Pregătiri grandioase pentru petrecerile din Mamaia. O sticlă de șampanie costă 100.000 euro

×
Publicitate

Vacanţa de 1 Mai a adus pe litoral mii de turişti, mulţi dintre ei străini, care petrec deja de o zi în Mamaia.

Au auzit de marea noastră de la părinţi sau de pe reţelele de socializare, dar toţi au rămas uimiţi când au ajuns. De vineri seară, încep şi cele mai strălucitoare petreceri la terasele şi cluburile de lux. Şampaniile sunt pregătite, iar unele pot ajunge la o sută de mii de euro sticlă.

Cu soarele în palme, răsăritul de la Mamaia n-a fost nicicând atât de aproape de tinerii veniţi de peste tot din lume. Vrăjiţi de valurile mării, toţi au dansat şi au pozat mingea de foc ivită din apă. Energia miilor de turişti a trezit la viaţă întreagă staţiune.

Miguel a venit cu prieteinii din Spania ca să îşi sărbătorească la Mamaia ziua de naştere.

Miguel: ”Mă simt pefect. Toată lumea este frumoasă, iar Sunwaves este super-recomandabil. Am fost în Bulgaria, sunt spaniol, este perfect totul, incredibil.”

Sosiţi din Anglia, Norvegia, Finlanda sau Franţa, tinerii au găsit la Mamaia un decor ireal la care, dimineaţa, soarele roşu-aprins a contribuit din plin.

Chiar dacă nu toată lumea a ajuns încă la mare, festivalul de muzică electronică a strâns deja 10 de mii de participanţi. Cei mai mulţi sunt străini, într-o petrecere continuă care a început joi seară şi se va încheia abia săptămâna care vine.

Peste zi, corturile au fost din nou pline de tineri care dansau, uimiţi de ce au descoperit pe litoralul de la noi.

Claire este pentru prima dată în România şi şi-a lăsat la Londra cei doi băieţi de doar doi ani. Ca şi ceilalţi participanţi la festival, a auzit de Mamaia în cluburile din Anglia şi pe reţelele de socializare.

Claire: ”Este cea mai bună muzică, cei mai frumoşi oameni, frumos.”

Christa: ”Prietenii mi-au spus ”Christa, trebuie să vii cu noi”. Şi le-am spus ”Bine, ok”. Tatăl meu, care este cel mai bun din lume, mi-a spus ”Hai să o facem, hai să mergem". Cele mai bune petreceri sunt aici în România."

De vineri după amiază, cluburile din nordul litoralului îşi deschid terasele şi peisajul se va schimba complet. În timp ce la festivalul de muzică electronică nu contează eticheta, la aceste cluburi se poate intra doar cu invitaţie, iar ţinuta este pe măsură.

Distracţia pentru turişti începe chiar din momentul în care se cazează la hotelurile de lux din staţiune, unde au plătit sute de euro pentru o noapte.

sampanie loft

Organizată în jurul unei piscine, la această petrecere sunt acceptaţi doar clienţii hotelului, iar miza cea mai mare este o şampanie care este vândută cu o sută de mii de euro. Sticla de şampanie are un metru înălţime.

Reţeta de a-şi ţine oaspeţii aproape toată ziua o întâlnim la toate cluburile din nordul staţiunii

Banii cheltuiţi de turişti în cluburile din Mamaia Nord sunt atât de mulţi, încât au generat o mulţime de glume pe internet.

glume mamaia

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61956305
10.000 de turiști, așteptați în Vama Veche. Nu mai sunt locuri de cazare

Vama Veche este gata de a primi, la ţărm, mii de turiști.

61956229
Mii de turiști s-au refugiat la munte în mini-vacanța de 1 mai. Vreme bună pentru plimbări în aer liber

La munte, mii de turişti caută un refugiu răcoros şi înverzit, departe de zgomotul marilor oraşe.

61956184
Mii de tineri au admirat răsăritul la Mamaia, după o noapte de petrecere: ”E minunat”

Poveștile de 1 Mai se scriu pe litoral. În Mamaia au început petrecerile în cluburi, dar și festivalul de muzică electronică Sunwaves.

Recomandări
Shutterstock 2331583131 1
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert

O dronă a fost detectată în noaptea de miercuri spre joi, timp de aproximativ un minut, în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.