Roboții au realizat o colecistectomie laparoscopică (îndepărtarea vezicii biliare), efectuând toate etapele esențiale ale operației: retragerea țesuturilor, disecția, aplicarea clipsurilor și extragerea vezicii biliare. Pacientul a fost un porc, iar roboții au fost controlați permanent, de la distanță, de chirurgi umani experimentați. De asemenea, roboții au fost fixați cu sisteme de susținere pentru a preveni o eventuală cădere care ar fi putut răni animalul, relatează Forbes, citează News.ro.
Experimentul a fost realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea California din San Diego (UC San Diego). Scopul studiului a fost să determine dacă roboții umanoizi ar putea extinde accesul la servicii medicale în zone unde medicii nu sunt prezenți fizic. Concluzia este că acest obiectiv nu poate fi atins încă, dar cercetătorii cred că momentul nu este foarte departe. „Roboții cu formă umanoidă oferă un potențial unic, în special pentru asistarea intervențiilor chirurgicale”, au explicat cercetătorii în prezentarea proiectului publicată pe GitHub.
Aceștia subliniază că sistemele robotice utilizate în prezent în chirurgie, precum celebrul da Vinci Surgical System, sunt platforme concepute exclusiv pentru acest scop, iar nivelul la care au ajuns roboții umanoizi în ceea ce privește precizia, controlul și siguranța necesare chirurgiei minim invazive rămânea până acum neclar.
O intervenție reală, realizată pe țesut viu
Rezultatul experimentului este însă semnificativ: un robot umanoid a reușit să efectueze o intervenție chirurgicală reală pe țesut viu.
Totuși, cercetătorii atrag atenția că oamenii au avut un rol esențial pe tot parcursul operației, iar studiul publicat în revista Nature menționează existența unor „provocări tehnice importante care trebuie rezolvate înainte ca tehnologia să poată fi utilizată în practica medicală”.
Cercetătorii au folosit doi roboți comerciali Unitree G1, disponibili pe piață.
Aceștia sunt roboți de dimensiuni reduse, cu o înălțime de aproximativ 1,2-1,5 metri și o greutate de circa 32 de kilograme, al căror preț pornește de la mai puțin de 20.000 de dolari.
Versiunea utilizată în studiu este foarte probabil echipată cu mâinile robotice Dex3, prevăzute cu trei degete articulate (deget mare, arătător și deget mijlociu), fiecare având mai multe articulații motorizate. Roboții beneficiază și de mobilitate suplimentară la încheieturi și în zona taliei, ceea ce le permite să manevreze instrumente chirurgicale.
De asemenea, sunt dotați cu un sistem LiDAR 3D și o cameră de profunzime, echipamente utile pentru operații de mare precizie.
Roboții ar putea fi folosiți în zone izolate
Potrivit autorului articolului, simplul fapt că intervenția a fost realizată cu roboți comerciali ieftini este un motiv de optimism.
Dacă experimentul ar fi fost efectuat cu roboți mai avansați, precum modelul Neo, dezvoltat de compania 1X și dotat cu mâini cu 25 de grade de libertate, astfel de operații ar putea deveni și mai ușor de realizat.
Autorul articolului amintește și alte situații în care astfel de roboți ar putea deveni indispensabili: baze de cercetare din Antarctica, Stația Spațială Internațională sau viitoarele misiuni cu echipaj uman spre Marte.