George Soros, miliardarul american: "Aceste vremuri nu sunt obisnuite. Va doresc tot binele intr-o lume agitata"
Miliardarul american George Soros povesteste intr-un editorial publicat de platforma Project Syndicate despre mesajul pe care l-a trimis tuturor prietenilor sai inainte de alegerea lui Donald Trump.
Eseul sau in care apara societatile deschise a fost republicat de catre Business Insider.
"Cu mult inainte ca Donald Trump sa ajunga presedintele Statelor Unite am trimis o felicitare de sarbatori prietenilor mei, cu mesajul: "Aceste vremuri nu sunt obisnuite. Va doresc tot binele intr-o lume agitata!". Simt nevoie sa impart acest mesaj cu restul lumii.
Insa, inainte de a face asta, trebuie sa va spun cine sunt si ce reprezint. Sunt un evreu maghiar, de 86 de ani, care a devenit cetatean american la finalul Celui De-Al Doilea Razboi Mondial. Am invatat devreme cat de important este ce fel de regim politic castiga. Experienta care m-a format a fost cea de sub Ungaria ocupata de catre Germania lui Hitler in 1944. Probabil as fi murit daca tatal meu nu intelegea gravitatea situatiei. A aranjat identitati false pentru familia lui si multi alti evrei. Cu ajutorul lui, multi au supravietuit.
In 1947, am fugit din Ungaria, aflata sub regim comunist, in Anglia. Ca student la London School of Economics, am fost influentat de filosoful Karl Popper si mi-am dezvoltat propria filosofie, bazata pe stalpii gemeni ai failibilitatii si a reflexivitatii. Am distins intre doua tipuri de regim politic: acelea in care oamenii isi aleg lideri care fie au grija sa respecte interesele electoratului, fie cauta sa manipuleze cetatenii pentru a-si ajuta propriile interese. Sub influenta lui Popper, am numit primul tip de societate - deschisa iar al doilea - inchisa.
Aceasta clasificare e prea simplista. Sunt multe schimbari si variatii de-a lungul istoriei, de la modele de stat functional la cel de stat esuat, si multe forme diferite de gurvernare in fiercare situatie. Insa si asa mi se pare ajutatoare distinctia intre cele doua. Am devenit un puternic sustinator al primei si un opozant al celei de-a doua.
Momentul actual al istoriei mi se pare unul dureros. Societatile deschise sunt in criza si diverse forme de societati inchise - de la dictaturi fasciste la state de tip mafiot - sunt pe val. Cum s-a ajuns aici? Singura explicatie pe care am putut-o gasi e cea ca liderii alesi au esuat in a indeplini asteptarile celor care i-au votatat iar aceste esecuri au facut ca electoratele sa fie dezamagite de democratie si capitalism.
Dupa caderea Uniunii Sovietice, Statele Unite s-au ridicat ca singura superputere angajata sa respecte in aceeasi masura principiile democratiei si ale pietei libere. Singura schimbare majora de atunci a fost globalizarea pietelor financiare, condusa de cei care sustineau ca globalizarea mareste avutia generala. Pana la urma, daca castigatorii ii compenseaza pe cei care au pierdut, acestia ar putea fi multumiti.
Acest argument a fost inselator pentru ca a ignorat faptul ca cei care castiga nu ii compenseaza in cele mai multe cazuri pe cei care au pierdut. Insa potentialii castigatori au investit multi bani in promovarea acestei idei, care in cele din urma a invins. A fost o victorie a liberei initiative dereglementate, a ”fundamentalistilor pietei”, cum ii numesc eu. Deoarece capitalul financiar este un ingredient indispensabil pentru dezvoltarea economica si pentru ca doar cateva tari din lumea dezvoltata pot genera ele singure suficient capital, globalizarea s-a extins ca un incendiu de vegetatie. Capitalul financiar a putut circula si a putut evita taxele si reglementarile.
