Bucovina, în topul preferințelor turiștilor pentru vacanța de Crăciun și de Revelion. Cât costă un sejur all inclusive

×
Publicitate

Vechea Bucovină își încântă oaspeții. Zona a căpătat un suflu nou, devenind a treia destinație turistică din România, după litoral și județul Brașov, ca număr de locuri de cazare.

Cabanele sunt deja ocupate în procent de 90 la sută pentru sărbători, o situație nouă, care depăşeşte anii dinaintea pandemiei, spun autoritățile din turism. Investițiile realizate de tinerii care au venit cu idei proaspete de afaceri au ajutat Bucovina.

O serie de turiști și-au petrecut weekendul în Gura Humorului, într-un peisaj de vis.

Și asta pentru că Bucovina își revine după anii grei de pandemie. De cum ajung, oaspeții se îndrăgostesc de mâncarea zonei. Mămăliguța aburindă, puiul rumenit în ceaun, hribii cu smântână, cozonacul și plăcintele scoase din cuptor sunt greu de uitat.

Femeie: „Hribi cu smântână ca în Bucovina nu am mâncat nicăieri!”

În Bucovina, în ultimii doi ani, s-au investit milioane de euro în infrastructură, în pensiuni, și în special în locurile de cazare concentrate în jurul mănăstirilor și monumentelor UNESCO, iar acestea atrag turiștii.

La Voroneț, de pildă, o casă tradițională veche de peste 100 de ani a fost renovată. Alături, a fost construit un complex de cazare cu SPA și tuneluri subterane.

Ana Maria Unciul, manager pensiune: „În zona piscinei încălzite e o zonă de relaxare cu vedere la pădure. În exterior este ciubărul cu apă sărată.”

Pensiunea și-a închis de două săptămâni rezervările pentru Crăciun și Revelion. Aceeași situație o regăsim și în Prisaca Dornei, în inima munților. Aici un cuplu de tineri a renovat trei case bătrânești pe care le-a transformat într-o pensiune cu fermă şi restaurant, cu privelişte spectaculoasă.

Liliana Axentoi, manager pensiune: „Asta ne dorim, să se simtă oaspeții ca și cum ar veni la bunica. Am adus vechiul la nou.”

Pentru acest an, de Crăciun și Revelion, locurile în pensiuni au fost ocupate deja în proporție de peste 90 la sută de grupuri și familii întregi. La acest grad de ocupare se ajungea, de regulă, abia spre sfârșitul lui noiembrie, spun autoritățile din turism.

Niculaii Barba, vicepreședinte Consiliul Județean Suceava: Rezervările au început în acest an mult mai rapid, comparativ cu ceea ce se întâmpla în anii anteriori. O mare parte dintre locuri se rezervau chiar în luna decembrie."

Pentru Crăciun și Revelion, prețurile pachetelor all inclusive - 4 nopți și 5 zile - pornesc de la 1.500 de lei de persoană și ajung până la 4 mii de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Românii își rezervă încă de acum vacanțele pentru vara 2023. Care este motivul

Speriați de prețurile tot mai mari, românii își rezervă de pe-acum vacanțele pentru vara viitoare.

Destinații pentru minivacanța de 1 Decembrie, în România. Locurile ideale pentru a te deconecta

În 2022, o mare parte dintre români vor avea patru zile de minicanța în preajma zilei de 1 Decembrie. Iar cei care vor să plece de acasă în această perioadă, ar trebuie să-și facă din timp rezervări.

Vremea bună a trimis turiștii la munte. Șocul oamenilor când au deschis meniurile restaurantelor

Vacanța de toamnă a adus un val neașteptat de turiști la munte, iar hotelierii profită din plin. Prețurile în restaurantele din Brașov au ajuns să le egaleze pe cele din Mamaia Nord, de astă vară.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.