Un an spectaculos pe cer: eclipse, fenomene astronomice rare, comete și planete vizibile cu ochiul liber în 2026

×
Publicitate

Se anunță un an spectaculos pentru pasionații de astronomie. Pe cer vor fi vizibile, chiar și cu ochiul liber, mai multe fenomene deosebite: de la ploi de meteori și super-luni, până la eclipse.

Poate cel mai spectaculos eveniment astronomic al anului va fi eclipsa totală de Soare, care va avea loc pe 12 august.

Fenomenul va fi vizibil în totalitate din zone precum Spania, Islanda, Groenlanda și nordul Portugaliei. Luna va acoperi complet Soarele, iar cerul se va întuneca pentru câteva minute, chiar înainte de apus.

Din România, eclipsa va fi vizibilă parțial. În vestul țării, Soarele va fi acoperit de satelitul natural al Pământului în proporție de 38%. Cu cât ne deplasăm spre est, cu atât această valoare scade. În București, de exemplu, fenomenul nu se va vedea.

Adrian Sonka, astronom, Observatorul Vasile Urseanu:O să avem și o eclipsă de pe 28 august, dar aceea se va vedea dimineața, când apune Luna, la ora 6 dimineața. Cine vrea să se trezească la ora 5 dimineața să caute Luna înspre apus, înspre vest. Și mai avem ceva, apare planeta Saturn în luna octombrie și aceasta se vede bine cu ochiul liber și mai e ceva în luna noiembrie, toată luna noiembrie, se apropie Marte de Jupiter”.

Alte momente așteptate de pasionații de astronomie sunt ploile de meteori. Una va avea loc chiar pe 12 august, în aceeași zi cu eclipsa de Soare.

Nicky Corlaci, Asociația Astromania: „Am avut acum două zile maximul Quadrantidelor. Avem și în aprilie un curent de meteori, Liridele, și în mai Eta Aquaridele. Urmează Perseidele în august și Geminidele în decembrie. Faza Lunii în timpul unei eclipse totale e faza de Lună nouă, asta înseamnă că pe parcursul nopții nu vedem deloc Luna, ceea ce ne ajută foarte mult în observarea Perseidelor.”

2026 aduce și comete.

Nicky Corlaci, Asociația Astromania: „Constant se descoperă noi comete, este posibil să avem din nou o cometă vizibilă cu ochiul liber anul viitor, dar pe lângă acestea mai sunt câteva comete periodice, care sunt aproape de noi și ar trebui să fie vizibile cu binoclul, cel puțin.”

Și planetele vor oferi un adevărat spectacol pe cer. Saturn, Jupiter și Marte vor putea fi observate cu ochiul liber în diferite perioade ale anului, uneori foarte aproape una de cealaltă. În același timp, vor apărea și așa-numitele super-luni, adică atunci când satelitul natural al Pământului se află mai aproape de noi și se vede mai strălucitor pe cer.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Cercetătorii au identificat o substanţă naturală care restabileşte funcţiile memoriei afectate în Alzheimer

Îmbătrânirea este însoţită frecvent de declin cognitiv şi scăderea treptată a performanţelor mintale, iar în unele cazuri, de boli neurodegenerative precum Alzheimer. 

2026, anul marilor spectacole cosmice: eclipse totale, superluni și misiuni spre Lună

Luna și soarele vor fi vedetele cerului în 2026, un an care promite unele dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale deceniului.

Paleontologia poate fi amuzantă. Vaca din Cretacic descoperită acum 100 de ani s-a dovedit a fi un dinozaur cu bot de rață

”Vaca din Cretacic”, o specie descoperită acum 100 de ani, ar fi de fapt un uriaș dinozaur cu cioc de rață sau hadrozaurizii, potrivit oamenilor de știință americani. Dinozaurul ajungea până la 12 metri lungime și trăia în turme.  

Recomandări
Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Veste bună în plină criză energetică: un reactor de la Cernavodă ar putea fi repornit „în 2-3 săptămâni”

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că riscul ca activitatea unor mari consumatori industriali să fie afectată din cauza crizei de energie electrică a trecut. 

La cât a ajuns bilanțul victimelor după viiturile devastatoare din Nepal. Prăbușirea unui ghețar ar fi declanșat inundațiile

Poliţia din Nepal a anunţat că bilanţul deceselor în urma viiturii din nordul Nepalului a crescut la 469.