Studiu: O doză suplimentară din vaccinul anti-Covid Johnson & Johnson oferă o creştere „rapidă şi puternică” a anticorpilor

62203134
Shutterstock

Johnson & Johnson a transmis miercuri că, potrivit unui studiu, o doză suplimentară din vaccinul său anti-Covid oferă o creştere „rapidă şi puternică” a numărului de anticorpi, atunci când este administrată celor care au primit serul.

 

Potrivit nbcnews.com, datele preliminare arată că în cazul oamenilor care au fost deja vaccinaţi cu serul J&J a fost observată o creştere de nouă ori a anticorpilor, faţă de nivelul obţinut în 28 de zile de la prima doză, a transmis compania, transmite News.ro.

Acea creştere a fost remarcată în studiu la participanţi cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani şi la cei cu vârste de peste 65 de ani care au primit o doză suplimentară mai mică.

Studiul a fost realizat ca anticipare la nevoia unei doze suplimentare, a spus compania.

Rezultatele au fost trimise spre publicare în MedRxiv.

Mathai Mammen, şeful Janssen Research & Development de la Johnson & Johnson, a spus că firma este nerăbdătoare să „discute cu oficialii din sănătate publică o eventuală strategie” pentru implementarea dozei suplimentare.

Compania a mai spus că discută în acest sens cu Food and Drug Administration şi Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, precum şi cu Agenţia Europeană a Medicamentului şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Doze suplimentare din vaccinurile dezvoltate de Pfizer şi Moderna vor fi oferite spre administrare în SUA începând cu 20 septembrie.

În Europa, mai multe ţări au decis deja acest lucru şi altele au în vedere introducerea dozei suplimentare.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62209377
Cercetătorii au calculat probabilitatea apariției unei noi pandemii. Ce au descoperit
Potrivit unui studiu publicat în PNAS, pandemiile sunt multe mai frecente decât ne-am putea aștepta. Mai mult, există o probabilitate de 2% ca o pandemie asemănătoare celei de coronavirus să apară în fiecare an.
61950481
Fenomen astronomic rar: Luna Albastră. Ce spun specialiștii despre acest eveniment
Un fenomen astronomic rar are loc în această noapte pe cer. Se numește „luna albastră” și va putea fi văzut inclusiv în România. Se numește așa nu din pricina culorii, ci pentru că este a doua lună plină în această lună.
62208809
Elon Musk a anunțat că Tesla va construi un robot umanoid. Ce îi îngrijorează pe oameni
Elon Musk a anunțat, joi, că Tesla va construi un robot umoanoid ce va purta denumirea de Tesla Bot. Un prototip al acestuia urmează să fie prezentat anul viitor.