Povestea lui Rotariu. Mijlocasul care a facut istorie in tricoul nationalei a implinit 50 de ani
A fost aproape de Dinamo şi Rapid, dar a scris istorie pentru Steaua. Totuşi, Poli este pentru el cea mai mare iubire. Roti are ce povesti, de la adaptarea dificilă în Timişoara, la 18 ani, la întâlnirile şoc cu Ilie Ceauşescu sau Maradona.
Nu se cunoaşte că a trecut o jumătate de veac peste el. Are aceeaşi greutate ca în 1990, când l-a marcat pe Maradona şi sfidează cifrele din buletin, practicând zilnic cel puţin patru ore de sport.
Iosif Rotariu ne-a povestit câteva episoade smnificante din cariera sa de fotbalist, în care a câştigat 11 trofee (nouă cu Steaua şi două cu Galatasaray).
Povestea începe la sfârşitul anilor ’60, în satul Prigor (judeţul Caraş-Severin): “Am dat prima oară cu piciorul în minge la vârsta de cinci-şase ani. S-a văzut de atunci că eram talentat, atât eu, cât şi fratele meu. În clasa I aveam o minge de fotbal şi făceam duble pe drumul de acasă până la şcoală. Era o minge cu 13 lei, din aceea mai voluminoasă şi mai uşoară, puţin mai grea decât un balon”.
Alegeri 2024
07:17
Ghidul alegătorilor români din diaspora. 950 de secţii organizate în străinătate sau prin corespondenţă
07:13
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora: Cum poți vedea cea mai apropiată secție de votare
06:56
Alegeri prezidențiale 2024. A început votul în diaspora. Țara în care a fost deschisă prima secție
21:26
Nicuşor Dan: Votul meu în primul tur va fi pentru Nicolae Ciucă sau Elena Lasconi
S-a călit, încă de la 15 ani, la Nera Bozovici, în liga a treia. În preajma majoratului, Poli l-a luat la prima echipă, iar pe fratele său geamăn, Ilie, l-a înregimentat la tineret. Şocul trecerii de la sat la oraş a fost imens pentru adolescentul Iosif Rotariu. “Stăteam în căminul 11, în complexul studenţesc şi de abia mă descurcam să merg de acolo la stadion. În fiecare dimineaţă greşeam drumul, atât de dezorientat eram”, mărturiseşte fotbalistul de 50 de ani. Chiar a fugit de trei ori de la Timişoara, deoarece colegii mai experimentaţi îl certau prea des. “Erau numai jucători valoroşi care, când mergeau lucrurile prost, se descărcau pe mine. Un factor important care m-a determinat să rămân la Timişoara a fost Dan Păltinişanu. El era căpitanul echipei, m-a protejat într-un fel faţă de ceilalţi. După ce a stat într-un cantonament cu mine în cameră, nu a mai ţipat nimeni la mine”, a spus Roti. Pe timpul armatei, a jucat la Tulcea, în Divizia B, apoi s-a întors la Timişoara.
A fost foarte aproape să semneze cu Dinamo!
În vara lui 1986, Dembroschi l-a recomandat pe mijlocaş celor de la Dinamo. “Eram ca şi transferat la Dinamo, dar Mircea Lucescu a spus să mă mai lase la Timişoara să mai cresc puţin. Liţă Dumitru mi-a schimbat însă destinaţia. M-a sunat şi m-a chemat la Bucureşti. Acolo m-am întâlnit cu Valentin Ceauşescu şi Ion Alexandrescu şi am semnat cu Steaua”, îşi aminteşte Roti.
Întâlnirea cu Ilie Ceauşescu
Cei de la Poli au făcut eforturi pentru a-l întoarce din drum, însă Rotariu a rămas la Steaua, de frica fratelui dictatorului Nicolae Ceauşescu. “Am plecat la Forban
în cantonament cu Steaua, iar, după câteva zile, m-a sunat fratele meu şi mi-a zis: <Trebuie să vii neapărat la Timişoara>. Era vorba de o ofertă, o casă în spatele Prefecturii, ca să joc pentru Poli. Eu am fost de acord, am găsit un pretext, că trebuie să plec să o văd pe maică-mea, că e foarte bolnavă. Mi-au zis <bine, poţi să pleci de la Forban, dar, înainte să ajungi la Timişoara, facem un drum până la Bucureşti>. Acolo, m-a aşteptat domnul Alexandrescu la gară şi m-a dus direct la Ilie Ceauşescu în birou. Nici nu am apucat să salut şi mi-a zis: <Tu eşti jucătorul Stelei, ai înţeles? Te duci până acasă şi te întorci înapoi!> Mi-a fost frică, aveam o spaimă în mine… am venit cu avionul seara în Timişoara, am închis uşa de la apartament, suna telefonul încontinuu, erau bătăi în uşă non stop, dar nu am deschis la nimeni şi dimineaţa am plecat înapoi la Bucureşti cu avionul. M-am simţit ameninţat”, dezvăluie cel care avea să facă istorie în tricoul Stelei.
