în regiunea Saratov, din sud-vestul Rusiei, în urma unui atac cu drone ucrainene, a anunţat duminică pe Telegram guvernatorul Roman Busargin.

Vincent pastore sopranos gettyimages 50378873
Actorul Vincent Pastore, cunoscut pentru rolurile de gangsteri, precum cel din ”Clanul Soprano”, a murit la 80 de ani

Vincent Pastore, un actor veteran care a interpretat roluri de gangsteri şi oameni duri a murit la vârsta de 80 de ani, scrie Associated Press, potrivit News.ro.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.