O turistă din Moldova a izbucnit de ce a găsit la prima vizită în România: ”Dezamăgită”

×
Publicitate

Acoperită de zăpadă, Poiana Braşov se pregăteşte să-şi primească oaspeţii de sărbători.

Unele hoteluri au angajat bucătari străini, altele au investit în vinuri de colecţie. Se lucrează şi la barurile pentru schiori. Şantierul îi deranjează, însă, pe cei ajunşi deja în vacanţă. Clienţii se plâng şi că multe localuri din staţiune nu sunt încă deschise.

Ninsorile au ajutat staţiunea Poiana Braşov să îmbrace haine de iarnă. Unele hoteluri au fost decorate ca-n reviste, cu brazi împodobiţi şi instalaţii colorate. Înăuntru, turiştii vor găsi restaurante cu meniuri noi şi bucătari străini, care îi vor răsfăţa cu vită black angus, cod negru de Alaska sau porc românesc pregătit 14 ore.

Thomis Pluntke, bucătar din Germania: ”Aici avem un somon întreg posat, căruia i-am dat pielea jos şi am înlocuit-o cu castraveţi."

Într-un hotel de 5 stele, a fost creat un loc de expoziţie pentru vinuri cu peste 80 de sortimente. Clienţii îşi pot alege o sticlă sub îndrumarea specialiştilor.

Florin Sandru, specialist în achiziția băuturilor: "De la 80 până la 3000 de lei. Vinuri din Transilvania, Dobrogea, Muntenia, vinuri consacrate."

Pentru schiorii care vor să petreacă, va fi deschis un nou local chiar la baza pârtiei Bradu. Este amenajat cu ajutorul unui designer şi muncitorii lucrează de zor să fie gata pe 21 decembrie. Înăuntru încap aproape 400 de persoane, iar în exterior, administratorii localului vor amenaja un parc pentru acrobaţii cu placa.

Noutăţi au apărut şi la centrele de relaxare ale hotelurilor. Preţurile pentru şedinţele de SPA pornesc de la 35 de euro.

Gabriela Stângaciu: "Terapii speciale care conţin baie cu lapte, scrub cu zahăr brun și masaj indian. Tratamente cu perle, alge marine."

Cele mai multe localuri din Poiana Braşov sunt deschise deocamdată doar în weekend, până la Crăciun. Asta îi supără pe turiştii care au venit deja în vacanţă.

Turistă din Republica Moldova: "Eu cred că nu ajung cafenelele, e deschisă doar una, și nu poți să intri cu copilul să-l hrănești, să-i dai de băut. Suntem prima dată în România, dar nu sunt satisfăcută, dezamăgită. Nici pentru copii, nicio distracţie, nici locuri de jocuri. Un copil cât schiază!? Coboară și obosește și atunci ce să facem cu el, îl ducem acasă?"

Minusuri ar mai fi:

Turist: "În plin sezon, cozi mari. Dacă veniți în sezon aici, se fac cozi până unde suntem noi. Ce ar fi de făcut? Transport pe cablu, încă o linie. Nu avem nocturnă şi la 4 pleacă toată lumea."

În Franţa sau Austria, turiştii pot schia în voie şi noaptea. Autorităţile anunţă că iau în calcul extinderea domeniului schiabil spre Râşnov, însă va dura până când proiectul va prinde viaţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62008200
Decor de Crăciun. Ce recomandă Adela Pârvu

Decor de Crăciun. Ce recomandă Adela Pârvu

62008061
Reacţia unor italieni care au ajuns în Maramureş, în satul preferat al prinţului Charles

Maramureşul istoric îşi aşteaptă nerăbdător turiştii. Gospodinele spală ţesăturile, aerisesc şi primenesc odăile pentru că în curând foarte mulţi români şi străini le vor călca pragul.

61929425
Cârciumarii de la munte au început să taie porcii. Turiștii se înghesuie la șorici

În stațiunile de la munte s-a băut și s-a mâncat bine, duminică, dacă ne gândim că mulți cârciumari au tăiat deja porcul și i-au poftit pe turiști să se înfrupte din șoriciul abia pârlit.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.