Grecii au introdus reguli noi pentru accesul pe plaje. Ce trebuie să știe turiștii români

×
Publicitate

Dacă sunteți deja cu gândul la vacanță, aflați că grecii au pregătit noi reguli pentru acest sezon estival.  

Doar 30% din suprafața fiecărei plaje mai poate fi ocupată de șezlonguri, restul trebuie să rămână liberă și gratuită pentru turiștii care vor să stea la soare pe propriul prosop. Autoritățile elene speră că astfel plajele vor fi mai puțin înțesate.

Aspectul litoralului grecesc va fi la vară mult diferit de ce vedeți în imagini - sau, cel puțin, asta și-a propus premierul Kyriakos Mitsotakis.

Potrivit unei legi noi, cel puțin 70% dintre plaje trebuie să fie libere de șezlonguri. Iar în ariile naturale protejate procentul este de 85%. Măsura a fost luată după ce, anul trecut, mai mulți localnici au protestat că nu mai au loc la malul mării.

Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei: ”Se va asigura o distanță de cel puțin 4 m de la mare la primul șezlong pentru a îndepărta imaginea șezlongurilor care intrau în apă la propriu. Pentru plajele sălbatice, spațiul folosit va fi de 15 % din spațiul total al plajei. Vom proteja astfel plajele care nu ar trebui să fie date deloc în folosință, protejând astfel natura”.

Vestea îi bucură pe turiștii care nu sunt, de fel, mofturoși.

Reli Giurcă, turistă: ”Ne luăm inclusiv scăunele de plajă, umbrele, suport de umbrelă, cearceaf și tot ce e nevoie. Bineînțeles că mi-ar plăcea să găsesc cât mai des și mai multe locuri în care pot să îmi pun nestingherită prosopul, umbrela și să nu deranjez pe nimeni".

Cei care țin la confort ar putea avea surpriza să plătească mai mult. Anul trecut, setul de două șezlonguri cu umbrelă costa între 10 și 15 euro, însă antreprenorii eleni estimează că la vară prețul va crește cu cel putin 10 procente.

Dan Drăgan, reprezentant forum Grecia: ”Cred că beach barurile vor crește prețurile produselor puțin, cu 50 de cenți, un euro, pentru că vor avea mai puține șezlonguri și atunci vor trebui să își recupereze din investiția pe care au făcut-o pe a amenaja un bar pe acea plajă".

Cei care concesionează plaje vor avea obligații mai stricte - de pildă, să întrețină curățenia, să angajeze un salvamar și să asigure accesul persoanelor cu dizabilități. Marian Luca, proprietarul unei taverne cu bar în Thassos, este de acord cu toate aceste prevederi.

Marian Luca, proprietar tavernă: ”Vor fi controale mai drastice, dar asta nu poate fi decât bine pentru ca turistul să aibă toate condițiile".

Alții, care au concesionat plaje pe mai mulți ani, sunt nedumeriți de schimbarea condițiilor.

Otilia Badiu, administator Taverna Thasos: ”Sunt contracte semnate de câțiva ani pe o perioadă îndelungată, plătesc 100%, dar folosesc doar 30%, aici e o chestiune care trebuie discutată".

Autoritățile elene au emis noile reglementări după ce tot mai multe voci au reclamat că cei cu afaceri monopolizează plajele.

Constituția Greciei prevede că nimeni nu poate interzice accesul unui cetățean pe plajele țării, considerate bun public.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62438337
Noi zboruri directe pentru români către destinații de vis, cu plaje infinite și apă de un albastru intens. Surprizele verii

Se apropie perioada concediilor, iar agențiile de turism încearcă să atragă tot mai mulți clienți pentru această vară. Multe au introdus zboruri directe spre destinații în care până acum puteam să ajungem doar cu escală sau cu vaporul.

62439590
Locul unde e oamenii dau case gratis. Proprietățile ajung să depășească 3,6 milioane de dolari. Este totuși o condiție | FOTO

Pe insula exclusivistă Nantucket, situată la aproximativ 50 de kilometri de coasta Cape Cod, casele se dau pe gratis, chiar dacă prețul mediu al unei locuințe este de 3,6 milioane de dolari.

 

62439547
Motivul pentru care localnicii din Ibiza au ajuns să trăiască în maşini. Ce se întâmplă pe insula petrecerilor

În Ibiza, cazarea este foarte scumpă şi devine din ce în ce mai scumpă, iar chiriile sunt complet disproporţionate faţă de câştigurile celor care lucrează pe insula petrecerilor, aşa că a folosi maşina pe post de casă devine o alternativă.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.