Sezonul de schi s-a prelungit în staţiunile montane. Cât de mici sunt acum preţurile

×
Publicitate

Vacanţa de primăvara a elevilor a început vineri în timp ce la munte vremea permite prelungirea sezonului de schi.

În Poiana Braşov, stratul gros de zăpadă acoperă pârtiile, iar peisajul de iarnă a fost scăldat în soare.

În plus, gazdele au reduceri la toate capitolele. În paralel, mii de romani se distrează şi pe pârtiile din străinătate unde ni s-a dus vestea că suntem mari petrecăreţi.

În Poiana Braşov, curajoşii au schiat şi s-au bronzat. Au fost 13 grade, dar temperatura resimţită la soare trecea de 20.

Turist: "Bronz de munte, tine toată vara, foarte bine la soare. Schi până la 12 când e pârtia ok şi pe urma plajă şi relax, viaţa la munte."

Turist: "Foarte bine, foarte cald, foarte frumos. Şi la plajă, cu o bere, dar puţin mai târziu."

Hamacele şi şezlongurile scoase de cabanieri s-au ocupat rapid. Oamenii s-au aşezat ca la cinematograf - doar că în loc de proiecţii pe ecran au văzut în timp real Bucegii.

Administratorii domeniul schiabil se laudă cu munca pe care au făcut-o în lunile de iarnă. Pe pârtii este un strat consistent de zăpadă artificială care rezistă la ploaie şi la soare

Aşa că ski-pass-urile care ar fi trebuit să expire sâmbătă au fost prelungite până pe 9 aprilie.

În această perioadă tarifele la transportul pe cablu sunt mai mici cu 15% decât în plin sezon. Şi preţurile la restaurante au fost reduse, de asemenea, cu 20%.

Între timp, la peste 1.500 de kilometri depărtare, în Alpii francezi, 3.000 de români petrec pe părţii la un festival al sporturilor de iarnă. Atmosfera este întreţinută de peste 50 de artişti şi DJ.

Pentru o săptămână de vis în Alpi - cu cazare şi skipass inclus - ai noştri au plătit 455 de euro. În prima parte a zilei, schiază pe 225 de kilometri de părţii. Apoi, petrec până dimineaţa.

Marius Mariș, organizator: "Francezii ne iubesc, aşa ni se spune că dintre toţi turiştii se distrează cel mai bine, ne distrăm alături de ei. Limba e de fapt dansul, urletele şi muzica."

În Alpii fancezi, românii schiază de la 3.600 de metri înălţime până la 1.300.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61949038
Experiența care le permite călătorilor să se întoarcă în timp, pentru un zbor cu renumita companie Pan Am
Dacă o cină la un restaurant de lux obişnuit li se pare banală, cei din Los Angeles pot alege să se întoarcă în timp. Mai precis, în anii 70, pentru a se bucura de un zbor transatlantic de lux.
61949005
Pârtii pline de zăpadă, la final de martie. Anii trecuți, perioada marca finalul sezonului de schi
A fost distracţie mare sâmbătă seara în Poiana Braşov la petrecerea programată în fiecare an la sfârşitul lunii martie, care ar fi trebuit să marcheze finalul sezonului de schi.
61948955
În stațiunile din Valea Prahovei și Poiana Brașov s-ar putea schia până în mai
Ninsorile neașteptate din această primăvară au prelungit sezonul la munte. Cu puţin noroc, distracția pe pârtie va ține până la 1 mai.