Iancu le baga bete in roate timisorenilor! Polistii il pot numi acum „noul Zambon”

60489470

 Marian Iancu a ieşit din peisajul fotbalistic, însă a revenit cu o acţiune care poate dăuna grav fotbalului timişorean.

 Conducătorul societăţii FC Politehnica Timişoara SA, aflată în insolvenţă, a cerut Federaţiei Române de Fotbal şi Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş să interzică echipelor de fotbal să folosească numele “Poli” sau orice formă asociată.
Societatea lui Iancu deţine drepturile pentru numele, culorile şi palmaresul clubului înfiinţat în 1921. Iancu a obţinut aceste drepturi în urma unui contract pe 25 de ani semnat cu ASFC Politehnica, organizaţia non-profit care este deţinătoarea palmaresului.
Astfel, e posibil ca ACS Poli (echipa din Liga a II-a) şi SS Politehnica (echipa suporterilor, din liga a cincea) să aibă de suferit, la fel cum echipa lui Iancu a avut de suferit din cauza lui Claudio Zambon.

Şeful AJF: “Nu poate să facă aşa ceva”

Dan Laţa, preşedintele AJF Timiş, a confirmat că a primit o astfel de adresă semnată de Marian Iancu, dar nu crede că acesta va avea sorţi de izbândă. “Este o adresă din partea clubului FC Politehnica SA, semnată de Marian Iancu. În primul rand, dânsul e persona non grata şi nu poate avea nicio relaţie cu FRF sau AJF. Bine, ar putea să trimită alta, semnată de altcineva din club, nu e asta o problemă. Eu nu conusc problema în profunzime, va trebui să mă consult cu juriştii FRF, dar în mod normal nu va putea să interzică niciunei echipe să folosească numele Politehnica. Doar FC Politehnica SA nu vor avea alţii voie să folosească. Dacă Poli 2002 a existat şi există, la fel pot să existe şi ACS Poli sau Poli ASU Poli. Oricum, denumirile sunt date de Ministerul Justiţiei, iar pe plan local de Direcţia Judeţeană pentru Sport. Dar, din punctual meu de vedere, nu are cum să se pună în practică aceste interdicţii”, a declarat Laţa.

 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Note de 1, 2 si 3 la examenul de titularizare. Vezi cum s-au descurcat candidatii din Timis si Arad

 Rezultatele examenului sustinut de cadrele didactice s-au afisat astazi in judetele Timis si Arad. Candidatii au “reusit” sa obtina note diversificate incepand de la 1…si terminand chiar cu nota maxima, 10.

Arestari pe banda rulanta in dosarul contrabandistilor de tigari care actionau la granita cu Serbia

 In urma unei actiuni in forta a politistilor de frontiera si a procurorilor DIICOT din Timis, un traficant sarb a fost impuscat mortal.

Un tir incarcat cu 40 de tone de nisip s-a rasturnat la iesirea din Timisoara

 Incidentul s-a petrecut in aceasta dimineata la iesire din oras spre Calea Sagului.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.