Transilvania, printre cele mai căutate destinații din Europa de către cei care au animale de companie

×
Publicitate

Transilvania este printre cele mai căutate destinații din Europa de către cei care au animale de companie.

 

Sibiul, Cluj-Napoca, Sighișoara sau Brașovul sunt doar câteva orașe în care există numeroase spații special amenajate pentru prietenii necuvântători.

Mai mult, restaurantele, cafenelele sau hotelurile care acceptă patrupede sunt din ce în ce mai numeroase. Politicile pet-friendly de aici au atras și un număr mai mare de turiști străini.

La Cetatea Medievală din Sighișoara, turiștii sunt bineveniți cu animalele de companie. Până acum 4 ani, cetatea avea chiar și un cățel-vedetă. Aici accesul patrupedelor este valabil și în anumite hoteluri și pensiuni.

 

Turist: Trebuie să vin cu un animal de companie de tip bichon, este posibil?

Recepție hotel: Sigur că da.

Turist: Îmi puteți spune dacă este vreo condiție specială, sau care este procedura?

Recepție: Ar fi o taxă de treizeci de lei pe cățel, sau pe animal.

„Clientul poate să își aducă animalul iubit ca să petreacă câteva zile împreună, să nu lase acasă, să se simtă împreună”, a declarat managerul unui hotel.

Și în Cluj-Napoca, cele mai multe restaurante și cafenele permit accesul vizitatorilor, împreună cu animelele lor de companie.

Client: Serviți ceva pentru câini?

Ospătar: Mâncare pentru câini... Am un mic bol cu câteva bobițe, așa, o mică gustare…

De exemplu, Reka, o turistă, îl ia pe cățelușul ei, Bengie, peste tot.

„În multe locuri găsim și mâncare pentru câine și suntem bine-veniți”, spune această.

„Avem frecvent turiști străini care vin la noi. Bineînțeles că vin și cu animalele lor de companie”, a transmis un manager local.

Numărul hotelurilor care permit cazarea turiștilor alături de animalele lor de companie a crescut în România.

„Am avut mulți clienți care au fost odată la noi și când au revenit au spus că în mod special au vrut să vină la noi, fiind extrem de încântați că pot veni cu animalul lor de companie”, a declarat directorul unui hotel.

„Este o problemă să laşi căţelul acasă când pleci în concediu sau când pleci o zi întreagă de-acasă şi cel mai bine pentru tine şi pentru el este să îl iei cu tine”, a explicat un voluntar al Asociației pentru Protejarea Animalelor Nuca.

 

Și în câteva muzee animalele pot intra alături de stăpânii lor pentru vizite.

 

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62221425
Greenpeace propune interzicerea zborurilor dacă există o alternativă cu trenul cu durata mai mică de 6 ore

„Greenpeace” propune Uniunii Europene interzicerea zborurilor cu avionul, pe distanțe scurte, acolo unde trenul face până-n 6 ore.

62220750
Din cauza restricțiilor, 30% din rezervările făcute la hotelurile de la munte au fost anulate

Deși vremea este superbă, în stațiunile de la munte bate vântul a pustiu. Prezentarea unui certificat verde digital la cazarea în hotel a generat o avalanșă de anulări, chiar dacă elevii sunt în vacanță.

62220102
Ocolul lumii într-o singură croazieră. Ce ofertă propune o celebră companie

Ocolul lumii într-o singură croazieră. Este oferta cum nu s-a mai văzut a companiei „Royal Carribean”, 274 de nopți pe vas într-o croazieră care îi va purta pe turiști pe șapte continente.

Recomandări
Nicusor dan gettyimages 2295099534
Nicușor Dan reia, luni, consultările pentru formarea Guvernului. Președintele va anunța a patra nominalizare pentru premier

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Ordinea în care vor merge liderii fostei coaliții de guvernare la Palatul Cotroceni a fost stabilită.

62505861
Cum stă România cu absorbția fondurilor PNRR la Energie. Ultimele date oficiale publicate de minister

Ministerul Energiei a făcut un nou bilanț al fondurilor absorbite și distribuite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.