Un veteran complet paralizat deschide televizorul cu puterea gândului și un cip Neuralink implantat în creier

62559197

Al cincilea pacient paralizat din SUA a primit un cip Neuralink implantat în creier, care îi permite să comande device-urile din casă, în cadrul proiectului derulat de compania lui Elon Musk.

Veteranul militar RJ, cunoscut și sub numele de "P5", a suferit o leziune a măduvei spinării în urma unui accident de motocicletă care l-a lăsat complet paralizat de la gât în jos.

De la operația sa din aprilie, când o echipă de medici de la Universitatea din Miami i-a implantat în creier un cip de mărimea unei monede mici, RJ a putut să își controleze smartphone-ul și computerul cu ajutorul minții.

„Cred că lucrul meu preferat a fost posibilitatea de a-mi porni televizorul", a declarat RJ, pacientul care a primit cipul la spitalul din Miami, pentru postul NBC din Florida de Sud, arată New York Post.

Neuralink, compania de dispozitive computerizate pentru interfața „computer-creier” fondată de Musk, a încheiat un parteneriat cu Miami Project to Cure Paralysis pentru această procedură, care a fost un succes, potrivit medicului care a condus operația.

„În stadiile sale incipiente, a avut un mare succes, permițându-le să atingă obiective pe care altfel nu le-ar fi putut atinge", a declarat Dr. Jonathan Jagid.

RJ a fost externat din spital a doua zi după procedură.

„Mi-au redat scânteia... mi-au redat impulsul. Mi-au redat scopul. Acum, sunt capabil să mă întorc și să aprind acel foc pentru următorii după mine", a spus RJ.

Neuralink nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii a reporterilor The Post.

Ce este PRIME

RJ și ceilalți pacienți implantați, toți paralizați fără șanse de recuperare, iau parte la un studiu clinic pe care Neuralink l-a lansat anul trecut, cunoscut sub numele de PRIME, sau Precise Robotically Implanted Brain-Computer Interface.

Aceste dispozitive BCI citesc semnalele neuronale și le transmit în comenzi informatice. Cu cât este mai aproape de creier, cu atât transcrierea este mai precisă - de aici și procesul de implantare.

Neuralink a anunțat scopul cercetării, să ajute pacienții să-și recapete vederea sau vorbirea.

„Sperăm ca în următoarea perioadă să realizăm primul nostru implant al unui dispozitiv care să permită unei persoane care este complet oarbă să vadă", a declarat Elon Musk în timpul unui eveniment desfășurat în Wisconsin în martie.

„Va începe cu o rezoluție scăzută, dar, cu timpul, cred că, în cele din urmă, implantul va permite o vedere supraumană, ceea ce va fi foarte interesant" a adăugat el.

Se pare că mai multe agenții guvernamentale și-au exprimat îngrijorarea cu privire la siguranța operațiilor de implant desfășurate de Neuralink.

Conform unui raport Reuters din 2023, FDA a pus la îndoială siguranța bateriei cu litiu a dispozitivului, posibilitatea ca firele minuscule ale implantului să migreze în creier și dacă dispozitivul poate fi îndepărtat fără a deteriora țesutul cerebral.

Acesta a aprobat primul studiu clinic pe oameni al Neuralink câteva luni mai târziu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62558789
Un grup de cimpanzei a dezvoltat un simț al modei și poartă iarbă în urechi. Noul trend i-a lăsat însă perplecși pe toți

Un grup de cimpanzei din Zambia a dezvoltat un comportament straniu, pe care cercetătorii nu-l pot compara decât cu un simț al modei. La început, cimpanzeii au decis, pe rând, să poarte iarbă în urechi, după care și-au introdus-o și în fund.

 

62397677
Studiu: Un nou vaccin oferă speranţă în prevenţia riscului de demenţă

Un nou vaccin oferă speranţă în prevenţia riscului de demenţă. Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Oxford aduce în atenţia comunităţii medicale o potenţială armă suplimentară în lupta cu demenţa.

62558774
Studiu: Cupa Mondială din 2026 va fi cea mai poluantă din istoria evenimentului fotbalistic

Cupa Mondială de fotbal de anul viitor, din Statele Unite, Canada şi Mexic, va fi „cea mai dăunătoare pentru climă” din istoria turneului, potrivit unui nou studiu realizat de ecologişti, relatează BBC.

Recomandări
Drona tulcea
Alertă la granița României. O dronă a căzut în zona localităţii Plauru și a provocat un incendiu. MApN face cercetări

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, vineri dimineaţa, că o dronă a căzut în zona localităţii Plauru din judeţul Tulcea.

Gettyimages 1745631060
Plan pentru reducerea poluării într-o zonă istorică din București. Șoferii se tem că vor rămâne fără locuri de parcare

Autoritățile vor să facă aerul mai respirabil în mai multe spații din zona istorică a sectorul 2 al Capitalei, dar se lovesc de opoziția șoferilor, care se plâng că nu au unde să parcheze.

Plaja mamaia
Plajele extinse sunt înghițite de mare. Cum arată acum litoralul în Mamaia

Pe litoralul românesc marea începe să înghită o parte din plajele extinse cu milioane de metri cubi de nisip. Potrivit măsurătorilor specialiștilor, unele sectoare au pierdut aproximativ 20 de metri în ultimii trei ani.