L-a anihilat pe Maradona
Înainte de a împlini 28 de ani, Rotariu a participat la unicul turneu final din cariera sa, mondialul din Italia. Iar în meciul decisiv din grupă (1-1 cu Argentina) l-a marcat pe Maradona. “Eu eram coleg de cameră cu Silviu Lung, căpitanul echipei. În seara dinaintea meciului, nea Imi îşi punea problema cum să îl marcăm pe Maradona. Silvică m-a recomandat pe mine. Nea Imi m-a întrebat dacă pot să-l marchez. Eu am zis da, dar am dat răspunsul acela pentru că mi-era jenă să zic nu. Nu am dormit toată noaptea, iar emoţii am avut şi când am intrat pe teren, la încălzire. M-am dus aproape de Maradona, să văd de face. El făcea jonglerii cu mingea, o ţinea pe cap, pe umăr, era puţin nebărbierit… Am avut un pic de teamă, dar după încălzire am scăpat de emoţii, de stres, am intrat în ritmul jocului şi mi-am revenit. Nu ştiu dacă l-aş fi marcat la fel de bine dacă l-ar fi ajutat şi echipa, pentru că în acel meci, în afară de Caniggia, nu l-a prea ajutat nimeni. Am stat tot timpul în preajma lui, nu îl lăsam să preia mingea, l-am şi faultat de câteva ori. S-a enervat de multe ori, m-a înjurat în spaniolă, dar nu l-am băgat în seamă, eram concentrat la joc. După ce s-a terminat partida, am scos tricoul de pe mine şi am vrut să fac schimb cu el. Mi l-a luat şi l-a aruncat în iarbă. Dar nu mi-a păsat, eram fericit că ne-am calificat”, povesteşte Roti.
Galatasaray i-a dat 100.000 de dolari la semnătură
Roti regretă plecarea la Galatasaray. Putea să joace în Occident, dar banii turcilor au contat enorm. “Le-am cerut 100.000 de dolari ca să semnez. Ei au făcut rost de bani în 15 minute, mi-au dat banii şi am semnat. Dacă nu ar fi fost acel episod, aş fi plecat la Anderlecht. Antrenorul de acolo mi-a transmis, prin intermediul lui Mircea Petescu, că am un loc de titular asigurat. Au mai fost oferte şi de la Monaco şi Atletico Madrid. Patru ani, cât am stat în Turcia, nu cred că am adunat decât şase-şapte selecţii, deoarece campionatul Turciei era considerat unul destul de slab pentru Europa. Ăsta este regretul meu, că am pierdut contactul cu echipa naţională. În loc de 27 de meciuri, câte am, puteam să am acum 50-60 de meciuri”, a spus fostul mijlocaş al tricolorilor.
Cu un pas în curtea Rapidului
Omul care l-a adus la Steaua în 1986, Liţă Dumitru, a vrut să îl ia şi la Rapid, zece ani mai târziu. “Nea Liţă Dumitru m-a chemat la Bucureşti, era antrenor la Rapid. Am mers la domnul Copos în birou, am negociat, ne-am înţeles în principiu, dar am simţit că oamenii de acolo nu aveau încredere că mai pot să joc la 33-34 de ani. Am zis să îmi mai dea răgaz două-trei zile. Am plecat la Ploieşti cu Poli, am învins Petrolul cu 5-4, am dat trei goluri în ultimele cinci minute şi a doua zi m-a dus Tică Dănilescu la Steaua şi am semnat cu ei”, povesteşte Roti, care a mai apucat apoi să joace cu Steaua în Champions League (patru meciuri, două goluri). A mai jucat o dată şi pentru România, în meciul cu Irlanda, la 35 de ani şi jumătate.
A jucat pe numele fratelui său
Iosif Rotariu are un frate geamăn, Ilie, care a fost şi el fotbalist. “Când el era jucător la Nera Bozovici, eu jucam la Poli. M-am dus de două ori acasă, când Poli nu avea meci şi am jucat în locul lui. Nu ne-au recunoscut decât colegii din vestiar, în rest nimeni nu şi-a dat seama, nici spectatorii, nici adversarii. Apoi, când el era antrenor-jucător la Vulturii Lugoj, în liga a treia, am mers la un meci la Deva şi la fel, am jucat în locul lui. Am câştigat cu 1-0, am dat gol şi nu şi-a dat seama absolut nimeni”, îşi aminteşte râzând Iosif.
Face patru ore de sport pe zi
Roti explică de ce reuşeşte să se menţină într-o formă excelentă, la 50 de ani: “Dimineaţa, la ora şapte, o duc pe Kassandra la şcoală, apoi mă întorc acasă, la ora 10:30 merg la o sală de fitness, pentru o oră şi jumătate, apoi merg la tenis de câmp, revin acasă, mă odihnesc şi apoi merg la antrenament, ori la ASU Poli ori la echipa de futsal la care joc. Minimum patru ore de sport fac zilnic. Nu am un regim special, mănânc practic orice. Dar de un an de zile nu mai consum alcool deloc, nu beau nici măcar bere. Aveam 79-80 de kilograme acum un an şi de atunci am ajuns la 74 de kilograme, exact cât aveam când jucam fotbal de performanţă”. Rotariu joacă pentru ASU Politehnica, în Liga a V-a. A fost integralist în toate meciurile de pe teren propriu din acest sezon.
Kassandra a început şcoala
Fetiţa pe care Iosif şi Dana Rotariu au adoptat-o în urmă cu trei ani este la şcoală, în clasa I, chiar dacă îi este foarte greu să scrie. Kassandra trebuia să fie operată în primăvară la umărul drept, însă proteza nu a fost nici acum finisată. “Va merge pe 22 octombrie la Strasbourg, pentru analize. Apoi, în noiembrie, sperăm să o opereze”, a explicat Roti. Pentru fetiţa de şapte ani urmează a 31-a intervenţie chirurgicală.
Sursa: Pro TV
Etichete: timisoara, fotbalist, aniversare, steaua, iosif rotariu, Kassandra,
Dată publicare:
28-09-2012 10:25