Castelul Peleș are nevoie urgent de reparații. Grădinile vor fi reabilitate primele

×
Publicitate

Grădinile, dar şi vechile poteci din jurul castelului Peleş vor prinde din nou viaţă şi culoare.

Reprezentanţii familiei regale şi autorităţile guvernamentale, împreună cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti, au început un proiect de reabilitare a zonei.

Din păcate, zidurile şi statuile de pe terasa Peleşului mai au de aşteptat, până când se va găsi finanţare, şi pentru restaurarea lor.

În total 7 kilometri de alei de pe domeniul regal Peleş urmează să fie reabilitate în următorii doi ani de studenţii de la  Universitatea de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti.

Sunt poteci pietruite, amenajate de arhitecţi acum 120 de de ani, care duc de la cabana Cuţitul de Argint până la castel şi apoi merg spre vechea Vulpărie şi Stana Regală.

În ultimii ani, zona a fost lăsată uitării şi a fost invadată de bălării.

Asistent universitar: "Încercam să scoatem la lumina aceste alei care au fost cu aproximativ 40 de cm de pământ, frunze şi alte resturi organice."

Florin Stanica, profesor Facultatea de Horticultură: "Vom realiza indicatoare inclusiv cu puncte de belvedere care vor da o altă perspectivă domeniului spre terasele din nord ale castelului şi bineînţeles spre celelate zone de interes."

Cosmin Mihai, asistent universitar: "Ne dorim să montăm nişte hrănitori unde oamenii să vadă păsările destul de aproap,e mă refer în special la păsările mici, piţigoii sau ţiclenii."

Lucrările de reabilitare vor fi făcute - în mare parte - cu bani strânşi din donaţii, dar vor contribui şi autorităţile locale.

Reprezentanţii Familiei Regale vor ajuta şi ei.

ASR Principesa Sofia: "Sunt emoţionată, pentru că este atât de frumos."

Dincolo de aleile la care se lucrează deja, turiştii remarcă starea jalnică în care se afla castelul Peleş. Monumentul are nevoie urgentă de reparaţii.

Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Castelul Peleș: "Avem foarte mari probleme de structură a acoperişului şi, ca la orice monument istoric, dacă nu protejam acoperişul nu protejam monumentul în sine. E nevoie de intervenţie rapidă, este intervenţie costisitoare, va fi nevoie de lucrări ample de restaurare de înlocuire a şarpantei, a căpriorilor, a învelitorii, a ardeziei, turnul central al castelului este cel mai afectat."

Ion Tuca, director Casa Majestății sale Margareta: "Institutul naţional al patrimoniului este foarte preocupat şi interesat ca să demareze studii şi cercetări necesare obţinerii autorizaţiei de construire astfel încât să avem un program multi anual cu finanţări şi publice şi private şi să aducem castelul Peleş încet încet la nivelul care îl merită."

Domeniul Peleş este administrat de statul român, care plăteşte Casei Regale o chirie de aproximativ 11.000 de euro pe lună.

Câştigă în schimb peşte 2 milioane de euro pe an, din taxele de vizitare. Până acum nu s-au făcut reparaţii pentru că autorităţile au spus că nu pot învesti bani publici într-o proprietate privată.

S-a pus problema cumpărării castelului, contra sumei de 30 de milioane de euro, însă negocierile nu au dus până acum la niciun rezultat.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Hotelurile din programul „Litoralul pentru toți” rămân deschise toată luna

După câteva zile mohorâte, cu vânt şi furtuni de nisip, duminică, turiştii aflaţi încă pe litoral s-au lăsat mângâiaţi de soare.

Zona din România în care fiecare turist este întâmpinat ca oaspete de seamă. „Te relaxezi perfect”

În soarele molcom de toamnă, Maramureșul se descoperă pe îndelete, la pas, pe ulițele autentice care șerpuiesc printre casele bătrâneşti.

Turiștii au fost înlocuiți de practicanții de kite surfing, pe litoral. Cât costă cursurile de inițiere

În tot acest timp, la mare, turiştii sunt înlocuiţi de cei care adoră sporturile nautice.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.