Cu ape limpezi, temperaturi plăcute pe tot parcursul anului și aproape lipsită de vânt, insula este considerată un adevărat colț de paradis, încă ferit de aglomerația marilor stațiuni, potrivit Greek Reporter.

Paradisul ascuns din Halkidiki

Situată în nordul Greciei, Diaporos are o suprafață de numai aproximativ patru kilometri pătrați, însă frumusețea sa naturală o transformă într-una dintre cele mai speciale destinații din regiune.

Nelocuită timp de secole, insula a început să atragă familii înstărite în anii 1950, când au fost construite primele case de vacanță. Astăzi, plajele sale spectaculoase sunt accesibile tuturor turiștilor.

Cu nisip alb-roz și ape de un albastru intens, Diaporos este locul ideal pentru cei care caută liniște, peisaje spectaculoase și apă caldă chiar și în afara sezonului estival.

Unul dintre cele mai neobișnuite avantaje ale insulei este lipsa aproape totală a vântului. Plaja lungă din Vourvourou, aflată chiar vizavi, formează un golf natural care protejează insula de curenții puternici.

Rezultatul este o mare liniștită și caldă în orice perioadă a anului, condiții perfecte pentru înot, snorkeling sau plimbări cu caiacul.

Diaporos poate fi vizitat doar pe mare, turiștii ajungând aici cu bărci închiriate sau cu ambarcațiunile pescarilor din Vourvourou și din localitățile învecinate.

Halkidiki, alternativa la insulele aglomerate

Halkidiki este una dintre cele mai apreciate regiuni turistice ale Greciei, însă păstrează un aer mult mai liniștit decât destinații celebre precum Atena, Mykonos sau Santorini.

Peninsula, formată din trei brațe spectaculoase, atrage atât turiști greci, cât și vizitatori din țările balcanice, fiind apreciată pentru plajele întinse, natura sălbatică și atmosfera relaxată.

Zona este preferată și de iubitorii de camping, care găsesc aici numeroase spații amenajate chiar pe malul mării, ideale pentru vacanțe în mijlocul naturii.

Un alt avantaj al regiunii este apropierea de Salonic, al doilea cel mai mare oraș al Greciei. Halkidiki se află la aproximativ 40 de kilometri de oraș și poate fi accesată rapid cu mașina sau autobuzul.

Mulți turiști aleg să combine o vizită în Salonic cu câteva zile petrecute pe plajele spectaculoase din Halkidiki, pentru o vacanță care îmbină atmosfera urbană cu relaxarea în natură.