Stațiunea Arieșeni, luată cu asalt de turiștii iubitori de sporturi de iarnă

×
Publicitate

Distracție din belșug pe pârtiile din Arieșeni, zona cunoscută pentru împătimiții sportului de iarnă.

Sute de oameni dornici să se bucure de zăpadă au luat cu asalt stațiunea, chiar dacă anul acesta este mai puțin omăt decât în trecut.

Toți au avut, însă, același gând: să alunece în voie pe pârtie.

La peste 1.000 de metri altitudine, în inima Munților Apuseni, turiștii au profitat de zilele libere și au petrecut ca în copilărie. Cei dornici să alunece în voie pe pârtie au renunțat la sănii și s-au bucurat de zăpadă.

Stațiunea Arieșeni a fost plină ochi cu cei care au vrut să își încarce bateriile în acesta mini-vacanță. Ca să poată schia așa cum trebuie, timp de trei zile administratorii au pus în funcțiune tunurile de zăpadă.

Dan Gligor, profesor de sport: „Sunt, estimez eu, la 2.000 de persoane, schiori. Pârtia este impecabilă, am făcut zăpadă artificială în ultimele trei zile, am amenajat-o și stratul de zăpadă depășește 70-80 de cm pe pârtie. Închirierea unui echipament complet costă 30 de lei pe zi, programul fiind acum program de vacanță, însemnând de la 10 până la 8 seara”.

Turist: „Schiez de patru ore și pârtia e foarte bună la început. Nu e așa multă zăpadă ca anul trecut, dar se poate schia și e foarte frumos”.

O urcare cu teleschiul costă 3,5 lei pentru adulți și 2,5 pentru copii, iar penru un pahar de vin turiștii au scos din buzunar 4 lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62106255
Aglomerație și haos pe DN1. La Sinaia, coloanele s-au format pe două benzi
După trei zile libere petrecute la munte în care s-au lovit de o vreme de primăvară şi de preţuri destul de piperate, şoferii români şi-au asumat din nou drumul către casă.
62106177
Distracție în stațiunea Durău, la ”Serbările Zăpezii”. Cât costă o noapte de cazare
Concerte în aer liber, reprezentaţii cu torţe, artificii şi multă distracţie pe pârtie. De asta au avut parte în acest sfârşit de săptămână turiştii de toate vârstele aflaţi în staţiunea Durău, din judeţul Neamţ.
62106175
Orașul din România inclus de americani în topul destinaţiilor pentru tratamentul balnear
Oraşul Techirghiol a fost inclus de o revistă americană de profil în rândul celor mai atractive destinaţii pentru tratamentul balnear.