Greenpeace propune interzicerea zborurilor dacă există o alternativă cu trenul cu durata mai mică de 6 ore

×
Publicitate

„Greenpeace” propune Uniunii Europene interzicerea zborurilor cu avionul, pe distanțe scurte, acolo unde trenul face până-n 6 ore.

Cursele respective provoacă un sfert din poluarea generată de aviație. Măsura ar afecta călătoriile între orașe apropiate, cum ar fi între Madrid și Barcelona, sau chiar București și Iași. O astfel de măsură ar fi ineficientă, cred experții în aviație. În plus, ar trebui că oamenii să aibă de unde să aleagă. Într-o țară ca România, călătoriile cu trenul sunt încă de evitat pe multe rute.

Ecologiști de la Greenpeace cred că până în 2037 traficul aerian global se va dubla, iar poluarea produsă de avioane va crește foarte mult. Așa cum s-a întâmplat în ultimii 10 ani, când emisiile cu efect de seră au crescut cu aproape 30 la sută.

Ca să reducă poluarea, activiștii pentru mediu propun interzicerea unor zboruri. Este vorba despre cursele aeriene de până-n 1500 de kilometri. Aceste zboruri ar provoca 25 la sută din întreaga poluare produsă de avioane.

Propunem să interzicem aceste zboruri ca oamenii să aleagă trenul. În România și Europa avem nevoie de un sistem feroviar sigur, eficient și care să aibă frecvente suficiente”, a explicat un reprezentant al Greenpeace.

Propunerea se referă la cursele aeriene care pot fi înlocuite cu trenuri care fac mai puțin de 6 ore. Ecologiștii spun că ar putea fi interzise 34 la sută dintre cursele aeriene din Uniunea Europeană.

Un exemplu ar fi Madrid - Barcelona. Potrivit ecologiștilor, acolo deși există un tren care face mai puțin de 6 ore, oamenii se înghesuie totuși să zboare. Alte exemple, ar fi între orașele mari din Uniunea Europeană aflate la distanțe mici, Paris - Bruxelles, Paris - Amsterdam, Bruxelles - Frankfurt.

În România, ecologiștii au în vedere în special de cursele interne. Vorbim de zborurile București - Iași, București - Bacău sau București - Suceava. Aceste curse aeriene au și alternative feroviare, spun ecologiștii. Ar fi vorba de trenurile care fac până în 6 ore. Celelalte curse, spre Cluj, Timișoara, Oradea sunt în afara pericolului, trenul românesc este mult prea lent.

Experții în aviație spun că oamenii aleg în mod natural trenul acolo unde călătoria nu durează mai mult de 3 ore. Asta pentru că o cursă cu avionul înseamnă și 3 ore de timp pierdut pe aeroport la îmbarcare și după aterizare. Desigur, oamenii aleg trenul și dacă au parte de condiții decente.

Deocamdată companiile aeriene sau Comisia Europeană nu au comentat propunerile Greenpeace. Uniunea Europeană are deja o strategie până în 2030 prin care vrea să reducă poluarea pe cursele care operează pe distanțe de până-n 500 de kilometri. O soluție ar fi trenurile de mare viteză, la care România poate doar să viseze.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Din cauza restricțiilor, 30% din rezervările făcute la hotelurile de la munte au fost anulate

Deși vremea este superbă, în stațiunile de la munte bate vântul a pustiu. Prezentarea unui certificat verde digital la cazarea în hotel a generat o avalanșă de anulări, chiar dacă elevii sunt în vacanță.

Ocolul lumii într-o singură croazieră. Ce ofertă propune o celebră companie

Ocolul lumii într-o singură croazieră. Este oferta cum nu s-a mai văzut a companiei „Royal Carribean”, 274 de nopți pe vas într-o croazieră care îi va purta pe turiști pe șapte continente.

Orașul în care grădinile sunt înflorite tot anul. Festivalul internațional al florilor Cordoba

În orașul Cordoba, din sudul Spaniei, s-a dat startul celui mai mare festival al florilor, după doi ani de pauză, din cauza pandemiei.

Recomandări
”UDMR a ajutat extremismul să câştige teren în Parlamentul României”, acuză deputatul USR Cătălin Drulă

Deputatul USR Cătălin Drulă acuză partidul UDMR, într-un mesaj scris în limba maghiară pe Facebook, că ”a ajutat extremismul să câştige teren în Parlamentul României”, prin voturile pe care deputații Uniunii le-au dat celor din AUR și SOS în 1 septembrie.

Iranul ripostează dur după atacurile SUA. A lansat rachete și drone asupra bazelor americane din Golf

Iranul a atacat miercuri baze militare din Golf ale Statelor Unite după încheierea unei salve de lovituri americane împotriva sa, a doua în doar câteva zile., comentează AFP.

INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.