Globalizarea a avut ample consecinte economice si politice. A indreptat catre acelasi punct tarile bogate si cele sarace, insa a dus la inegalitate atat in tarile bogate, cat si in cele sarace. In tarile bogate, marile beneficii au fost acumulate de doar 1% din populatie. Lipsa politicilor redistributive este principala sursa a nemultumirii pe care o exploateaza dusmanii democratiei. Insa sunt si alti factori care au contribuit la asta, in special in Europa.
Am fost un sustinator al Uniunii Europene inca de la inceputurile ei. O vedeam ca pe materializarea ideii de societate deschisa: o asociere a statelor democratice gata sa sacrifice o parte din suveranitate spre binele comun. A inceput ca un experiment curajos a ceea ce Popper numea ”inginerie sociala pas cu pas”. Liderii au stabilit obiective tangibile, au stabilit termene si au mobilizat vointa politica pentru atingerea lor, stiind ca fiecare pas inainte va cere un alt pas inainte. Asa s-a ajuns ca Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului sa devina UE de azi.
Insa ceva a mers teribil de gresit. Dupa criza din 2008, o asocierea voluntara de state egale s-a transformat intr-o relatie intre creditori si debitori, unde debitorii nu au reusit sa-si indeplineasca obligatiile, iar creditorii au stabilit conditii carora debitorii au fost obligati sa li se supuna. Aceasta relatie nu este nici voluntara si nici una egala.
Germania a devenit principala forta economica a Europei, dar nu a reusit sa-si indeplineasca obligatiile la care sunt supusi de regula hegemoni, adica sa priveasca dincolo de interesele individuale inguste, catre interesele oamenilor care depind de puterea hegemonica. Sa comparam comportamentul SUA dupa Al Doilea Razboi Mondial si cel al Germaniei dupa 2008: SUA au lansat planul Marshall, care a dus la dezvoltarea UE; Germania a impus un program de austeritate care a servit doar interesele sale inguste.
Inainte de reunificare, Germania era principala forta de integrarie europeana: era dispusa mereu sa contribuie pentru a-i convinge pe cei care se opuneau integrarii. Va amintiti de contributia Germaniei pentru a o convinge pe Margaret Thatcher sa respecte principiile bugetare ale UE?
Dar reunificarea Germaniei pe principiul 1:1 s-a dovedit foarte costisitoare. Cand banca Lehman Brothers a dat faliment, Germania nu s-a simtit suficient de bogata pentru a prelua obligatii financiare in plus. Cand ministrii de Finante din UE au spus ca nicio alta institutie financiara importanta sistemic nu mai trebuie lasata sa se prabuseasca, Angela Merkel, atenta la dorinta propriului electorat, a declarat ca fiecare stat trebuie sa aiba grija de propriile institutii. Acela a fost inceputul procesului de dezintegrare.
Dupa 2008, UE si zona euro au inceput sa fie tot mai disfunctionale. Conditiile de a reusi s-au indepartat tot mai mult de cele descrise in tratatul de la Maastricht (n.r. privind Uniunea Europeana), insa schimbarea tratatului a ajuns progresiv mai dificila, apoi imposibila, pentru ca nu putea fi ratificat. Zona Euro a devenit victima unor legi invechite, iar reformele necesare au putut fi aplicate doart dupa cautarea unor “gauri” in aceste legi. Asa, institutiile europene au devenit tot mai complicate, iar electoratul s-a instrainat de ele.
Ascensiunea miscarilor anti-UE au impiedicat si mai mult functionarea institutiilor UE. Aceste forte au primit un avant mare in 2016, de la Brexit, de la alegerea lui Donald Trump si apoi de la respingerea prin referendum a reformelor constitutionale din Italia.
Democratia este in criza. Chiar si Statele Unite, democratia conducatoare, au ales presedinte un sarlatan si un dictator in devenire. Desi Trump si-a indulcit retorica dupa alegeri, el nu si-a schimbat nici comportamentul si nici consilierii. Cabinetul sau este format din extremisti incompetenti si generali in rezerva."
