Studiu: Utilizarea excesivă a AI poate afecta inteligenţa. „O scădere alarmantă a capacităţilor de învăţare”

62489717

Chatboţii de inteligenţă artificială (IA) pot împiedica dezvoltarea gândirii critice, a memoriei şi a abilităţilor lingvistice, făcând oamenii mai puţin inteligenţi, potrivit unui studiu.

 

Studiul a fost realizat de cercetători de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), citat de The Telegraph.

Potrivit cercetării, persoanele care s-au bazat pe ChatGPT pentru redactarea de eseuri au prezentat o activitate cerebrală mai scăzută comparativ cu cele care au folosit doar propriile capacităţi cognitive. De asemenea, grupul asistat de AI a obţinut rezultate mai slabe în testele de evaluare şi a întâmpinat dificultăţi când a fost nevoit să execute sarcini fără ajutorul tehnologiei.

„Dependenţa de sisteme AI poate conduce la o abordare pasivă şi la activarea diminuată a abilităţilor de gândire critică atunci când persoana trebuie ulterior să rezolve singură o sarcină”, se menţionează în lucrare.

Cercetătorii avertizează că rezultatele studiului generează „îngrijorări privind implicaţiile educaţionale pe termen lung” ale folosirii AI în şcoli şi la locul de muncă.

Gândirea, „externalizată”

În cadrul studiului, 54 de participanţi au fost rugaţi să scrie patru eseuri, fiind împărţiţi în trei grupuri: unul care a folosit ChatGPT, altul care a utilizat motoare de căutare pentru documentare şi un al treilea care s-a bazat exclusiv pe propriile cunoştinţe.

Pe parcurs, li s-au adresat întrebări legate de eseuri în timp ce li se monitoriza activitatea cerebrală prin scanări EEG (electroencefalogramă). Grupul care a folosit ChatGPT a obţinut rezultate mai slabe la toate capitolele: activitate neuronală, exprimare lingvistică şi punctaj general.

Scanările EEG au arătat o scădere sistematică a conectivităţii cerebrale în funcţie de gradul de sprijin extern. Cei care au folosit chatboţi AI au prezentat cele mai slabe conexiuni cerebrale. În special, s-a constatat o reducere a undelor „theta” – asociate cu învăţarea şi formarea memoriei.

„În esenţă, o parte din gândirea şi planificarea umană a fost externalizată,” au concluzionat cercetătorii.

83% dintre utilizatorii de ChatGPT nu au reuşit să ofere niciun citat corect din eseurile scrise, comparativ cu aproximativ 10% în cazul celorlaltor două grupuri. Cei care s-au bazat pe AI şi-au amintit foarte puţine informaţii despre conţinutul eseului, ceea ce sugerează fie lipsa de implicare, fie incapacitatea de a reţine.

Utilizatorii de motoare de căutare au avut un angajament cognitiv puţin mai scăzut decât cei fără sprijin tehnologic, dar au demonstrat capacităţi similare de a-şi reaminti.

Impactul asupra „muşchilor cognitivi”

Rezultatele se adaugă unui val tot mai mare de dovezi privind efectele negative ale utilizării excesive a AI asupra capacităţii de gândire. Un alt studiu, realizat de Microsoft şi Carnegie Mellon în februarie, arăta că angajaţii care folosesc AI raportează niveluri mai reduse de gândire critică. Autorii au avertizat că suprautilizarea AI poate duce la „atrofierea” muşchilor cognitivi.

Nataliya Kosmyna, cercetătoarea principală de la MIT, a subliniat că rezultatele studiului arată o „scădere alarmantă a capacităţilor de învăţare” în rândul utilizatorilor de AI, atât în procesul de învăţare, cât şi la serviciu.

În timp ce grupul asistat de inteligenţă artificială a avut voie să folosească un chatbot pentru primele trei eseuri, în ultima sesiune, membrilor grupului li s-a cerut să se bazeze exclusiv pe propriul creier.

Grupul a continuat să prezinte niveluri mai scăzute de memorie şi abilităţi de gândire critică, ceea ce, potrivit cercetătorilor, subliniază îngrijorarea că utilizatorii frecvenţi ai instrumentelor AI evită adesea o analiză mai profundă a materialului, ceea ce duce la «atrofierea abilităţilor» în sarcini precum brainstormingul şi rezolvarea de probleme.

Eseurile scrise cu ajutorul ChatGPT au fost, de asemenea, considerate omogene, repetând teme şi limbaj similare.

Profesorii au tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că elevii trişează în mod constant la teste şi eseuri folosind chatboturi AI.

Un sondaj realizat de Institutul pentru Politici în Învăţământul Superior (Higher Education Policy Institute) în februarie a relevat că 88% dintre studenţii din Marea Britanie foloseau chatboturi AI pentru a-i ajuta la evaluări şi învăţare, iar 18% plagiaseră direct texte generate de AI în lucrările lor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Magia de pe Lună. Satelitul Pământului este acoperit de mici mărgele portocalii de sticlă

Astronauții misiunii Apollo au descoperit că Luna este acoperită cu mici mărgele de sticlă portocalii. Acum știm în sfârșit de ce.

 

Filmele SF au devenit realitate. Un bărbat paralizat poate juca jocuri video prin comenzi mentale. Ce urmează

China a înregistrat progrese în primul său studiu clinic dedicat tehnologiei care permite controlul dispozitivelor externe prin semnale transmise direct din creier, devenind astfel al doilea stat din lume, după SUA, care atinge această etapă.

 

Descoperire revoluționară. Unde radio misterioase au fost captate de cercetători americani de sub gheața Antarcticii

Un grup de cercetători din Antarctica a descoperit unde radio ciudate provenind de sub gheață.  

Recomandări
Cursa contra cronometru pentru miliardele din PNRR. Aproape 3.000 de proiecte trebuie recepționate într-o săptămână

Aproape 3.000 de proiecte de investiții finanțate prin PNRR trebuie finalizate și recepționate urgent în această săptămână pentru a putea fi decontate, spune premierul Ilie Bolojan. 

Sorin Grindeanu, despre legea salarizării: „Sunt niște termene aproape imposibil de îndeplinit”

Sorin Grindeanu a declarat că i se pare foarte greu, dacă nu spre imposibil, să mai poată veni până mâine, poimâine, cu o formă a legii salarizării care să ducă la aprobare, el precizând că sunt niște termeni aproape imposibil de îndeplinit.

Drona care a căzut în Vrancea a stat cinci ore agățată într-un nuc. A fost observată de o femeie

O dronă care a fost observată luni dimineață în județul Galați a dispărut de pe radar și s-a prăbușit într-un sat din Vrancea.